Toate definitiile

RADIOSTIMULÁRE, radiostimulări, s. f. (Biol.) Metodă de stimulare a creșterii plantelor (prin tratarea semințelor cu radiații). [Pr.: -di-o-] – După fr. radiostimulation.

RADIOSÚRSĂ, radiosurse, s. f. Sursă de unde radio din spațiul cosmic. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiosource.

RADIOȘCOÁLĂ s. f. Emisiune de radio² destinată perfecționării procesului de învățământ. [Pr.: -di-o-] – Radio² + școală.

RADIOTÉHNIC, -Ă, radiotehnici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile oscilațiilor și undelor electromagnetice de înaltă frecvență pentru transmiterea și recepționarea informațiilor. ♦ Tehnica fabricării aparatelor pentru radiocomunicații. 2. Adj. Care ține de radiotehnică, privitor la radiotehnică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotechnique.

RADIOTELEFÓN, radiotelefoane, s. n. Aparat portabil de emisiune-recepție, folosit pentru radiocomunicații bilaterale pe distanțe relativ mici. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphone.

RADIOTELEFÓNIC, -Ă, radiotelefonici, -ce, adj. Referitor la radiotelefonie, de radiotelefonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonique.

RADIOTELEFONÍE s. f. Sistem de comunicație telefonică radioelectrică, în ambele sensuri, cu ajutorul a două posturi de radioemisiune și a două posturi de radiorecepție. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotéléphonie.

RADIOTELEGHIDÁT, -Ă, radioteleghidați, -te, adj. Care este teleghidat prin unde radio². [Pr.: -di-o-] – Radio² + teleghidat.

RADIOTELEGRAFIÁ, radiotelegrafiez, vb. I. Tranz. A transmite o comunicare prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-a] – Din fr. radiotélégraphier.

RADIOTELEGRAFIÁT, -Ă, radiotelegrafiați, -te, adj. Transmis prin radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-te-le-gra-fi-at] – V. radiotelegrafia.

RADIOTELEGRÁFIC, -Ă, radiotelegrafici, -ce, adj. Care aparține radiotelegrafiei, privitor la radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphique.

RADIOTELEGRAFÍE s. f. Comunicație telegrafică prin unde electromagnetice; telegrafie fără fir. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégraphie.

RADIOTELEGRAFÍST, -Ă, radiotelegrafiști, -ste, s. m. și f. Persoană specializată în radiotelegrafie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-télégraphiste.

RADIOTELEGRÁMĂ, radiotelegrame, s. f. Telegramă transmisă prin radiocomuncație; radiogramă (1). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélégramme.

RADIOTELEMECÁNICĂ s. f. Ramură a telemecanicii care folosește undele radio pentru emiterea și recepționarea comenzilor. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + telemecanică.

RADIOTELEMÉTRIC, -Ă, radiotelemetrici, -ce, adj. Referitor la radiotelemetrie, de radiotelemetrie. [Pr.: -di-o-] – De la radiotelemetrie.

RADIOTELEMETRÍE s. f. Determinarea distanței dintre un obiect și un reper dat, folosind undele radio. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémétrie.

RADIOTELEMÉTRU, radiotelemetre, s. n. Aparat pentru măsurarea distanțelor folosind undele radio². [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélémètre, engl. radiotelemeter.

RADIOTELESCÓP, radiotelescoape, s. n. Instrument folosit la recepționarea și studierea undelor radiofonice emise de corpurile cerești. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélescope.

RADIOTELEVIZÁT, -Ă, radiotelevizați, -te, adj. Care este transmis simultan la radio și televiziune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiotélévisé.

RADIOTEODOLÍT, radioteodolite, s. n. Radiogoniometru folosit la reperarea în înălțime. [Pr.: -di-o-te-o-] – Din germ. Radiotheodolit.

RADIOTERAPEÚT, -Ă, radioterapeuți, -te, s. m. și f. Specialist în radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapeute.

RADIOTERÁPIC, -Ă, radioterapici, -ce, adj. De radioterapie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapique.

RADIOTERAPÍE s. f. Metodă de tratare a unor boli prin acțiunea razelor X. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiothérapie.

RADIOTRANSMISIONÍST, -Ă, radiotransmisioniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiotransmisiuni. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-o-] – Radiotransmisiune + suf. -ist.

RADIOTRATAMÉNT, radiotratamente, s. n. (Med.) Tratament cu radiații. [Pr.: – di-o-] – Radio¹- + tratament.

RADIOÚNDĂ, radiounde, s. f. (Fiz.) Undă electromagnetică cu lungimea cuprinsă între 10 km și 1 mm. [Pr.: -di-o] – Radio¹- + undă (după engl. radio waves, germ. Radiowellen).

RADIOVACÁNȚA s. f. art. Post de radio sezonier cu emisiuni specifice destinate celor aflați în vacanță. [Pr.: -di-o-] – Radio² + vacanță.

RADÍST, radiști, s. m. Militar specializat în emisiuni și recepții radio². – Radio² + suf. -ist.

RÁDIU s. n. Element radioactiv care se găsește în minereurile de uraniu, folosit în medicină și în fizica nucleară. [Var.: rádium s. n.] – Din fr. radium.