Toate definitiile
RECTE adv. Cu adevărat; anume. – Cuv. lat.
RECTIFICÁRE, rectificări, s. f. Acțiunea de a rectifica și rezultatul ei; îndreptare, corijare. ♦ (Concr.) Notă (într-un ziar) prin care se rectifică (1) ceva. – V. rectifica.
RECTIFICATÓR, -OÁRE, rectificatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care rectifică; care aduce o rectificare. 2. S. m. și f. Muncitor calificat care lucrează la mașina de rectificat. 3. S. n. Dispozitiv care separă vaporii de apă antrenați de vaporii de amoniac, folosit în instalațiile frigorifice cu absorbție. – Din fr. rectificateur.
RECTIFICÁBIL, -Ă, rectificabili, -e, adj. 1. Care poate fi rectificat. 2. (Mat.; în sintagma) Curbă rectificabilă = curbă din plan sau din spațiu pentru care orice arc mărginit al ei are lungime. – Rectifica + suf. -bil. Cf. fr. rectifiable.
RECTIFICAT s. n. Faptul de a rectifica; rectificare. ◊ Mașină de rectificat = mașină-unealtă de prelucrare a suprafețelor metalice prin rectificare. – V. rectifica.
RECTILINIÁR, -Ă, rectiliniari, -e, adj. Ortoscopic. [Pr.: -ni-ar] – Din fr. rectilinéaire.
RECTILINIARITÁTE s. f. (Fiz.) Calitate a unui sistem optic de a forma imagini corecte, fără distorsiuni. [Pr.: -ni-a-] – Rectiliniar + suf. -itate.
RECTILÍNIU, -IE, rectilinii, adj. (Mat.; despre o mișcare) Care este în linie dreaptă. ◊ (Despre figuri geometrice) Care este mărginit de linii drepte. Unghi rectiliniu = unghi egal cu nouăzeci de grade. – Din fr. rectiligne.
RECTITÚDINE, rectitudini, s. f. (Livr.) 1. Stare, calitate a unei linii drepte. 2. Fig. Spirit de dreptate: sinceritate. – Din lat. rectitudo, -inis, fr. rectitude.
RÉCTO s. n. invar. (în opoziție cu verso) Prima pagină a unei foi (scrise, tipărite etc.); pagina din dreapta a unei cărți, a unui manuscris etc. – Din fr., lat. recto.
RÉCTOR, rectori, s. m. Persoană care conduce (din punct de vedere științific și administrativ) o instituție de învățământ superior; grad deținut de această persoană. ♦ (În unele țări din Apus) Persoană care conduce o școală medie; grad deținut de această persoană. – Din lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur.
RECTORÁL, -Ă, rectorali, -e, adj. (Rar) Care aparține rectorului; privitor la rector; de rector. – Din fr. rectoral.
RECTORÁT, rectorate, s. n. Funcția de rector; durata acestei funcții; (concr.) birourile și serviciile administrative care țin de rector. – Din fr. rectorat, germ. Rektorat.
RECTOSCÓP, rectoscoape, s. n. (Med.) Endoscop special pentru examenul optic al rectului. – Din fr. rectoscope.
RECTOSCOPÍE, rectoscopii, s. f. (Med.) Examinare a rectului cu ajutorul rectoscopului. – Din fr. rectoscopie.
RECTRÍCE, rectrice, s. f. (Ornit.) Fiecare dintre penele mari, late și puternice, din coada păsărilor, care dirijează zborul acestora. – Din fr. rectrice, lat. rectrix, -icis.
RECȚIÚNE, recțiuni, s. f. (Gram.) Calitate a unui cuvânt de a primi un determinant care trebuie să aibă o anumită formă flexionară sau o anumită construcție prepozițională; legătura dintre cuvinte și determinantele lor; regim. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. rection, germ. Rektion.
RECUCERÍRE, recuceriri, s. f. Acțiunea de a recuceri și rezultatul ei. – V. recuceri.
RECUCERÍT, -Ă, recuceriți, -te, adj. Cucerit din nou. – V. recuceri.
RECENZÁT1, -Ă, recenzați, -te, adj. (Despre lucrări literare, științifice etc.) Care a fost prezentat într-o recenzie. – V. recenza1.
RECÉSIE s. f. v. recesiune.
RECREÁRE1, recreări, s. f. Acțiunea de a (se) recrea1 și rezultatul ei. [Pr.: -cre-a-. – Var.: recreére s. f.] – V. recrea1.
RADICIFÓRM, -Ă, radiciformi, -e, adj. (Bot.) Care are forma unei rădăcini. – Din fr. radiciforme.
RADICIVÓR, -Ă, radicivori, -e, adj. Care mănâncă rădăcini. – Din fr. radicivore.
RADICULÁR, -Ă, radiculari, -e, adj. Care aparține radiculei, care se referă la radiculă. – Din fr. radiculaire.
RADÍCULĂ, radicule, s. f. Rădăcină a plantulei din sămânță, care, după încolțirea seminței, se transformă în rădăcină principală. – Din fr. radicule, lat. radicula.
RADIÉR, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier.
RADIÉRĂ, radiere, s. f. Gumă de șters. [Pr.: -di-e-] – Din germ. Radier[gummi].
RADIÉRE1, radieri, s. f. Faptul de a radia1; radiație. [Pr.: -di-e-] – V. radia1.
RADIÉRE2, radieri, s. f. (Jur.) Acțiunea de a radia2 și rezultatul ei; ștergere dintr-un registru a inscripției privitoare la anumite acte sau drepturi. [Pr.: -di-e-] – V. radia2.