Toate definitiile

RADIOCONDUCTÓR, radioconductoare, s. n. Corp care devine conducător de electricitate sub influența undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioconducteur.

RADIODERMÍTĂ, radiodermite, s. f. (Med.) Dermită provocată de iradieri cu raze X sau de substanțe radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodermite.

RADIODETÉCȚIE, radiodetecții, s. f. (Fiz.) Radiolocație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodétection.

RADIODIAGNÓSTIC, radiodiagnostice, s. n. Diagnostic medical bazat pe examinare radiologică. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiagnostic.

RADIODIFUZÁ, radiodifuzez, vb. I. Tranz. A transmite, a emite ceva printr-un post de radioemisiune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodiffuser.

RADIODISTRIBÚȚIE s. f. Distribuție publică a programelor de radiodifuziune prin linii de telecomunicații speciale de la o stație centrală; radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiodistribution.

RADIOECOLOGÍE s. f. Studiul efectelor radiațiilor naturale asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radioecology.

RADIOECÓU, radioecouri, s. n. Radioundă recepționată după emisie, în urma reflexiei ei pe suprafața unui corp (ceresc). [Pr.: -di-o-] – Radio² + ecou.

RADIOELÉCTRIC, -Ă, radioelectrici, -ce, adj. Care aparține radioelectricității, privitor la radioelectricitate, studiat de radioelectricitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectrique.

RADIOELECTRICIÁN, -Ă, radioelectricieni, -e, s. m. și f. Specialist în radioelectricitate. [Pr.: -di-o-e-lec-tri-ci-an] – Din fr. radioélectricien.

RADIOELECTRICITÁTE s. f. Parte a fizicii care studiază oscilațiile de înaltă frecvență și undele electromagnetice, precum și aplicațiile acestora în radiocomunicații, în radiolocație etc. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélectricité.

RADIOELEMÉNT, radioelemente, s. n. Element chimic radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioélément.

RADIOEMISIÚNE, radioemisiuni, s. f. 1. Producere a undelor electromagnetice în scopul realizării unei radiocomunicații. 2. Emisiune radiofonică cu ajutorul căreia se transmit știri, programe culturale etc. [Pr.: -di-o-e-mi-si-u-. – Var.: radioemísie s. f.] – Din fr. radio-émission.

RADIOFÁR, radiofaruri, s. n. Post fix de radioemisiune, folosit la dirijarea navigației maritime și aeriene. ♦ Radiobaliză. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophare.

RADIOFICÁ vb. I. Tranz. (Folosit numai la timpurile compuse sau trecute). A instala în orașe și în sate posturi de radioficație, a efectua o radioficare. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare și radioficat (derivat regresiv).

RADIOFICÁRE, radioficări, s. f. Instalare în orașe și în sate a posturilor de radioficație; generalizare a transmisiunii programelor de radiodifuziune sonoră prin radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – V. radiofica.

RADIOFICÁT, -Ă, radioficați, -te, adj. Înzestrat cu posturi de radioficație. [Pr.: -di-o-] – Din radioficare.

RADIOFICÁȚIE, radioficații, s. f. Radiodistribuție. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiofikațiia.

RADIOFÍZICĂ s. f. Disciplină care studiază producerea și propagarea undelor electromagnetice, influența stării atmosferei asupra acestora etc. constituind baza fizică a radiotehnicii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophysique.

RADIOFÓN, radiofoane, s. n. (Aeron.) Aparat de comunicare prin radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Din fr., engl. radiophone.

RADIOFÓNIC, -Ă, radiofonici, -ce, adj. Care aparține radiofoniei, privitor la radiofonie, care utilizează radiofonia. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonique.

RADIOFONÍE s. f. Sistem special de transmitere și de recepționare a mesajelor sonore prin unde electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophonie.

RADIOFONÍST, -Ă, radiofoniști, -ste, s. m. și f. Specialist în radiofonie. [Pr.: -di-o-] – Radiofonie + suf. -ist.

RADIOFÓSFOR s. n. Fosfor radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiophosphorus.

RADIOFOTOGRAFÍE, radiofotografii, s. f. Clișeu al unei imagini obținute cu ajutorul razelor X pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiophotographie.

RADIOGALAXÍE, radiogalaxii, s. f. Galaxie caracterizată printr-o emisie intensă de radiounde. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogalaxie, engl. radiogalaxy.

RADIOGAZÉTĂ, radiogazete, s. f. Emisiune de știri, comentarii, muzică etc. transmisă prin radio². [Pr.: -di-o-] – Radio² + gazetă.

RADIOGENÉTIC, -Ă, radiogenetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Capitol al geneticii care studiază posibilitatea ameliorării soiurilor de plante și a raselor de animale prin radiații ionizante. 2. Adj. Referitor la radiogenetică (1), de radiogenetică (1). – Radio¹- + genetic (după engl. radiogenetic).

RADIOGEODEZÍE s. f. Domeniu al geodeziei care se ocupă de măsurarea distanțelor dintre punctele geodezice cu aparatură radio de mare precizie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio¹- + geodezie.

RADIOGEOLÓGIC, -Ă, radiogeologici, -ce, adj. Referitor la radiogeologie, de radiogeologie. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio¹- + geologie.