Toate definitiile

RADIFÉR, -Ă, radiferi, -e, adj. Care conține radiu. – Din fr. radifère.

RÁDINĂ, radine, s. f. (Reg.) 1. Amestec de rădăcini și de crengi de copaci care atârnă de pe mal în apă sau plutesc pe apă. 2. Loc de sub mal, scobit, unde se adună peștii. 3. Rețea cu ochiuri mari care se montează la setcile de prins pește. – Din scr., rus. redina.

RÁDIO¹- Element de compunere care indică referirea unei mărimi, a unui aparat etc. la radiația electromagnetică și care servește la formarea unor substantive. [Pr.: -di-o] – Din fr. radio-.

RÁDIO², radiouri, adj. invar., s. n. I. Adj. invar. 1. Referitor la radioreceptoare. 2. Referitor la emisiunile difuzate prin radio² (2). 3. Referitor la radiația electromagnetică, de radiație electromagnetică. II. S. n. 1. Instalație de transmitere a sunetelor prin unde electromagnetice, cuprinzând aparatele de emisiune și pe cele de recepție. 2. Spec. Aparat de recepție radiofonică; radioreceptor. 3. Sistemul și activitatea de difuzare a programelor de știri, de muzică etc. prin radio² (2). 4. Instituție care dirijează și coordonează problemele referitoare la radio² (I,3) [Pr.: -di-o] – Din fr. radio, germ. Radio.

RADIOACTÍV, -Ă, radioactivi, -e, adj. 1. (Despre unele elemente) Cu proprietăți de radioactivitate. ♦ (Despre zăcăminte, izvoare) Care conține corpuri cu proprietăți de radioactivitate. 2. Care aparține radioactivității, privitor la radioactivitate. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioactif, germ. radioaktiv.

RADIOACTUALITÁTE, radioactualități, s. f. Emisiune radiofonică în care se transmit actualități. [Pr.: -di-o-ac-tu-a-] – Radio² + actualitate.

RADIOALTIMÉTRU, radioaltimetre, s. n. Aparat de radiolocație instalat la bordul unui avion, cu ajutorul căruia se determină altitudinea avionului față de sol. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioaltimètre, rus. radioaltimetr.

RADIOAMATORÍSM s. n. Practicare a radiocomunicațiilor de către radioamatori. [Pr.: -di-o-] – Radioamator + suf. -ism.

RADIOAMPLIFICÁRE, radioamplificări, s. f. Recepția, amplificarea și distribuirea prin fire a programelor de radiodifuziune sonoră cu ajutorul unei instalații de amplificare. [Pr.:-di-o-] – Radio¹ + amplificare. Cf. fr. radioamplification.

RADIOASCULTÁRE s. f. 1. Ascultare a emisiunilor de radio². 2. Post, serviciu care se ocupă cu ascultarea emisiunilor de radio². 3. Timp rezervat ascultării în emisiunile radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio² + ascultare.

RADIOASCULTĂTÓR, -OÁRE, radioascultători, -oare, s. m. și f. Ascultător al emisiunilor de radio². [Pr.: -di-o-] – Radio² + ascultător.

RADIOASTRONÓM, radioastronomi, s. m. Specialist în radioastronomie. [Pr.: – di-o-] – Din fr. radioastronome.

RADIOASTRONÓMIC, -Ă, radioastronomici, -ce, adj. Referitor la radioastronomie, de radioastronomie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioastronomique.

RADIOATERIZÁRE, radioaterizări, s. f. Aterizare fără vizibilitate, în cursul căreia avionul este dirijat cu ajutorul unor radioemițătoare situate pe sol. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + aterizare.

RADIOBALIZÁ, radiobalizez, vb. I. Tranz. A marca o rută aeriană cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobaliser.

RADIOBALIZÁJ, radiobalizaje, s. n. Faptul de a radiobaliza; radiobalizare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiobalisage.

RADIOBALIZÁRE, radiobalizări, s. f. Acțiunea de a radiobaliza. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.

RADIOBALIZÁT, -Ă, radiobalizați, -te, adj. (Despre rute aeriene) Care a fost marcat cu radiobalize. [Pr.: -di-o-] – V. radiobaliza.

RADIOBIOLÓG, -Ă, radiobiologi, -ge, s. m. și f. Specialist în radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologue.

RADIOBIOLÓGIC, -Ă, radiobiologici, -ce, adj. Referitor la radiobiologie, de radiobiologie. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologique, engl. radiobiologic.

RADIOBIOLOGÍE s. f. Știință care se ocupă cu cercetarea acțiunii radiațiilor ionizante asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiologie.

RADIOBIÓTIC, -Ă, radiobiotici, -ce, adj. Referitor la efectele radiațiilor asupra organismelor vii. [Pr.: -di-o-bi-o-] – Din fr. radiobiotique.

RADIOCÁLCIU s. n. Calciu radioactiv. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + calciu.

RADIOCASETOFÓN, radiocasetofoane, s. n. Aparat care încorporează un radioreceptor și un casetofon. [Pr.: -di-o-] – Radio² + casetofon.

RADIOCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei care studiază probleme legate de elementele radioactive. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiochimie.

RADIOCINEMATOGRAFÍE s. f. Metodă de diagnostic radiologic, care constă în înregistrarea pe film cinematografic a imaginii radiografice a unui organ în funcțiune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocinématographie.

RADIOCLÚB, radiocluburi, s. n. Club al radioamatorilor. [Pr.: -di-o-] – Radio² + club.

RADIOCOMÁNDĂ, radiocomenzi, s. f. Telecomandă realizată cu ajutorul undelor electromagnetice. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommande.

RADIOCOMPÁS, radiocompasuri, s. n. Aparat montat la bordul unui avion, care permite menținerea avionului pe direcția unui post de radioemisiune. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocompas.

RADIOCOMUNICÁȚIE, radiocomunicații, s. f. Transmitere și recepție la distanță a unor sunete, semnale și imagini cu ajutorul undelor radio². [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiocommunication.