Toate definitiile

RADIOGEOLOGÍE s. f. Parte a geologiei care utilizează tehnica radioactivității. [Pr.: -di-o-ge-o-] – Radio¹- + geologie.

RADIOGHIDÁ, radioghidez, vb. I. Tranz. A dirija prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguider.

RADIOGHIDÁJ, radioghidaje, s. n. Dirijare de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a unui vehicul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radioguidage.

RADIOGHIDÁRE, radioghidări, s. f. Acțiunea de a radioghida. [Pr.: di-o-] – V. radioghida.

RADIOGHIDÁT, -Ă, radioghidați, -te, adj. Care a fost dirijat prin radioghidaj. [Pr.: -di-o-] – V. radioghida.

RADIOGONIOGRÁF, radiogoniografe, s. n. Radiogoniometru înregistrator. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniographe.

RADIOGONIOMETRÁ, radiogoniometrez, vb. I. Tranz. A determina direcția unui radioemițător prin radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din radiogoniometru.

RADIOGONIOMETRÁRE, radiogoniometrări, s. f. Acțiunea de a radiogoniometra. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – V. radiogoniometra.

RADIOGONIOMÉTRIC, -Ă, radiogoniometrici, -ce, adj. Referitor la radiogoniometrie, de radiogoniometrie. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrique.

RADIOGONIOMETRÍE s. f. Metodă de determinare a direcției din care se emit unde radio, bazată pe utilizarea proprietăților antenelor receptorului. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniométrie.

RADIOGONIOMÉTRU, radiogoniometre, s. n. Instalație de radio-recepție folosită în radiogoniometrie, în navigația fără vizibilitate și în radiolocație, pentru determinarea direcției din care sunt emise semnalele radio. [Pr.: -di-o-go-ni-o-] – Din fr. radiogoniomètre.

RADIOGRAFIÁ, radiografiez, vb. I. Tranz. (Rar) A face o radiografie. [Pr.: -di-o-gra-fi-a] – Din fr. radiographier.

RADIOGRÁFIC, -Ă, radiografici, -ce, adj. Care aparține radiografiei, privitor la radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographique.

RADIOGRAFÍE, radiografii, s. f. Fotografierea interiorului unui corp opac, în special a unor regiuni din interiorul corpului omenesc, cu ajutorul unor radiații de tip special. ♦ (Concr.) Fotografie obținută cu ajutorul acestor radiații; radiogramă. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiographie.

RADIOGRÁMĂ, radiograme, s. f. 1. Telegramă transmisă prin radiocomunicație; radiotelegramă. 2. (Rar) Radiografie. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiogramme, germ. Radiogramm.

RADIOINTERFEROMÉTRU, radiointerferometre, s. n. (Astron.) Radiotelescop a cărui funcționare se bazează pe interferența radioundelor ce ajung la un sistem de două sau de mai multe antene cu care este echipat radiotelescopul. [Pr.: -di-o-in-] – Din fr. radiointerféromètre.

RADIOITINERÁR, radioitinerare, s. n. Itinerar urmat de o aeronavă care se conduce după semnalele primite de la radiofarurile hertziene. [Pr.: -di-o-] – Radio² + itinerar (după fr. radioraid).

RADIOIZOTÓP, radioizotopi, s. m. Izotop radioactiv. [Pr.: -di-o-i-] – Din fr. radio-isotope.

RADIOIZOTÓPIC, -Ă, radioizotopici, -ce, adj. (Fiz.) Care ține de radioizotop, de radioizotop. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radio-isotopique.

RADIOJURNÁL, radiojurnale, s. n. (Ieșit din uz) Emisiune radiofonică cuprinzând cronica evenimentelor importante (ale zilei). [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiojournal.

RADIOLÁR, radiolari, s. m. (La pl.) Ordin de protozoare marine care au o cochilie silicioasă, cu prelungiri subțiri, dispuse ca niște raze; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolaire.

RADIOLARÍT s. n. Rocă sedimentară, silicioasă, de origine organică, cenușie-gălbuie sau roșiatică, rezultată din consolidarea depozitelor de radiolari și utilizată ca material abraziv și absorbant. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiolarite.

RADIOLOCATÓR, radiolocatoare, s. n. Instalație radar. [Pr.: -di-o-] – Din rus. radiolokator, engl. radiolocator.

RADIOLOCÁȚIE, radiolocații, s. f. Detectarea și determinarea poziției unui obiect (în mișcare) față de un reper, cu ajutorul unor fascicule de unde electromagnetice emise, și transformarea acestora în semnale vizibile după reflectarea lor de către obiectul detectat. [Pr.: -di-o-] – Din engl. radiolocation, rus. radiolokațiia.

RADIOLÓGIC, -Ă, radiologici, -ce, adj. Privitor la radiologie, care aparține radiologiei. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologique.

RADIOLOGÍE s. f. Ramură a medicinii care se ocupă cu examinarea corpului omenesc cu ajutorul razelor X și γ și cu aplicarea lor în precizarea diagnosticului și în terapeutica unor boli. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiologie.

RADIOMAGAZÍN, radiomagazine, s. n. Emisiune cu caracter variat (informativ, cultural-artistic, distractiv) transmisă prin radio². [Pr.: -di-o-] – Radio² + magazin.

RADIOMANOMETRÍE s. f. (Med.; în sintagma) Radiomanometrie biliară = metodă de examinare a căilor biliare, în cursul unei operații sau după efectuarea ei, prin cercetarea morfologiei și presiunilor manometrice ale acestora. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiomanométrie.

RADIOMETALOGRAFÍE s. f. Ramură a metalografiei care studiază structura fină a metalelor, folosind razele X și radiațiile γ. [Pr.: -di-o-] – Din fr. radiométallographie.

RADIOMICROFÓN, radiomicrofoane, s. n. Mic radioemițător portabil, prevăzut cu un microfon, folosit pentru interviuri sau pe scenă. [Pr.: -di-o-] – Radio¹- + microfon.