Toate definitiile
INCOAGULABILITÁTE s. f. (Med.) Lipsă de coagulare. [Pr.: -co-a-] – Din fr. incoagulabilité.
INCOATÍV, -Ă, incoativi, -e, adj. (Despre verbe) Care exprimă începutul unei acțiuni. [Pr.: -co-a-] – Din fr. inchoatif, lat. inchoativus.
INCOERCÍBIL, -Ă, incoercibili, -e, adj. (Livr.) Care nu poate fi constrâns. ♦ (Fiz.) Care nu poate fi reținut, comprimat într-un recipient. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercible.
INCOERCIBILITÁTE s. f. (Livr.) Imposibilitatea de a constrânge, de a stăpâni. [Pr.: -co-er-] – Din fr. incoercibilité.
INCOERÉNT, -Ă, incoerenți, -te, adj. (Despre oameni) Lipsit de logică în gândire, în manifestări; (despre manifestările oamenilor) lipsit de logică. [Pr.: -co-e-. Var.: incoherént, -ă adj.] – Din fr. incohérent.
INCOERÉNȚĂ, incoerențe, s. f. Lipsă de legătură logică (în gândire sau acțiune). [Pr.: -co-e-. – Var.: incoherénță s. f.] – Din fr. incohérence.
INCÓGNITO adv. (În legătură cu o personalitate aflată în călătorie) Fără să fie cunoscut; în ascuns; cu nume fals. – Din fr., it. incognito.
INCOGNOSCÍBIL, -Ă, incognoscibili, -e, adj. (Filoz.) Care nu poate fi cunoscut de rațiunea omenească (deși se presupune că există în realitate). – Din fr. incognoscible.
INCOGNOSCIBILITÁTE s. f. (Fil.) Însușirea sau starea de a fi incognoscibil. – Din fr. incognoscibilité.
INCOHERÉNT, -Ă adj. v. incoerent.
INCOHERÉNȚĂ s. f. v. incoerență.
INCOLINÍSM, incolinisme, s. n. (Biol.) Formă de conviețuire a două organisme în care unul folosește gazda numai ca adăpost. – Din fr. incolinisme.
INCOLÓR, -Ă, incolori, -e, adj. Care nu are culoare, care nu e colorat. ♦ Fig. Fără personalitate, fără strălucire; șters, searbăd. – Din fr. incolore, lat. incolor.
INCOMBUSTÍBIL, -Ă, incombustibili, -e, adj. (Despre corpuri) Care nu poate fi ars, care nu este combustibil; necombustibil. – Din fr. incombustible.
INCOMBUSTIBILITÁTE s. f. Proprietate a unui corp de a fi incombustibil. – Din fr. incombustibilité.
INCOMENSURÁBIL, -Ă, incomensurabili, -e, adj. 1. Care nu poate fi măsurat; foarte mare, nemăsurat, nelimitat. ♦ Care nu poate fi evaluat, care este foarte valoros. 2. (Mat.; despre mărimi) Care nu au o unitate de măsură comună, care să se cuprindă de un număr întreg de ori în fiecare dintre ele. – Din fr. incommensurable.
INCOMENSURABILITÁTE s. f. 1. Însușirea de a fi incomensurabil (1) din cauza dimensiunilor foarte mari. ♦ Imposibilitate de evaluare din cauza valorii prea mari. 2. (Mat.) Caracteristică a unor mărimi de a fi incomensurabile (2). – Din fr. incommensurabilité.
INCOMESTÍBIL, -Ă, incomestibili, -e, adj. Care nu este bun de mâncat; necomestibil. – Din fr. incomestible.
INCOMÓD, -Ă, incomozi, -de, adj. 1. (Despre lucruri, adesea adverbial) Care nu este comod, care stânjenește. 2. (Despre ființe) Care deranjează, supără, stingherește, indispune. – Din fr. incommode, lat. incommodus.
INCOMODÁ, incomodez, vb. I. Tranz. A tulbura liniștea cuiva; a deranja, a stingheri, a stânjeni. – Din fr. incommoder, lat. incommodare.
INCOMODÁNT, -Ă, incomodanți, -te, adj. Supărător, jenant. – Din fr. incommodant.
INCOMODÁRE s. f. Acțiunea de a incomoda si rezultatul ei. – V. incomoda.
INCOMODITÁTE s. f. Lipsă de comoditate. ♦ Neplăcere, jenă. – Din fr. incommodité.
INCOMPARÁBIL, -Ă, incomparabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu se poate compara cu nimic (prin însușiri); fără pereche, fără seamăn, neasemănat, extraordinar; necomparabil. – Din fr. incomparable, lat. incomparabilis.
INCOMPATÍBIL, -Ă, incompatibili, -e, adj. Care nu poate exista simultan cu altceva, care nu este compatibil cu altceva; necompatibil. ♦ (Despre funcții, profesiuni etc.) Care se află în raport de incompatibilitate una față de alta. – Din fr. incompatible.
INCOMPATIBILITÁTE s. f. 1. Faptul de a fi incompatibil; nepotrivire, necompatibilitate. 2. Interzicere (prevăzută de lege) de a cumula două funcții, două atribuții care, prin caracterul lor, sunt contradictorii. 3. (Med.) Termen folosit de obicei în legătură cu transfuziile de sânge pentru a arăta o nepotrivire de grup sangvin. 4. (Mat.) Caracteristică a unui sistem de ecuații sau inecuații de a fi incompatibil. – Din fr. incompatibilité.
INCOMPETÉNT, -Ă, incompetenți, -te, adj. Care nu este competent; care nu are dreptul sau căderea de a face ceva; necompetent. ♦ (Despre un organ de stat) Care nu are puterea legală de a judeca, cerceta sau rezolva o anumită problemă. – Din fr. incompétent.
INCOMPETÉNȚĂ, incompetențe, s. f. Lipsă de competență. [Var.: incompetínță s. f.] – Din fr. incompétence.
INCOMPETÍNȚĂ s. f. v. incompetență.
INCOMPLÉCT, -Ă adj. v. incomplet.