Toate definitiile
INCONȘTIÉNȚĂ s. f. 1. Lipsă sau pierdere a cunoștinței, care apare în diferite boli neuropsihice. 2. Lipsa unei atitudini conștiente, raționale fată de realitatea înconjurătoare; stare sufletească în care omul nu-și dă seama de actele sale. [Pr.: -ști-en-] – Din fr. inconscience (după inconștient).
INCONTESTÁBIL, -Ă, incontestabili, -e, adj. Care nu poate fi contestat, care nu poate fi pus la îndoială; de netăgăduit, indiscutabil, sigur, necontestabil. ♦ (Adverbial) Fără îndoială, fără discuție, indiscutabil. – Din fr. incontestable.
INCONTESTABILITÁTE s. f. Însușirea sau starea a ceea ce este incontestabil. – Din fr. incontestabilité.
INCONTINÉNT, -Ă, incontinenți, -te, adj. (Rar) Care este lipsit de moderație, care este nereținut; violent. ♦ Desfrânat. ♦ Care suferă de incontinență. – Din fr. incontinent.
INCONTINÉNȚĂ s. f. Lipsă de continență, eliminare involuntară a urinei sau a materiilor fecale, neputință de a reține urina sau materiile fecale. ♦ Neputință de a-și înfrâna unele dorințe sau acțiuni. ♦ Fig. (Fam.) Logoree, limbuție. – Din fr. incontinence, lat. incontinentia.
INCONTÍNUU adv. v. încontinuu.
INCONVENÁBIL, -Ă, inconvenabili, -e, adj. (Adesea adverbial) Care nu este convenabil; neconvenabil. – Din fr. inconvenable.
INCONVENIÉNT, inconveniente, s. n. Neajuns, dezavantaj; dificultate, obstacol, piedică. [Pr.: -ni-ent] – Din fr. inconvénient, lat. inconveniens, -ntis.
INCONVERTÍBIL, -Ă, inconvertibili, -e, adj. Care nu este convertibil; neconvertibil. – Din fr. inconvertible.
INCOORDONÁRE s. f. 1. Lipsă de coordonare (1); necoordonare. 2. (Med.) Lipsă de coordonare a mișcărilor, cauzată de leziuni ale sistemului nervos sau de stări patologice ale aparatului locomotor; necoordonare. – Din fr., engl. incoordination.
INCORÉCT, -Ă, incorecți, -te, adj. 1. Care nu este corect; greșit, eronat, inexact, necorect. 2. Necinstit, neonest, înșelător. – Din fr. incorrect.
INCORECTITÚDINE, incorectitudini, s. f. Lipsă de corectitudine; purtare sau faptă incorectă; necinste, șarlatanie, înșelătorie, incorecțiune, necorectitudine. ♦ (La pl.) Părți greșite dintr-o lucrare, dintr-un desen etc. – In1-+corectitudine.
INCORECȚIÚNE, incorecțiuni, s. f. (Înv.) Incorectitudine. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. incorrection.
INCORIGÍBIL, -Ă, incorigibili, -e, adj. (Despre oameni și manifestările lor) Care nu poate fi îndreptat, corijat, care persistă în greșeli. – Din fr. incorrigible.
INCORIGIBILITÁTE s. f. (Rar) Neputință de a se corija, de a se îndrepta; însușirea sau starea a ceea ce este incorigibil. – Din fr. incorrigibilité.
INCORPORÁ vb. I. v. încorpora.
INCORPORÁBIL, -Ă adj. v. încorporabil.
INCORPORÁRE s. f. v. încorporare.
INCORPORÁȚIE s. f. v. încorporație.
INCORUPTÍBIL, -Ă, incoruptibili, -e, adj. Care nu poate fi corupt; integru, onest, cinstit. – Din fr. incorruptible, lat. incorruptibilis.
INCORUPTIBILITÁTE s. f. Calitate a celui care nu se lasă corupt; integritate, cinste exemplară, onestitate. – Din fr. incorruptibilité, lat. incorruptibilitas, -atis.
ÍNCOT s. n. v. încot.
INCREÁT s. n. (Livr.) Ceea ce preexistă formei în care urmează să se constituie la un moment dat. ♦ Ceea ce este etern. [Pr.: -cre-at] – Din fr. incréé.
INCREDÍBIL, -Ă, incredibili, -e, adj. Care este de necrezut. – Din it. incredibile, lat. incredibilis.
INCREDIBILITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a fi incredibil. – Din fr. incrédibilité, it. incredibilità.
INCREDÚL, -Ă, increduli, -e, adj. (Rar) Care nu crede ușor ceva, care este greu de convins; neîncrezător. – Din fr. incrédule, lat. incredulus.
INCREDULITÁTE s. f. (Rar) Însușirea de a nu fi credul; lipsă de încredere; neîncredere. – Din fr. incrédulité.
INCREMÉNT, incrementuri, s. n. (Rar) Creștere, adaos, spor. [Pl. și: incremente] – Din lat. incrementum.
INCREMENTÁL, -Ă, incrementali, -e, adj. (Rar) Care se referă la un increment. – Increment + suf. -al.
INCRIMINÁ, incriminez, vb. I. Tranz. A acuza o persoană de săvârșirea unei crime; p. gener. a învinovăți, a acuza. [Var.: încriminá vb. I] – Din fr. incriminer.