Toate definitiile

NEATÉNT, -Ă, neatenți, -te, adj. Care nu este atent; care arată lipsă de atenție; absent, distrat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + atent.

NEATÂRNÁT, -Ă, neatârnați, -te, adj. (Înv.) Care nu depinde de cineva sau de ceva; independent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + atârnat.

NEATÂRNÁRE, neatârnări, s. f. (Înv.) Independență (politică). [Pr.: ne-a-] – Ne- + atârnare.

NEATAȘÁBIL, -Ă, neatașabili, -e, adj. Care nu poate fi atașat. ♦ (Fig.) Nesociabil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + atașabil.

NEATACÁBIL, -Ă, neatacabili, -e, adj. Care nu poate fi atacat, contestat; inatacabil. [Pr.: ne-a- ] – Ne- + atacabil.

NEAȘTEPTÁT², -Ă, neașteptați, -te, adj. (Adesea adverbial) La care nu te aștepți, care se întâmplă sau se ivește subit, fără veste; neprevăzut, intempestiv. [Pr.: ne-aș-] – Ne- + așteptat.

NEAȘTEPTÁT¹ s. n. (în loc. adv.) Pe neașteptate = fără să te aștepți, deodată. [Pr.: ne-aș-] – Ne- + așteptat.

NEASTÂMPĂRÁT, -Ă, neastâmpărați, -te, adj. 1. Care nu se astâmpără sau care nu poate fi astâmpărat; spec. (despre oameni, firea, temperamentul lor) care se agită continuu; agitat, neliniștit. 2. (Despre copii) (Excesiv de) vioi, zglobiu, zburdalnic, zvăpăiat; p. ext. obraznic, rău. ♦ (Despre ochi, privire etc.) Vioi, jucăuș. IPr.: ne-as-] – Ne- + astâmpărat.

NEASIMILÁT, -Ă, neasimilați, -te, adj. 1. Care nu este asimilat prin metabolism. ♦ (Despre cunoștințe, idei) Care nu a fost însușit (corespunzător). 2. (Despre produse noi) Care nu a fost introdus în fabricație. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asimilat.

NEASIMILÁBIL, -Ă, neasimilabili, -e, adj. Care nu poate fi asimilat (ușor); inasimilabil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asimilabil.

NEASIGURÁT, -Ă, neasigurați, -te, adj. Care nu este asigurat; care nu este pus la adăpost de pericol. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asigurat.

NEASEMUÍT, -Ă, neasemuiți, -te, adj. (Adesea adverbial) Neasemănat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asemuit.

NEASEMĂNÁT, -Ă, neasemănați, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi asemănat cu nimic; care nu are pereche deoarece depășește limitele, însușirile obișnuite; fără seamăn, incomparabil, neasemuit, unic. [Pr.: ne-a-] – Ne- + asemănat.

NEASCUȚÍT, -Ă, neascuțiți, -te, adj. (Despre obiecte) Care nu este ascuțit; fără vârf, rotunjit. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascuțit.

NEASCULTĂTÓR, -OÁRE, neascultători, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care nu ascultă (de cineva sau de ceva), care nu se supune; p. ext. rău, obraznic. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascultător.

NEASCULTÁRE s. f. Act de nesupunere, lipsă de ascultare, indisciplină; încălcare a unei porunci. [Pr.: ne-as-] – Ne- + ascultare.

NEARTÍSTIC, -Ă, neartistici, -ce, adj. Care nu aparține artei. ♦ Care nu corespunde principiilor estetice; lipsit de valoare artistică. [Pr.: ne-ar-] – Ne- + artistic.

NEARTIFICIÁL, -Ă, neartificiali, -e, adj. Care nu este artificial; natural, firesc. [Pr.: ne-ar-ti-fi-ci-al] – Ne- + artificial.

NEARTICULÁT, -Ă, nearticulați, -te, adj. 1. (Fon.; despre sunete) Care nu este articulat; (despre cuvinte) pronunțat neclar, îngăimat. 2. (Gram.) Care nu este însoțit de articol (hotărât); în care cuvintele nu sunt însoțite de articol (hotărât). 3. (Fiziol.) Care nu este format din articulații, care nu are articulații. [Pr.: ne-ar-] – Ne- + articulat.

NEAROMÁT, -Ă, nearomați, -te, adj. Care nu are aromă; fără aromă. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aromat².

NEARMONIÓS, -OÁSĂ, nearmonioși,-oase, adj. Care nu are armonie¹, ale cărui părți componente nu formează un tot bine închegat și echilibrat. [Pr.: ne-ar-mo-ni-os] – Ne- + armonios.

NEARÁT, -Ă, nearați, -te, adj. (Despre suprafețe de pământ) Care nu a fost arat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + arat².

NEARANJÁT, -Ă, nearanjați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Care nu este pus în ordine. ♦ (Despre oameni) Cu ținuta exterioară neîngrijită. 2. (Despre oameni) Care nu și-a făcut un rost în viață. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aranjat.

NEAPRECIÁT, -Ă, neapreciați, -te, adj. Care nu este apreciat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + apreciat.

NEAPLICABILITÁTE s. f. Lipsă de aplicabilitate sau imposibilitate de a fi pus în practică; inaplicabilitate. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aplicabilitate.

NEAPLICÁBIL, -Ă, neaplicabili, -e, adj. Care nu poate fi pus în practică; inaplicabil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aplicabil.

NEAOȘÍST, -Ă, neaoșiști, -ste, adj., s. m. 1. Adj. Care aparține neaoșismului (2), privitor la neaoșism; (despre stil, formă etc.) care abundă în neaoșisme (1). 2. S. m. Persoană care abuzează de neaoșisme (1) (în vorbire sau în scris). [Pr.: nea-o-] – Neaoș + suf. -ist.

NEAOȘÍSM, neaoșisme, s. n. 1. Cuvânt sau expresie care are un căutat aspect autohton, arhaic sau popular. 2. Tendință în literatură caracterizată prin abuzul de cuvinte arhaice și populare (rare). [Pr.: nea-o-] – Neaoș + suf. -ism.

NEÁOȘ, -Ă, neaoși, -e, adj. 1. Autentic, adevărat, veritabil; curat, sadea. 2. Care s-a născut, s-a format și s-a dezvoltat pe teritoriul pe care trăiește și în prezent; autohton, indigen, băștinaș. [Pr.: nea-oș] – Et. nec.

NEANTAGONÍST, -Ă, neantagoniști, -ste, adj. Care nu se află în antagonism, lipsit de caracter antagonist; neantagonic. [Pr.: ne-an-] – Ne- + antagonist.