Toate definitiile
NEADEVẮR, neadevăruri, s. n. Lipsă de conformitate cu realitatea; afirmație inexactă, falsă sau mincinoasă; neexactitate; falsitate, minciună. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adevăr.
NEADERÉNȚĂ, neaderențe, s. f. 1. Lipsă de aderență la un partid, la o mișcare, la o asociație etc. 2. Imposibilitate de a adera (2). [Pr.: ne-a-] – Ne- + aderență (după engl. non-adherence).
NEADERÉNT, -Ă, neaderenți, -te, adj. Care nu aderă; inaderent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + aderent (după engl. non-adherent).
NEADECVÁT, -Ă, neadecvați, -te, adj. Care nu corespunde, nu este potrivit; nepotrivit, inadecvat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adecvat.
NEADAPTÁT, -Ă, neadaptați, -te, adj. Care nu s-a adaptat; inadaptat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adaptat.
NEADAPTÁRE, neadaptări, s. f. Neputință de adaptare. [Pr.: ne-a-] – Ne- + adaptare.
NEACTUÁL, -Ă, neactuali, -e, adj. Care nu este actual sau în actualitate: inactual. [Pr.: ne-ac-tu-al] – Ne- + actual.
NEACORDÁT, -Ă, neacordați, -te, adj. 1. (Gram.; despre unele părți de propoziție) Care nu este în același caz, număr, gen și persoană cu termenul determinat. 2. (Despre premii, titluri) Care nu a fost atribuit. 3. (Despre instrumente muzicale) Care nu a fost supus acordării; care nu mai este acordat; dezacordat, discordat. [Pr.: ne-a-] – Ne- + acordat.
NEACOPERÍT, -Ă, neacoperiți, -te, adj. 1. Care nu are acoperiș; care nu are capac; descoperit (1). 2. (Despre acțiuni, fapte) Care nu este justificat prin măsuri și acte normative; descoperit (2). [Pr.: ne-a-] – Ne- + acoperit.
NEACCIDENTÁT, -Ă, neaccidentati, -te, adj. 1. (Despre oameni) Care a ieșit nevătămat dintr-un accident. 2. (Despre terenuri, drumuri etc.) Care nu prezintă neregularități. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + accidentat.
NEACCEPTÁRE, neacceptări, s. f. Refuz de a accepta; respingere, inacceptare. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptare.
NEACCEPTÁBIL, -Ă, neacceptabili, -e, adj. Care nu poate fi acceptat, admis; inacceptabil. [Pr.: ne-ac-] – Ne- + acceptabil.
NEACADÉMIC, -Ă, neacademici, -ce, adj. 1. Care nu aparține academiei sau academismului. 2. Lipsit de solemnitate, de convenționalism. [Pr.: ne-a-] – Ne- + academic (după engl. non-academic).
NEABORDÁBIL, -Ă, neabordabili, -e, adj. Care nu poate fi abordat; inabordabil; p. ext. inaccesibil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abordabil.
NEABÍL, -Ă, neabili, -e, adj. Neîndemânatic, stângaci; inabil. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abil (după fr. non-habile).
NEABĂTÚT, -Ă, neabătuți, -te, adj. 1. Care nu se abate din drumul pe care a apucat. 2. Care nu se abate de la un principiu, de la o normă; dârz, consecvent, ferm, intransigent. [Pr.: ne-a-] – Ne- + abătut.
NEA3 s. m. v. nene.
NEA2 s. f. (Înv., reg. și în limbajul poetic) Zăpadă. ◊ Loc. adj. De nea = alb strălucitor ca zăpada. [Var.: neáuă s. f.] – Lat. nix, nivis.
NEA1 interj. Strigăt cu care se îndeamnă la mers, se cheamă, se opresc sau se gonesc unele animale domestice. – Cf. na.
NE- Element de compunere care indică o negație și care servește la formarea unor substantive, adjective și adverbe. – Din sl. ne-.
NÂNÁȘ, -Ă s. m. și f. v. naș2.
NĂZURÓS, -OÁSĂ, năzuroși, -oase, adj. Care face nazuri, care are toane; mofturos, capricios, pretențios. – Nazuri + suf. -os.
NĂZUÍRE, năzuiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) năzui și rezultatul ei. – V. năzui.
NĂZUÍNȚĂ, năzuințe, s. f. Dorință puternică și consecvență spre ceva; aspirație, tendință. – Năzui + suf. -ință.
NĂZUÍ, năzuiesc, vb. IV. Intranz. 1. A tinde cu străduință către ceva; a aspira, a râvni. ♦ Refl. și intranz. (Reg.) A se strădui, a se trudi; a încerca. 2. (Înv.) A se îndrepta spre cineva sau undeva după ajutor, a recurge, a apela la sprijinul, bunăvoința, îndurarea cuiva. 3. (Înv. și reg.) A se îndrepta, a se duce spre..., a ținti să ajungă la... – Et. nec. Cf. magh. néz.
NĂZDRĂVÁN, -Ă, năzdrăvani, -e, adj. 1. (În mitologia populară; adesea substantivat) Înzestrat cu puteri supranaturale; spec. care are darul de a ști și prevesti ce se va întâmpla. 2. Extrem de priceput, de iscusit, de dibaci, de deștept; admirabil, nemaipomenit, extraordinar, grozav (de frumos, de interesant etc.). 3. Care se ține de pozne, care provoacă haz prin ceea ce spune sau face; glumeț, poznaș, ghiduș. [Var.: năzdraván, -ă, năzdrávăn, -ă, nezdrávăn, -ă adj.] – Ne- + zdravăn.
NĂZDRÁVĂN, -Ă adj. v. năzdrăvan.
NĂZDRAVÁN, -Ă adj. v. năzdrăvan.
NĂZBÚTIE s. f. v. năzbâtie.
NĂZBẤTIE, năzbâtii, s. f. Faptă, vorbă, idee etc. glumeață, lipsită de seriozitate; poznă, ștrengărie, glumă, ghidușie; farsă. [Var.: năzbútie s. f.] – Cf. sl. sŭ b y tije „întâmplare”, ucr. nezbutnyĩ, rus. nesbâtnâi.