Toate definitiile
ELÁN2, elanuri, s. n. 1. Însuflețire creatoare; avânt, entuziasm. 2. (Sport) Complex de mișcări și de procedee executate, în vederea efectuării unei sărituri sau a unei aruncări. – Din fr. élan.
ELANSÁ, elansez, vb. I. Refl. (Livr.) A se avânta, a se repezi. – Din fr. élancer.
ELANSÁT, -Ă, elansați, -te, adj. (Livr.) Zvelt; avântat. – V. elansa.
ELANSÁRE, elansări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a se elansa și rezultatul ei; avântare, repezire; fig. avânt, năzuire către ceva. – V. elansa.
ELASTICITÁTE s. f. Proprietatea de a fi elastic. – Din fr. élasticité.
ELASTÍNĂ s. f. Substanță organică albuminoasă care intră în compoziția fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sânge, ale pielii etc. – Din fr. élastine.
ELASTOMECÁNICĂ s. f. Parte a mecanicii corpurilor solide, deformabile, care se ocupă cu studiul eforturilor și deformațiilor în corpurile elastice sub acțiunea forțelor exterioare. – Din fr. élastomécanique.
ELASTOMÉR, elastomeri, s. m. Polimer sintetic cu proprietăți plastice și elastice asemănătoare cu ale cauciucului natural. – Din fr. élastomère.
ELATERÍD, elateride, s. n. (La pl.) Familie de coleoptere cu corp alungit și scorțos; (și la sg.) insectă care face parte din această familie. – Din fr. élatérides.
ELDORÁDO s. n. Țară plină de bogății, încântătoare. – Din fr. Eldorado.
ELEAGNACÉE, eleagnacee, s. f. (La pl.) Familie de arbori și de arbuști răspândiți în Europa și în Asia, cu solzișori bruni sau argintii pe părțile aeriene; (și la sg.) plantă care face parte din această familie. [Pr.: -le-ag-] – Din fr. éléagnacées.
ELEÁT, -Ă, eleați, -te, s. m., adj. 1. S. m. Reprezentant al școlii filozofice grecești din Eleea, care susținea unitatea, imobilitatea și imuabilitatea existenței, considerând iluzorie multiplicitatea, mișcarea și devenirea. 2. Adj. Care se referă la reprezentanții școlii din Eleea sau la concepțiile lor. [Pr.: -le-at] – Din fr. éléate.
ELEÁTIC, -Ă, eleatici, -ce, adj. Referitor la eleați, al eleaților. [Pr.: -le-a-] – Din fr. éléatique.
ELEBÓR, elebori, s. m. Plantă erbacee cu rizomul gros și ramificat, cu flori roșii aplecate în jos; spânz (Helleborus purpurescens). – Din fr. ellébore.
ELECTÍV, -Ă, electivi, -e, adj. Bazat pe alegeri; care are scopul sau dreptul de a alege. – Din fr. électif, lat. electivus.
ELECTIVITÁTE s. f. Însușirea a ceea ce este electiv. – Din fr. électivité.
ELECTÓR, -OÁRE, electori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care are mandat din partea unui grup de oameni să aleagă prin vot pe cineva. ♦ (Înv.) Persoană care reușea să obțină un mare număr de voturi pentru partidul său. 2. S. m. (În Imperiul Romano-German) Principe sau arhiepiscop făcând parte din colegiul care îl alegea pe împărat. – Din fr. électeur, lat. elector.
EXTRAPOLÁȚIE, extrapolații, s. f. Extrapolare. – Din fr. extrapolation.
EXTRAPROFESIONÁL, -Ă, extraprofesionali, -e, adj. Care nu aparține domeniului profesiunii unei persoane. [Pr.: -si-o-] – Din fr. extraprofessionnel, engl. extraprofessional.
EXTRAREGLEMENTÁR, -Ă, extrareglementari, -e, adj. Care este în afara regulamentului. – Din fr. extra-réglementaire.
EXTRARETINIÁN, -Ă, extraretinieni, -e, adj. (Anat.) Din afara retinei. [Pr.: -ni-an] – Din fr. extrarétinien.
EXTRATERITORIÁL, -Ă, extrateritoriali, -e, adj. Care este în afara teritoriului unui stat. [Pr.: -ri-al] – Din fr. extra-territorial.
EXTRATERITORIALITÁTE s. f. Faptul de a considera spațiul unei ambasade într-o țară străină detașat de acea țară. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. extra-territorialité.
EXTRAURBÁN, -Ă, extraurbani, -e, adj. Care se află în afara orașului. [Pr.: -tra-ur-] – Extra- + urban.
EXTRAUTERÍN, -Ă, extrauterini, -e, adj. Situat în afara cavității uterine. ◊ Sarcină extrauterină = sarcină anormală în care oul fecundat se dezvoltă în afara cavității uterine. [Pr.: -tra-u-] – Din fr. extra-utérin.
EXTRAVAGÁNT, -Ă, extravaganți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care caută cu orice preț să iasă din comun; excentric. ♦ Neobișnuit, ciudat, bizar. – Din fr. extravagant.
EXTRAVAGÁNȚĂ, extravaganțe, s. f. Purtare, ținută, atitudine ieșite din comun; faptă lipsită de judecată; excentricitate, ciudățenie, bizarerie. – Din fr. extravagance.
EXTRAVAZÁ, pers. 3 extravazează, vb. I. Refl. (Despre sânge, umori etc.) A se vărsa afară din canalele sale. – Din fr. extravaser.
EXTRAVAZÁRE, extravazări, s. f. Faptul de a se extravaza; spec. trecere a plasmei sangvine din vase în spațiile interstițiale, determinând apariția edemelor. – V. extravaza.
EXTRAVILÁN, -Ă, extravilani, -e, adj. Caracteristic teritoriului aflat în afara spațiului construit sau pe cale de construire al unei localități. – Cf. fr. extraville.