Toate definitiile
EFILÁ, efilez, vb. I. Tranz. și refl. (Tehn.) A (se) subția. – Din fr. effiler.
EFLORÁ, eflorez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A studia superficial; a frunzări o carte. – Din fr. effleurer.
EFLORESCÉNT, -Ă, eflorescenți, -te, adj. 1. Care înflorește, care se află în eflorescentă (1); fig. înfloritor, bogat în aspecte sau detalii. 2. (Chim.; despre săruri) care își pierde o parte din apa de cristalizare și capătă un aspect de pulbere. – Din fr. efflorescent, lat. efflorescens, -ntis.
EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Transformare în pulbere a unor săruri cristalizate, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.
EFLUÉNT, -Ă, efluenți, -te, adj. (Tehn.; despre lichide) Care iese dintr-o instalație. [Pr.: -flu-ent] – Din fr. effluent.
EFLÚVIU, efluvii, s. n. 1. Emanație gazoasă produsă de diferite corpuri, perceptibilă cu ajutorul mirosului. ♦ Fig. Curent, flux, fluid. 2. Descărcare electrică de slabă luminozitate, neînsoțită de zgomot sau căldură, între electrozii aflați la o tensiune înaltă. 3. Defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apar pe o peliculă cinematografică. – Din fr. effluve, lat. effluvium.
EFLÚX, efluxuri, s. n. Scurgere de fluid dintr-o masă de fluid care se găsește în stare de repaus sau în mișcare. – După it. efflusso.
EFORÁT, eforate, s. n. Colegiu din Sparta antică alcătuit din cinci efori (2); funcție sau instituție reprezentată de acest colegiu. – Din fr. éphorat.
EFRACTÓR, -OÁRE, efractori, -oare, s. m. și f. Persoană care a comis o efracție. – Din fr. effracteur.
EFRÁCȚIE, efracții, s. f. Spargere a zidurilor, forțare a încuietorilor sau a oricărui dispozitiv de închidere, ca mijloc pentru săvârșirea unei infracțiuni. [Var.: efracțiúne s. f.] – Din fr. effraction.
EFRACȚIÚNE s. f. v. efracție.
EFUZIOMÉTRU, efuziometre, s. n. Dispozitiv pentru determinarea densității gazelor, bazat pe fenomenul efuziunii (2). [Pr.: -zi-o-] – Din fr. effusiomètre.
EFUZÍV, -Ă, efuzivi, -e, adj. Vulcanic. – Din fr. effusif.
EGALÁ, egalez, vb. I. Tranz., intranz. și refl. A face să fie sau a fi la fel cu altul într-o anumită privință; a face să devină sau a deveni egal. ♦ Tranz. (Sport) A obține același număr de puncte cu altcineva. – Din fr. égaler.
EGALÁBIL, -Ă, egalabili, -e, adj. Care poate fi egalat. – Din fr. égalable.
EGALÁT, -Ă, egalați, -te, adj. Făcut sau devenit egal; nivelat; uniformizat. – V. egala.
EGALITÁR, -Ă, egalitari, -e, adj. Care are ca scop egalitatea civilă, politică și socială; privitor la egalitatea civilă, politică și socială; bazat pe egalitate civilă, politică și socială. – Din fr. égalitaire.
EGALITARÍSM s. n. Concepție socială care preconizează nivelarea, egalizarea consumului individual și a modului de trai al membrilor societății. – Din fr. égalitarisme, rus. egalitarizm.
EGALITARÍST, -Ă, egalitariști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține egalitarismului, privitor la egalitarism, care susține egalitarismul. 2. S. m. și f. Adept al egalitarismului. – Din fr. egalitariste.
EGALITÁTE, egalități, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a două sau a mai multor lucruri egale între ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situație în care mai mulți participanți realizează același număr de puncte în cadrul aceluiași concurs. 2. Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor și tuturor statelor sau națiunilor li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri, prevăzute de regula de drept; situație în care oamenii se bucură de aceleași drepturi și au aceleași îndatoriri. (Mat.) Relație între două sau mai multe cantități, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relații, scrisă cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. égalité.
EGALIZÁ, egalizez, vb. I. Tranz. A face ca două sau mai multe lucruri, situații etc. să fie egale între ele în anumite privințe. ♦ Fig. A pune pe același plan, a face să dispară diferențele; a nivela. – Din fr. égaliser.
EGALIZATÓR, -OÁRE, egalizatori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care egalizează, care produce sau determină egalizarea. 2. S. n. Produs chimic care se adaugă în băile de vopsire pentru dispersarea, mărirea vitezei de pătrundere și fixarea colorantului. 3. S. n. Dispozitiv care reglează presiunea într-o conductă. – Din fr. égalisateur.
EGALIZÓR, egalizoare, s. n. (Tehn.) Corector al caracteristicii de frecvență a unui sistem electroacustic. – Din fr. égaliseur, engl. equalizer.
EGÁL, -Ă, egali, -e, adj. 1. (Adesea adverbial și substantivat) Care este la fel cu altul într-o anumită privință; (despre cetățeni, națiuni etc.) care au aceleași drepturi și aceleași îndatoriri. ◊ Fără egal = excepțional, neasemuit, neîntrecut. ◊ Expr. A trata (pe cineva sau ceva) de la egal la egal = a se comporta într-o împrejurare dată ca fiind în aceeași situație, pe aceeași treaptă cu partenerul său; a duce tratative cu cineva în condiții de egalitate (2). (Sport) A fi egal = a avea același număr de puncte. 2. (Mat.) Care are aceeași valoare în aceeași unitate de măsură. ◊ Semn egal (și substantivat, n.) = semn grafic format din două liniuțe paralele așezate orizontal între două expresii, care exprimă o egalitate. ♦ (Despre figuri geometrice) Care coincide, prin suprapunere, cu o altă figură. 3. (Despre obiecte, fenomene sau ființe, comparate cu ele însele sub diverse aspecte, stări) Neschimbat, statornic; uniform, invariabil; monoton. ◊ Expr. (Adverbial) A-i fi (cuiva) egal – a-i conveni în aceeași măsură și o alternativă și cealaltă; a-i fi indiferent. – Din fr. égal.
EGEEÁN, -Ă, egeeni, -e, adj. Care se referă la popoarele din zona Mării Egee. [Pr.: -ge-ean] – Din fr. égéen.
EGHILÉT, eghileți, s. m. Șnur cu capetele îmbrăcate în metal, care împodobește uniforma unor militari. – Din fr. aiguillette.
EGÍDĂ, egide, s. f. Ocrotire, sprijin, protecție; îndrumare, îngrijire. ◊ (În loc. prep.) Sub egida... = sub auspiciile... – Din fr. égide, lat. aegis, -idis.
EGIPTEÁN, -Ă, egipteni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din națiunea formată pe teritoriul Egiptului, constituind majoritatea populației Republicii Arabe Egipt, 2. Adj. Care aparține Egiptului, Republicii Arabe Egipt sau populațiilor lor, privitor la Egipt, la Republica Arabă Egipt sau la populațiile lor. ♦ (Substantivat, f.) Limba egipteană. 3. S. m. și f. (La pl.) Vechii locuitori ai văii și deltei Nilului, care au creat în antichitate unul dintre principalele state ale Orientului; (și la sg.) persoană care aparținea acestor vechi populații. – Egipt (n. pr.) + suf. -ean.
EGIPTOLÓG, egiptologi, s. m. Specialist în egiptologie. – Din fr. égyptologue.
EGIPTOLOGÍE s. f. Ramură a orientalisticii care se ocupă cu studiul limbii, istoriei și culturii Egiptului antic. – Din fr. égyptologie.