Toate definitiile
ECOSÓNDĂ, ecosonde, s. f. Aparat alcătuit dintr-un emițător, un calculator de timp și un receptor, folosit pentru măsurarea marilor adâncimi oceanice. – Din fr. écosonde.
ECOSPÉCIE, ecospecii, s. f. (Biol.) Grup de plante sau animale format din unul sau mai multe ecotipuri, ai cărui membri se pot reproduce între ei fără ca descendenții să degenereze. – Din engl. ecospecies.
ECOSTABILITÁTE s. f. (Biol.) Stabilitate a genotipului specifică soiurilor sau hibrizilor ameliorați. – Din fr. échostabilité.
ECOTÍP, ecotipuri, s. n. Grup de plante din aceeași specie, cu anumite însușiri ereditare proprii, formate în urma influenței unor condiții de mediu. – Din fr. écotype.
ECÓU, ecouri, s. n. 1. Repetare a unui sunet datorită reflectării undelor sonore pe un obstacol. ♦ Unde reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vâlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. ◊ Expr. A se face ecoul cuiva = a repeta, a răspândi cuvintele sau ideile cuiva. – Din fr. écho, lat. echo.
ECPAIÁ, ecpaiele, s. f. (Înv.) Personalul din serviciul unui mare demnitar. [Pr.: -pa-ia] – Cf. tc. etba.
ECRANÁ, ecranez, vb. I. Tranz. A proteja o anumită regiune din spațiu, un sistem tehnic etc. contra unei acțiuni fizice cu ajutorul unui ecran (2). – Din ecran.
ECRANÁRE, ecranări, s. f. Acțiunea de a ecrana și rezultatul ei. – V. ecrana.
ECRANIZÁ, ecranizez, vb. I. Tranz. A turna un film pe baza unui scenariu adaptat după o operă literară. – Ecran + suf. -iza.
ECRANIZÁRE, ecranizări, s. f. Acțiunea de a ecraniza și rezultatul ei; (concr.) film realizat prin adaptarea unei opere literare. – V. ecraniza.
ECRÚ adj. invar. De culoarea mătăsii nespălate, care nu a fost albită; bej-deschis. ♦ (Despre mătăsuri) Care nu a fost trecut prin apă clocotită. [Pr.: e-crü] – Din fr. écru.
ECRUISÁJ, ecruisaje, s. n. Faptul de a ecruisa. ♦ Defecțiune a unui metal sau a unui aliaj care constă în întărirea lor în urma deformării plastice la rece. [Pr.: -cru-i-] – Din fr. écrouissage.
ECTAZÍE, ectazii, s. f. 1. Dilatare temporară sau permanentă a unui organ cavitar sau tubular. 2. Licență care constă în folosirea unei silabe scurte cu valoare de silabă lungă. – Din fr. ectasie.
ECTÉNIE, ectenii, s. f. (în Biserica ortodoxă) Șir de rugăciuni rostite de preot sau de diacon în cursul serviciului religios. – Din ngr. ektenís.
ECTÍMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi sau de stafilococi, manifestată prin pete mari roșii, pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.
ECTODÉRM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care provin tegumentele și sistemul nervos. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.
ECTODÉRMIC, -Ă, ectodermici, -ce, adj. Care aparține ectodermului, privitor la ectoderm. – Din fr. ectodermique.
ECTOENDOPARAZÍTĂ, ectoendoparazite, s. f. Ciupercă parazită al cărei miceliu se dezvoltă atât la suprafața, cât și în interiorul plantei-gazdă. – Din fr. ectoendoparasite.
ECTOGENÉZĂ s. f. Teorie în biologie care rezolvă unilateral problema dezvoltării în natura vie, absolutizând acțiunea mediului extern și contestând implicit rolul structurii interne a organismelor. – Din fr. ectogénèse.
ECTOPARAZÍT, -Ă, ectoparaziți, -te, adj., s. f. 1. Adj. (Și substantivat) Care trăiește ca parazit pe suprafața corpului omului și al animalelor. 2. S. f. Ciupercă parazită al cărei miceliu se dezvoltă la suprafața organelor atacate. – Din fr. ectoparasite.
ECTÓPIC, -Ă, ectopici, -ce, adj. (Med.; despre organe) Care are o poziție anormală. – Din fr. ectopique.
ECTOPÍE s. f. (Med.) Poziție anormală a unui organ; heterotopie. – Din fr. ectopie.
ECTOPLÁSMĂ, ectoplasme, s. f. 1. Zonă periferică a citoplasmei celulare; hialoplasmă. 2. Substanță spirituală pe care spiritiștii susțin că o emană mediile în timpul transei; teleplasmă. – Din fr. ectoplasme.
ECTROPIÓN s. n. Afecțiune oftalmologică manifestată prin întoarcerea pleoapelor în afară din cauza unei conjunctivite granuloase. [Pr.: -pi-on] – Din fr. ectropion.
ECUADORIÁN, -Ă, ecuadorieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană născută și crescută în Ecuador, 2. Adj., s. m. și f. (Locuitor) din Ecuador. [Pr.: -cua-do-ri-an] – Din fr. équadorien.
ECUATORÍÁL, -Ă, ecuatoriali, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care aparține ecuatorului, privitor la ecuator; specific, caracteristic ecuatorului. ◊ Zonă ecuatorială = zonă de circa zece grade care se întinde de o parte și de alta a ecuatorului. Coordonate ecuatoriale = sistem de coordonate pentru determinarea locului unui astru pe sfera cerească în raport cu ecuatorul ceresc. 2. S. n. Lunetă astronomică cu un mecanism care îi permite să se rotească în jurul unei axe perpendiculare pe planul ecuatorului ceresc, în scopul urmăririi unui astru. [Pr.: -cu-a-to-ri-al] – Din fr. équatorial.
ECUSÓN, ecusoane, s. n. 1. Ornament sculptat, pictat etc., de obicei în formă de scut, pe care sunt înfățișate inscripții, elemente heraldice etc. 2. Mică bucată de metal, de plastic sau țesătură atașată de îmbrăcăminte, având imprimate unele date despre persoana care o poartă. – Din fr. écusson.
ECVÉSTRU, -Ă, ecveștri, -stre, adj. De călăreț, călare; (despre opere plastice) care reprezintă o persoană călare. – Din fr. équestre, lat. equestris.
ECVIDÉU, ecvidee, s. n. (La pl.) Grup de mamifere imparicopitate erbivore, cu o singură copită și fără veziculă biliară; (și la sg.) animal care face parte din acest grup. – Din fr. équidés.
ECVISETACÉE, ecvisetacee, s. f. (La pl.) Familie de plante erbacee criptogame vasculare cu un singur gen în flora actuală (coada-calului), cu frunze foarte mici, solzoase, concrescute într-o teacă în jurul nodurilor, și care se înmulțesc prin spori (Equisetum); (și la sg.) plantă care face parte din această familie. – Din fr. équisétacées.