Toate definitiile
EDUCABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi educabil. – Educabil + suf. -itate.
EDUCÁT, -Ă, educați, -te, adj. Care a primit educație; manierat, politicos, civilizat. – V. educa.
EDUCÁȚIE, educații, s. f. Ansamblu de măsuri aplicate în mod sistematic în vederea formării și dezvoltării însușirilor intelectuale, morale sau fizice ale copiilor și ale tineretului sau, p. ext., ale oamenilor, ale societății etc.; rezultatul acestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în societate. ◊ Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva. ◊ Educație fizică = ansamblu de măsuri care au ca scop asigurarea dezvoltării fizice armonioase a oamenilor, întărirea sănătății, formarea și perfecționarea cunoștințelor, priceperii și deprinderilor de mișcare necesare atât pentru muncă, cât și pentru activitatea sportivă. [Var.: (înv.) educațiúne s. f.] – Din fr. éducation, lat. educatio, -onis.
EDUCAȚIONÁL, -Ă, educaționali, -e, adj. Care aparține educației, învățământului, care contribuie la educația cuiva; educativ. [Pr.: -ți-o-] – Din engl. educational, fr. éducationnel.
EDUCAȚIÚNE s. f. v. educație.
EDULCORÁ, edulcorez, vb. I. Tranz. (Livr.) A atenua; a îndulci. – Din fr. édulcorer.
EDULCORÁNT, -Ă, edulcoranți, -te, adj., s. n. (Livr.) 1. Adj. Care atenuează, care îndulcește. 2. S. n. Substanță care se adaugă unui medicament pentru a-l îndulci. – Din fr. édulcorant.
EDULCORÁT, -Ă, edulcorați, -te, adj. (Livr.) Atenuat, îndulcit. – Din fr. édulcoré.
EFÉB, efebi, s. m. (în Grecia antică) Adolescent care făcea parte dintr-un colegiu (cu caracter militar). ♦ Tânăr ajuns la pubertate; adolescent. ♦ (Azi) Tânăr de o deosebită frumusețe. – Din fr. éphèbe, lat. ephebus.
EFEBÍE, efebii, s. f. (în Grecia antică) Școala în care se făcea educația militară și cetățenească a tineretului. – Din fr. éphébie.
EFECTÍV, -Ă, efectivi, -e, adj., s. n. 1. Adj. (Adesea adverbial) Real2, adevărat. 2. S. n. Numărul indivizilor care fac parte dintr-o colectivitate, mai ales dintr-o unitate sau formație militară. – Din fr. effectif, lat. effectivus.
EFECTÓR, efectori, s. m. (Biol.; adesea adjectival) 1. Organ care acționează sub comanda sistemului nervos central la stimuli externi sau interni primiți de organele receptoare. 2. Substanță care modifică activitatea unor enzime. – Din fr. effecteur, lat. effector.
EFECTUÁ, efectuez, vb. I. Tranz. A face, a realiza, a înfăptui; a îndeplini, a executa. [Pr.: -tu-a] – Din fr. effectuer, lat. effectuare.
EFECTUÁT, -Ă, efectuați, -te, adj. Care este realizat, înfăptuit, îndeplinit, executat. [Pr.: -tu-at] – V. efectua.
EFEDRÍNĂ s. f. Alcaloid solubil în alcool, în eter și în cloroform, ai cărui derivați, solubili în apă, se folosesc în special în tratamentul bolilor căilor respiratorii. – Din fr. éphédrine.
EFEMERÍDĂ, efemeride, s. f. 1. Efemeră (2). 2. (La pl.) Notițe (de ziar sau de calendar) care arată evenimentele petrecute în aceeași dată în ani diferiți. 3. (La pl.) Lucrare, sub formă de tabele, alcătuită cu anticipație de un observator astronomic și în care se indică pozițiile aștrilor și unele fenomene cerești din anul respectiv. 4. Fig. (La pl.) Lucruri, gânduri etc. trecătoare; știri cotidiene de mică importanță. – Din fr. éphéméride, lat. ephemeris, -idis.
EFEMERIZÁ, efemerizez, vb. I. Tranz. și refl. (Livr.) A face să devină sau a deveni efemer. – Efemer + suf. -iza.
EFEMERIZÁRE, efemerizări, s. f. (Livr.) Acțiunea de a (se) efemeriza. – V. efemeriza.
EFEMINÁ, efeminez, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Rar) A (se) moleși, a (se) înmuia. 2. (Livr.) A face să devină sau a deveni asemănător psihologic sau fizic cu o femeie. – Din fr. efféminer.
EFEMINÁT, -Ă, efeminați, -te, adj. (Rar) Cu aspect sau caracter feminin, delicat; p. ext. molatic, moleșit. ♦ Iubitor de plăceri. – Din fr. efféminé, lat. effeminatus.
EFEMINÁȚIE s. f. (Rar) Caracterul celui efeminat; moliciune, slăbiciune. – Din fr. effémination, lat. effeminatio.
EFÉNDI s. m. invar. (Înv.) Titlu de politețe pus în Turcia, după un nume propriu, învățaților, funcționarilor; persoană care avea acest titlu. – Din tc. efendi.
EFERÉNT, -Ă, eferenți, -te, adj. Care duce (în afară). ◊ Fibre nervoase eferente = fibre nervoase prin care excitația trece de la centrii nervoși spre zonele periferice ale corpului. – Din fr. efférent.
EFERVESCÉNT, -Ă, efervescenți, -te, adj. (Despre lichide) Care dezvoltă cu putere gaze în cursul unei reacții chimice. ♦ Fig. Agitat, frământat; clocotitor. – Din fr. effervescent, lat. effervescens, -ntis.
EFÉT, efeți, s. m. (De obicei la pl.) Judecător care făcea parte dintr-un tribunal penal din Atena antică. – Din fr. éphète.
EFETONÍNĂ s. f. Efedrină sintetică, cu aceleași utilizări ca și cea naturală. – Din fr. éphétonine.
EFICÁCE adj. invar. Care produce efectul scontat, care dă un rezultat pozitiv; eficient. – Din fr. efficace, lat. efficax, -acis.
EFICIÉNT, -Ă, eficienți, -te, adj. Eficace. [Pr.: -ci-ent] – Din fr. efficient, lat. efficiens, -ntis.
EFICIÉNȚĂ, eficiențe, s. f. Eficacitate. [Pr.: -ci-en-] – Din fr. efficience.
EFIGIÁL, -Ă, efigiali, -e, adj. Care aparține unei efigii; de efigie. [Pr.: -gi-al] – Din fr. effîgial.