Toate definitiile

BĂTRÂNÉȘTE adv. Ca bătrânii. – Bătrân + suf. -ește.

BĂTRÂNÉT s. n. (Rar) Bătrânime. – Bătrân + suf. -et.

BĂTRÂNÉȚE s. f. 1.Etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om. 2. (Rar) Bătrânime. – Bătrân + suf. -ețe.

BĂTRÂNICIÓS, -OÁSĂ, bătrânicioși, -oase, adj. Îmbătrânit înainte de vreme; cu apucături, cu înfățișare etc. de bătrân. – Bătrân + suf. -icios.

BĂTRÂNÍME s. f. Mulțime de bătrâni; bătrânet, bătrânețe. – Bătrân + suf. -ime.

BĂTRÂNIÓR, -OÁRĂ, adj. v. bătrâior.

BĂTRÂNÍȘ s. m. Plantă erbacee cu frunze lanceolate, cu flori albastre sau liliachii, cultivată ca plantă ornamentală (Erigeron canadensis). – Bătrân + suf. -iș.

BĂTUCÍ, bătucesc, vb. IV. 1. Tranz. A bătători; a bate bine, a presa, a îndesa pământul. 2. Refl.A se îngroșa, a se acoperi cu bătături (2). 3. Refl. (Despre fructe) A se lovi, a se zdrobi. – Cf. bate.

BĂTUCÍT, -Ă, bătuciți, -te, adj. 1. (Despre pământ, mai ales despre drumuri sau poteci) Îndesat, bătătorit²; p. ext. pe care se umblă mult. 2. Cu pielea îngroșată, cu bătături (2). – V. bătuci.

BĂTÚT¹ s. n. Batere – V. bate.

BĂTÚT², -Ă, bătuți, -te, adj., s. f. I: Adj. 1. (Despre ființe) Care este sau a fost lovit, care a suferit lovituri. 2. (În sintagma) Bani bătuți = bani în numerar, disponibili, bani gheață, bani peșin. 3. (Despre flori) Învolt² (1). 4. (Despre o cale, un drum etc.) Pe care se umblă mult; bătătorit. 5. (În sintagma) Lapte bătut = lapte fermentat, cu gust acrișor. II. S. f. Numele mai multor dansuri populare; melodia după care se execută aceste dansuri. III. Adj. (Despre țesături, tricotaje) Care este țesut sau tricotat foarte strâns; des² (I 1). – V. bate.

BĂȚ, bețe, s. n. 1. Bucată de lemn lungă și subțire. ◊ Expr. A pune (cuiva) bețe în roate = a face (cuiva) dificultăți pentru a zădărnici o acțiune, un plan. (Reg.) A da (ca câinele) prin băț = a fi extrem de insistent, de obraznic. A rămâne cu traista-n băț = a sărăci. A-și lua traista-n băț = a porni la drum, a pleca. ♦ (Adverbial) Drept țeapăn, rigid. Stă băț. 2. Fig. Lovitură cu bățul (1). 3. Piesă în formă de vergea, care intră în alcătuirea diferitelor unelte, mașini etc. Bățul ițelor. - Et. nec.

BĂȚÓS, -OÁSĂ, bățoși, -oase, adj. 1. Drept, țeapăn, rigid ca un băț. ♦ Fig. (Despre oameni sau firea lor) Lipsit de mlădiere; rigid; îngâmfat, plin de sine. 2. (Despre plante) Cu tulpina lemnoasă. – Băț + suf. -os.

BĂÚBIL, -Ă, băubili, -e, adj. Care poate fi băut; (franțuzism) buvabil. – Bea + suf. -bil.

BĂUNÍ, bắun, vb. IV. Intranz. (Reg.; despre lupi și câini) A urla; (despre vite) a mugi; (despre copii) a țipa tare; p. ext. a se văita. [Pr.: bă-u-] – Cf. bau.

BĂÚT¹ s. n. Faptul de a bea. - V. bea.

BĂÚT², -Ă, băuți, -te, adj. 1. Care și-a astâmpărat setea cu apă. 2. Beat. – V. bea.

BĂUTÓR, -OÁRE, băutori, -oare, adj., s. m. și f. (Persoană) care are obiceiul să consume mult alcool; bețiv. [Pr.: bă-u-] – Bea + suf. -tor.

BĂUTÚRĂ, băuturi, s. f. 1. Orice lichid de astâmpărat setea. ♦ Lichid alcoolic potabil. 2. Consum de mari cantități de lichide alcoolice. ◊ Expr. A (nu) ține la băutură = a (nu) rezista la consumarea (exagerată) a lichidelor alcoolice. [Pr.: bă-u-. – Var.: (reg.) beutúră s. f.] – Lat. *bibitura.

BĂUTURÍCĂ s. f. Diminutiv al lui băutură. [Pr.: bă-u-] – Băutură + suf. -ică.

BÂHLÍ, pers. 3 bâhlește, vb. IV. Refl. (Reg., mai ales despre apă) A căpăta un miros greu de stătut (din cauza putrezirii materiilor organice). – Cf. bahnă.

BÂHLÍT, -Ă, bâhliți, -te, adj. (Reg.; mai ales despre apă) Stătut, care miroase urât. – V. bâhli.

BÂIGUÍ, bấigui, vb. IV. Intranz. și refl. A vorbi incoerent, încurcat; a spune prostii. – Cf. magh. bolyongni „a rătăci”.

BÂIGUIÁLĂ, bâiguieli, s. f. Faptul de a (se) bâigui; exprimare fără șir, încurcată. [Pr.: -gu-ia-] – Bâigui + suf. -eală.

BÂIGUÍT, -Ă, bâiguiți, -te, adj. (Despre vorbire) Fără noimă, fără sens, rău articulat. ♦ (Despre oameni) Zăpăcit, buimac. – V. bâigui.

BÂIGUITÓR, -OÁRE, bâiguitori, -oare, adj. Care bâiguie. [Pr.: -gu-i-] – Bâigui + suf. -tor.

BÂJBÂÍ, bấjbâi, vb. IV. Intranz. A orbecăi (în întuneric, în ceață etc.). ♦ Tranz. A căuta ceva pipăind prin întuneric. ◊ Loc. adv. Pe bâjbâite = pe dibuite, dibuind, bâjbâind. – Formație onomatopeică.

BÂJBÂIÁLĂ, bâjbâieli, s. f. Faptul de a bâjbâi; bâjbâire, bâjbâit, bâjbâitură. [Pr.: -bâ-ia] – Bâjbâi + suf. -eală.

BÂJBÂÍRE, bâjbâiri, s. f. Bâjbâială. – V. bâjbâi.

BÂJBÂÍT s. n. Bâjbâială. – V. bâjbâi.