Toate definitiile
BĂRBIEREÁLĂ, bărbiereli, s. f. 1. Faptul de a (se) bărbieri. 2. Fig. Lăudăroșenie, minciună. [Pr.: -bi-e-] – Bărbieri + suf. -eală.
BĂRBIERÉSC, -EASCĂ, bărbierești, adj. (Rar) De bărbier, privitor la bărbier. [Pr.: -bi-e-] – Bărbier + suf. -esc.
BĂRBIERÍ, bărbieresc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) rade. 2. Refl. Fig. A se lăuda cu lucruri neadevărate; a minți. [Pr.: -bi-e-] – Din bărbier.
BĂRBIERÍE, (2) bărbierii, s. f. (Rar) 1. Meseria de bărbier. 2. Frizerie. [Pr.: -bi-e-] – Bărbier + suf. -ie.
BĂRBIERÍT s. n. Acțiunea de a (se) bărbieri. [Pr.: -bi-e-] – v. bărbieri.
BĂRBIERÍȚĂ, bărbierițe, s. f. (Rar) Femeie bărbier. [Pr.: -bi-e-] – Bărbier + suf. – iță.
BĂRBIOÁRĂ, bărbioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui bărbie; bărbiuță. [Pr.: -bi-oa-] – Bărbie + suf. -ioară.
BĂRBIȘOÁRĂ, bărbișoare, s. f. Plantă erbacee cu flori galbene, care devin mai târziu albe (Alyssum minimum). – Barbă + suf. -ișoară.
BĂRBÍȚĂ, bărbițe, s. f. 1. Șervețel de pânză sau de mușama care se leagă la gâtul copiilor mici când mănâncă; bavetă. 2. (Rar) Bărbuță. – Barbă + suf. -iță.
BĂRBIÚȚĂ, bărbiuțe, s. f. (Rar) Diminutiv al lui bărbie; bărbioară. [Pr.: -bi-u-] – Bărbie +suf. -uță.
BĂRBÓI, bărboaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui barbă. – Barbă + suf. -oi.
BĂRBÓS, -OÁSĂ, bărboși, -oase, adj., s. f. 1. (Adesea substantivat, m.) Cu barbă (lungă și deasă); care nu s-a bărbierit mai multe zile. 2. S. f. Plantă erbacee cu frunze păroase, cu flori dispuse în spice cilindrice pătate cu roșu, verde sau violet (Andropogon ischaemum). – Barbă + suf. -os.
BĂRBÚNC s. n. 1. (Înv. și reg.) Numele unui dans (ostășesc) care în trecut, se executa cu prilejul recrutării; melodia după care se executa acest dans. 2. (Înv.) Înrolare în armată; recrutare. – Din germ. Werbung.
BĂRBUȘOÁRĂ, bărbușoare, s. f. 1. (Rar) Diminutiv al lui barbă; bărbuță. 2. Plantă erbacee din familia cruciferelor, cu flori galbene plăcut mirositoare; micsandră-sălbatică (Erysimum repandum). ◊ Compus: bărbușoară-de-munte = plantă erbacee din familia cruciferelor, cu frunzele bazale dispuse în rozetă, cu flori mici, albe sau gălbui; tunicea (Arabis turrita). 3. (Reg.) Crușățea (Barbarea vulgaris). – Barbă + suf. -ușoară.
BĂRBÚȚĂ, bărbuțe, s. f. Diminutiv al lui barbă; bărbiță (2). – Barbă + suf. -uță.
BĂRCÚȚĂ, bărcuțe, s. f. Diminutiv al lui barcă. - Barcă + suf. -uță.
BĂRDÁC, (1) bărdace, s. n., (2) bărdaci, s. m. (Reg.) 1. S. n. Donicioară cu o capacitate de circa o oca. 2. Varietate indigenă de prun. – Din tc. bardák.
BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Din bărdac.
BĂRDÁȘ, bărdași, s. m. (Reg.) Lemnar, tâmplar. – Bardă + suf. -aș.
BĂRDĂCÚȚĂ, bărdăcuțe, s. f. Diminutiv al lui bărdacă (1). – Bărdacă + suf. -uță.
BĂRDÍȚĂ, bărdițe, s. f. Diminutiv al lui bardă. - Bardă + suf. -iță.
BĂRDUÍ, bărduiesc, vb. IV. Tranz. A ciopli cu barda. -Bardă + suf. -ui.
BĂRDUÍRE s. f. Acțiunea de a bărdui. – v. bărdui.
BĂRNÁCI, -CE, bărnaci, -ce, adj. (Reg.; despre culoarea feței și a ochilor; p. ext. Despre oameni) Negricios, oacheș. – Din magh. barnás.
BĂRZĂÚN, bărzăuni, s. m. (Entom.) 1. Bondar. 2. Gărgăun. – Formație onomatopeică.
BĂRZÓI, bărzoi, s. m. (Rar) Bărbătușul berzei. – Barză + suf. -oi.
BĂSMÁ s. f. v. basma.
BĂSMĂLÚȚĂ, băsmăluțe, s. f. Diminutiv al lui basma. – Basma + suf. -uță.
BĂSNÁR, băsnari, s. m. (Înv.) Persoană care scornește basne, povestiri mincinoase, relatări false. – Basnă + suf. -ar.
BĂSNÍ, băsnesc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A scorni basne, povestiri mincinoase, relatări false. – Din basnă.