Toate definitiile

BĂSNÍRE, băsniri, s. f. (Înv.) Basnă. – V. băsni.

BĂȘCĂLÍE s. f. (Arg. și fam.; în expr.) A lua (pe cineva) în bășcălie sau a face bășcălie (de cineva) = a-și bate joc (de cineva), a face de râs pe cineva. – Et. nec.

BĂȘCĂLIÓS, -OÁSĂ, bășcălioși, -oase, adj. (Fam.; despre oameni) Care își bate joc de cineva sau ia în râs pe cineva; (despre manifestări ale oamenilor) care denotă luarea în râs a cuiva sau a ceva. – Bășcălie + suf. -os.

BĂȘICÁ, bășíc, vb. I. Tranz. și refl. A produce sau a face bășici; a (se) umple de bășici. [Var.: (reg.) beșicá vb. I] – Din bășică.

BĂȘICÁRE, bășicări, s. f. Acțiunea de a (se) bășica. [Var.: (reg.) beșicáre s. f.] – V. bășica.

BĂȘICÁT, -Ă, bășicați, -te, adj. Cu bășici, plin de bășici. [Var.: (reg.) beșicát, -ă adj.] – V. bășica.

BĂȘÍCĂ, bășici, s. f. 1. Sac membranos din corpul oamenilor și al animalelor, în care se strâng unele secreții ale organismului; vezică. Bășica fierii. ♦ Spec. Sac membranos din corpul unui porc sau al altui animal, uscat și întrebuințat ca pungă, burduf etc. ♦ Organ intern, plin cu aer, care ajută peștii la plutire. 2. Umflătură a pielii conținând o materie lichidă (seroasă). 3. Umflătură mică plină cu aer, care se face la suprafața lichidelor (în timpul fierberii), a aluatului (în urma dospirii) etc. 4. Obiect (de sticlă) în formă sferică. ♦ (Arg.) Minge (de fotbal). [Var.: (reg.) beșícă s. f.] – Lat. *bessica(=vessica).

BĂȘICÓS, -OÁSĂ, bășicoși, -oase, adj., s. f. 1. Adj. Cu bășici (2). 2. S. f. Arbust ornamental din familia leguminoaselor, înalt de 2-3 m, cu frunze compuse, flori galbene și fructe păstăi (Colutea arborescens). [Var.: beșicós, -oásă adj., s. f.] – Bășică + suf. -os.

BĂȘICÚȚĂ, bășicuțe, s. f. Diminutiv al lui bășică. [Var.: (reg.) beșicúță s. f.] – Bășică + suf. -uță.

BĂȘTINÁȘ, -Ă, băștinași, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care se află din moși-strămoși pe pământul pe care locuiește; autohton, indigen, aborigen. – Baștină + suf. -aș.

BĂTÁIE, bătăi, s. f. I. 1. Lovitură repetată dată de cineva cuiva cu mâna sau cu un obiect. ◊ Loc. vb. A (se) lua la bătaie = a (se) bate. ◊ Expr. A stinge (sau a snopi, a zvânta etc.) în bătaie (sau în bătăi) (pe cineva) = a bate (pe cineva) foarte rău. (Fam.) A da bătaie = a zori, a grăbi. Bătaie de cap = frământare a minții; p. ext. trudă, osteneală. Bătaie de joc = batjocură; p. ext. faptă urâtă, incalificabilă. 2. (Înv.) Luptă, bătălie. ♦ Bombardament cu artileria. 3. (În expr.) A pune (ceva) la bătaie = a) a oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat; b) a risca (ceva). II. 1. Lovire, izbire (repetată) a unui obiect de altul. ◊ Bătaie de aripă (sau de aripi) = fâlfâit. ♦ Lovitură a vatalei la războiul² de țesut. ♦ (Concr.) Băteală. ♦ Stârnire a peștelui sau a vânatului. 2. Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) ♦ Fiecare dintre zvâcniturile inimii sau ale pulsului. 3. Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcție. 4. Distanță până la care poate ajunge un proiectil, o săgeată etc; felul cum trimite o armă proiectilul; traiectoria unui proiectil; p. ext. Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva; rază vizuală. 5. (În legătură cu anumite fenomene ale naturii, a căror denumire determină sensul cuvântului) a) Suflare a vântului; adiere. b) Cădere a ploii, a grindinii etc. c) Dogoreală, arșiță. d) Lumină. 6. (Reg.) Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor. 7. Boiște. ♦ Epocă în care se împerechează cocoșii-de-munte. III. 1. (Sport) Izbire a pământului cu piciorul înainte de desprinderea de pe sol, la o săritură. 2. (În expr. și loc. adv.) (A cântări) cu bătaie = (a cântări) cu puțin peste greutatea exactă. [Pr.: -ta-ie] – Lat. batt(u)allia.

BĂTĂIÁȘ, bătăiași, s. m. (Rar) Hăitaș². [Pr.: -tă-iaș] – Bătaie + suf. -aș.

BĂTĂIÓS, -OASĂ, bătăioși, -oase, adj. Căruia îi place să se bată (I); care își susține ideile cu violență; agresiv. [Pr.: -tă-ios] – Bătaie + suf. -os.

BĂTĂÍȚĂ, bătăițe, s. f. (Fam.) Diminutiv al lui bătaie. - Bătaie + suf. -iță.

BĂTĂLÍE, bătălii, s. f. Luptă între armate, între grupuri, cete armate etc.; bătaie. ♦ Fig. Eforturi comune făcute în vederea îndeplinirii unei acțiuni importante (și urgente). – Din ngr. batália. Cf. it. battaglia.

BĂTĂTÓR¹, bătătoare, s. n. 1. Băț, lopățică (împletită) în formă de palmă etc., cu care se bat covoare, perne etc. pentru a le curăța de praf. 2. Suport folosit pentru bătutul covoarelor, cuverturilor etc. 3. Băț subțire, la un capăt cu o rotiță de lemn cu găurele, cu care se bate laptele prins sau smântâna în putinei, ca să se aleagă untul; mâtcă, brighidău. 4. Parte a meliței pe care se așează transversal inul sau cânepa, spre a fi melițate. 5. Scândură mică, dreptunghiulară, care servește la tasarea pământului semănat din grădină. – Lat. batt(u)atorium.

BĂTĂTÓR², -OARE, bătători, -oare, adj., s. f. I. Adj. (În expr.) Bătător la ochi = care atrage atenția în mod flagrant; izbitor. II. S. f. 1. Lopățică cu care se bate pânza (când se inălbește) sau rufele (când se spală); mai. 2. Mașină care bate smocurile de bumbac pentru destrămarea fibrelor. – Bate + suf. -ător.

BĂTĂTORÍ, bătătoresc, vb. IV. 1. Tranz. A tasa un teren; a bătuci. 2. Refl.A face bătături (2). [Var.: bătăturí vb. IV] – Din bătătură.

BĂTĂTORÍT¹ s. n. Faptul de a bătători. – V. bătători.

BĂTĂTORÍT², -Ă, bătătoriți, -te, adj. 1. (Despre un teren) Care a devenit tare și neted; bătut², bătucit, tasat. 2. (Despre palme sau mâini) Cu bătături (2). – V. bătători.

BĂTĂTÓRNIȚĂ, bătătornițe, s. f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu flori galben deschis, dispuse în capitule (Senecio erucifolius). – Bătător + suf. -niță.

BĂTĂTÚRĂ, bătături, s. f. 1. Teren bătătorit (în fața casei); p. ext. (pop.) ogradă, curte (la casele țărănești). 2. Îngroșare a pielii palmelor sau tălpilor. ◊ Expr. (Fam.) A călca (pe cineva) pe bătătură = a supăra, a enerva, a atinge (pe cineva) unde îl doare mai tare. 3. Băteală. – Lat. battitura.

BĂTĂTURÍ vb. IV. v. bătători.

BĂTĂÚȘ, -Ă, bătăuși, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care caută motiv sau prilej de bătaie, căreia îi place să se bată. ♦ Scandalagiu. – Bate + suf. -uș.

BĂTEÁLĂ, băteli, s. f. Firele care se introduc cu ajutorul suveicii prin rostul firelor de urzeală pentru a forma țesătura; bătătură (3), bătaie. – Bate + suf. -eală.

BĂTÉLIȘTE, băteliști, s. f. (Reg.) 1. Loc sau pământ bătătorit (de vite); loc în care stau de obicei animalele (sălbatice). 2. Loc de întâlnire, de adunare. – Bate + suf. -eliște.

BĂTRÂIÓR, -OARĂ, bătrâiori, -oare, adj. Diminutiv al lui bătrân; cam bătrân. [Pr.: -trâ-ior. Var.: bătrâniór, -oáră adj.] – Bătrân + suf. -ior.

BĂTRẤN, -Ă, bătrâni, -e, adj., s. m. și f. I. Adj. 1 Care trăiește de mulți ani, care este înaintat în vârstă. ◊ Fată bătrână = fată rămasă nemăritată după vremea măritișului. ♦ (Despre fața sau înfățișarea cuiva) Care și-a pierdut frăgezimea, care trădează bătrânețe. 2. Care există de mult timp, de demult. II. S. m. și f. 1. Persoană în vârstă înaintată. ◊ Loc. adj. și adv. Din bătrâni = din vremea veche, din moși-strămoși. 2. (Fam., la m. sg.) Tată; (la f. sg.) mamă; (la m. pl.) părinți. – Lat. betranus (= veteranus).

BĂTRÂNÉL, -ÍCĂ, bătrânei, -ele, adj., s. m. și f. Diminutiv al lui bătrân. – Bătrân + suf. -el.

BĂTRÂNÉSC, -EÁSCĂ, bătrânești, adj. Caracteristic bătrânilor, potrivit pentru bătrâni. ♦ Rămas de la (sau din) bătrâni; de demult. ◊ Cântec bătrânesc = baladă populară. Vorbă bătrânească = zicătoare, proverb. – Bătrân + suf. -esc.