Toate definitiile

BĂIMĂREÁNCĂ, băimărence, s. f. Femeie născută și crescută în municipiul Baia Mare. ◊ Locuitoare din municipiul Baia Mare. – Băimărean + suf. -că.

BĂITĂNÁȘ s. m. v. băietănaș.

BĂÍȚĂ, băițe, s. f. Diminutiv al lui baie¹. – Baie¹ + suf.-iță.

BĂIȚUÍ, băițuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi suprafața unui corp cu baiț. – Baiț + suf. -ui.

BĂIȚUÍT s. n. Acțiunea de a băițui. – V. băițui.

BĂJENÁR, băjenari, s. m. Persoană care își părăsea vremelnic casa, provincia sau patria din pricina invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi. [Var.: bejănár, bejenár s. m.] – Băjeni + suf. -ar.

BĂJENĂRÍ, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A băjeni. [Var.: bejănărí vb. IV] – Din băjenar.

BĂJENĂRÍE s. f. (Înv.) Băjenie. [Var.: bejănăríe, bejenăríe s. f.] – Băjenar + suf. -ie.

BĂJENĂRÍT s. n. (Înv.) Băjenie. [Var.: bejănărit s. n.] – V.băjenări.

BĂJENÍ, băjenesc, vb. IV. Refl. și intranz. A-și părăsi vremelnic casa, provincia sau patria din cauza invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi; a băjenări. [Var.: bejăní, bejení vb. IV] – Din băjenie (derivat regresiv).

BĂJÉNIE, băjenii, s. f. Fugă (vremelnică) a populației din cauza invaziilor dușmane, a persecuțiilor politice sau a asupririi; timpul petrecut în această situație; băjenărie, băjenărit. [Var.: bejánie, bejénie s. f.] – Din sl. bĕžanije.

BĂL, -Ă, băli, -e, adj. (Reg.) 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Alb pe tot corpul sau numai pe bot. – Din sl. bĕlŭ „alb”.

BĂLÁI, -ÁIE, bălai, -aie, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. 2. (Despre animale) Plăvan. ♦ (Substantivat, f.) Nume care se dă vacilor sau iepelor albe. ◊ Expr. (Fam.) A înțărcat bălaia = s-a isprăvit cu posibilitatea de a profita de slăbiciunea sau de munca altuia, s-a terminat cu foloasele ușor obținute. (Pop.) A intrat bălaia în sat= s-a luminat de ziuă. Ori laie, ori bălaie v. laie. – Băl + suf. -ai.

BĂLÁN, -Ă, bălani, -e, adj. 1. (Despre oameni sau părul lor) Blond. ◊ (Substantivat, m.; ir.) Dracul. 2. (Despre animale) Plăvan. ◊ (Substantivat) Nume care se dă unor animale domestice cu părul alb. – Băl + suf. -an.

BĂLĂBĂNEÁLĂ, bălăbăneli, s. f. Mers nesigur, mișcare înceată, legănată sau împleticită. – Bălăbăni + suf. -eală.

BĂLĂBĂNÍ, bălăbănesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A (se) deplasa într-o parte și într-alta, adesea cu mișcări legănate, șovăitoare; a (se) bălăngăni, a (se) bălăngăi, a bălălăi, a se bănănăi. 2. Refl. Fig. (Fam.) A se trudi, a se lupta cu cineva sau cu ceva; a se certa, a se ciorovăi. – Et. nec. sau formație onomatopeică.

BĂLĂBĂNÍT¹ s. n. Faptul de a (se) bălăbăni. – V. bălăbăni.

BĂLĂBĂNÍT², -Ă, bălăbăniți, -te, adj. (Despre mers, pași) Legănat; șovăitor. – V. bălăbăni.

BĂLĂCĂRÍ, bălăcăresc, vb. IV. 1. Refl. și intranz. (Rar) A (se) bălăci. 2. Refl. recipr. și tranz. Fig. (Fam.) A (se) certa, a (se) batjocori, spunând (sau spunându-și) cuvinte injurioase. – Cf. scr. balakati.

BĂLĂCĂRÍE, bălăcării, s. f. (Reg.) Vorbă injurioasă, trivială. – Bălăcări + suf. -ie.

BĂLĂCEÁLĂ, bălăceli, s. f. Joacă, zbenguială prin apă (la scăldat). – Bălăci + suf. -eală.

BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.

BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci; bălăcit. – V. bălăci.

BĂLĂCÍT s. n. Bălăcire. – V. bălăci.

BĂLĂIÉL, -IÁ, -ÍCĂ, bălăiei, -ele, adj. Bălăior. – Bălai + suf. -el.

BĂLĂIÓR, -OÁRĂ, bălăiori, -oare, adj. Diminutiv al lui bălai; bălăiel, bălănel, bălănuț, bălăuc, băluț. – Bălai + suf. -ior.

BĂLĂLĂÍ, bălălăiesc, vb. IV. Intranz. A se bălăbăni (1). – Formație onomatopeică.

BĂLĂLẮU adj. invar. (Reg.) Care se bălăbănește (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Bălălăi + suf. -ău.

BĂLĂNÉL, -EA, bălănei, -ele, adj. Bălăior. – Bălan + suf. -el.

BĂLĂNGĂÍ, bălăngăiesc, vb. IV. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) bălăbăni (1). – Balang + suf. -ăi.