Toate definitiile

PRUFNÍ, prufnesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A scoate sunete asemănătoare buhaiului. – Formație onomatopeică.

PRUÍNĂ s. f. Strat fin cu aspect ceros care acoperă ca o brumă suprafața unor fructe. – Din fr. pruine.

PRÚJĂ, pruji, s. f. (Reg.) Glumă; snoavă, anecdotă. – Din pruji (derivat regresiv).

PRUJÍ, prujesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A glumi; a spune anecdote, snoave. – Din ucr. pružyty „a încânta”.

PRUJITÚRĂ, prujituri, s. f. (Reg.) Glumă; snoavă, anecdotă. – Pruji + suf. -tură.

PRUN, pruni, s. m. Pom din familia rozaceelor, cu flori albe-verzui, cultivat pentru fructele sale comestibile (Prunus domestica). – Lat. prunus.

PRUNÁR¹, prunari, s. m. Insectă mică de culoare cafenie, acoperită cu peri moi, care atacă prunele și cireșele; firezar (Rhynchites cupreus) – Prună + suf. -ar.

PRUNÁR², prunari, s. m. Cultivator de pruni. – Prun + suf. -ar.

PRUNĂRÍE¹ s. f. Ocupația prunarului². – Prunar² + suf. -ie.

PRUNĂRÍE², prunării, s. f. Livadă sau grădină de pruni; prunet, pruniște, pruniș. – Prun + suf. -ărie.

PRUNC, prunci, s. m. 1. (Înv. și pop.) Copil (indiferent de vârstă sau sex); (sens curent) copil în primele luni de viață. 2. (Înv. și reg.) Copil în raport cu părinții săi; fiu. – Et. nec.

PRÚNCĂ, prunce, s. f. (Înv. și reg.) 1. Copil de sex feminin. 2. Fată tânără. 3. Fiică. – Prunc + suf. -ă.

PRUNCÉSC, -EÁSCĂ, pruncești, adj. (Înv.) Care aparține pruncului, privitor la prunc; copilăresc. – Prunc + suf. -esc.

PRUNCÍ, pruncesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A copilări. – Din prunc.

PRUNCÍE s. f. (Înv. și pop.) Copilărie. – Prunc + suf. -ie.

PRUNCUCÍDERE, pruncucideri, s. f. Infracțiune care constă în uciderea (de către mamă) a propriului copil (nou-născut). – Prunc + ucidere.

PRUNCUCIGÁȘ, -Ă, pruncucigași, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care își ucide propriul copil (nou-născut). – Prunc + ucigaș.

PRUNCULÉȚ, prunculeți, s. m. (Pop.) Pruncușor. – Prunc + suf. -uleț.

PRUNCULÍȚĂ, prunculițe, s. f. (Reg.) Diminutiv al lui pruncă; pruncuță. – Pruncă + suf. -uliță.

PRUNCUȘÓR, pruncușori, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui prunc; prunculeț, pruncuț. – Prunc + suf. -ușor.

PRUNCÚȚ, pruncuți, s. m. (Înv. și reg.) Pruncușor. – Prunc + suf. -uț.

PRUNCÚȚĂ, pruncuțe, s. f. (Reg.) Prunculiță. – Pruncă + suf. -uță.

PRUND, prunduri, s. n. 1. Pietriș mărunt amestecat cu nisip, care se găsește pe fundul și pe malul apelor sau, în straturi, în scoarța pământului. ♦ Albie, fund de apă (cu pietriș). ♦ Pietriș mărunt care se așterne pe drumuri sau pe șosele; prundiș. 2. Mal, țărm, teren acoperit cu pietriș; prundiș; teren format din pietriș. 3. Insulă mică, fără vegetație, formată din aluviuni, pe cursul unui râu. – Din sl. prondŭ.

PRUNDÁR, prundari, s. m. 1. (Rar) Persoană care scoate și transportă prund. 2. Numele mai multor păsări mici care trăiesc pe lângă ape: a) prundăraș; b) codobatură; c) lăstun. 3. (Iht.) Fusar. – Prund + suf. -ar.

PRUNDÁȘ, prundași, s. m. (Ornit.) 1. Fluierar. 2. Codobatură. – Prund + suf. -aș.

PRUNDĂRÁȘ, prundărași, s. m. Numele mai multor păsări călătoare care trăiesc de obicei pe malul apelor; a) pasăre brună-roșcată pe spate și albă pe pântece, cu câte o dungă neagră transversală pe piept și pe părțile laterale ale capului (Charadrius dubius curonicus); b) ploier. – Prund + suf. -ăraș.

PRUNDĂRÍE, prundării, s. f. Teren format din prund aluvionar; loc de unde se scoate prund. – Prund + suf. -ărie.

PRUNDÍ, prundesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A prundui. – Din prund.

PRUNDÍȘ, prundișuri, s. n. 1. Prund (2). ♦ Prundărie; îngrămădire de pietriș și de nisip în albia unei ape. 2. Pietriș folosit la pietruirea drumurilor sau în construcții. – Prund + suf. -iș.

PRUNDIȘÓR, prundișoare, s. n. Prunduleț. – Prund + suf. -ișor.