Toate definitiile
CANDIDÁT, -Ă, candidați, -te, s. m. și f. Persoană care candidează. – Din fr. candidat, lat. candidatus.
CANDIDATÚRĂ, candidaturi, s. f. Faptul de a candida2; starea, calitatea de candidat. – Din fr. candidature.
CANDIDÓZĂ, candidoze, s. f. (Med.) Infecție a mucoaselor și a pielii provocată de unele ciuperci din genul Candida. – Din fr. candidose.
CANDOÁRE s. f. Curățenie morală; nevinovăție. – Din fr. candeur, lat. candor, -oris.
CANDRÍU, -ÍE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.
CANEÁ, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: caná s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).
CANELÁ, canelez, vb. I. Tranz. A face caneluri pe suprafața interioară sau cea exterioară a unei piese, a unei coloane etc. – Din fr. canneler.
CANELÁT, -Ă, canelați, -te, adj. Cu caneluri. – Din fr. cannelé.
CANELÚRĂ, caneluri, s. f. 1. Șanț îngust care brăzdează vertical (sau elicoidal) corpul unei coloane, al unui pilastru etc.; șanț pe suprafața pieselor unor mașini, servind la îmbucarea cu alte piese; nut (1). 2. Fiecare dintre adânciturile longitudinale ale trunchiului unui arbore. – Din fr. cannelure.
CANÉTĂ, canete, s. f. Țeavă pe care se înfășoară firul de bătătură. – Din fr. canette.
CANEVÁS, canevasuri, s. n. 1. Schiță sau linii generale ale unui desen. 2. Rețea de meridiane și de paralele trasate în vederea alcătuirii unei hărți. 3. Ansamblul triunghiurilor, liniilor poligonale și punctelor care servesc ca bază măsurătorilor terestre. – Din fr. canevas.
CÁNGE, căngi, s. f. Prăjină lungă de lemn, cu cârlig de fier în vârf, utilizată la acostarea sau la îndepărtarea de mal a navelor mici, la împingerea sau la prinderea de departe a unui obiect. ♦ Gheară ascuțită și întoarsă a păsărilor răpitoare. – Din tc. kanca.
CANGRENÁ, pers. 3 cangrenează, vb. I. Refl. (Despre țesuturile unui organism animal) A face o cangrenă, a se distruge, a putrezi. [Var.: gangrená vb. I] – Din fr. gangrener, it. cancrenare.
CANGRENÁRE, cangrenări, s. f. Faptul de a se cangrena. [Var.: gangrenáre s. f.] – V. cangrena.
CANGRENÁT, -Ă, cangrenați, -te, adj. Atins de cangrenă. [Var.: gangrenát, -ă adj.] – V. cangrena.
CANGRÉNĂ, cangrene, s. f. Distrugere sau putrezire a unei părți din țesuturile unui organism. [Var.: gangrénă s. f.] – Din fr. gangrène, lat. gangraena, it. cancrena.
CANGRENÓS, -OÁSĂ, cangrenoși, -oase, adj. Cu aspect de cangrenă, ca o cangrenă, de natura cangrenei. [Var.: gangrenós, -oásă adj.] – Din fr. gangreneux.
CÁNGUR, canguri, s. m. Mamifer erbivor din Australia, cu coadă lungă și cu picioarele anterioare scurte, a cărui femelă are sub pântece o pungă unde își ține puii când sunt mici (Macropus giganteus). – Din fr. kangourou.
CANIBÁL, -Ă, canibali, -e, s. m. și f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, sălbatic, feroce. – Din fr. cannibale.
CANIBÁLIC, -Ă, canibalici, -ce, adj. De canibal. – Canibal + suf. -ic.
CANIBALÍSM s. n. Antropofagie. ♦ Fig. Cruzime, sălbăticie, ferocitate. – Din fr. cannibalisme.
CANICULÁR, -Ă, caniculari, -e, adj. Privitor la caniculă, de caniculă; arzător, dogoritor, torid. – Din fr. caniculaire, lat. canicularis.
CANICULÁT, -Ă, caniculați, -te, adj. (Bot.; despre un organ) Care are șanțuri semicirculare. – Cf. fr. cannelé.
CANÍCULĂ, canicule, s. f. 1. Perioadă în care steaua Sirius răsare și apune o dată cu soarele (22 iulie – 23 august). 2. Căldură dogoritoare specifică zilelor calde de vară; arșiță, zăpușeală, năduf. – Din fr. canicule, lat. canicula.
CANICULTÚRĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu studiul creșterii și dresajului câinilor în scopul folosirii lor la diferite servicii (pază, vânătoare, transporturi etc.) – Din fr. caniculture.
CANÍD, canide, s. n. (La pl.) Familie de mamifere carnivore digitigrade, cu gheare neretractile și cu patru degete la picioarele dinainte și cinci la cele din spate, din care fac parte lupul, vulpea, șacalul etc.; (și la sg.) animal din această familie. – Din fr. canidés.
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, canine, lat. caninus.
CANIÓN, canioane, s. n. Vale adâncă și foarte strâmtă, cu pereți abrupți și cu fundul îngust, prin care râurile curg vijelios, formând vârtejuri. [Pr.: -ni-on] – Din fr. cañon, germ. Cañon.
CANIÓTĂ, caniote, s. f. Vas cu coșuleț în care se strâng banii de la unele câștiguri (de obicei de la jocurile de cărți), cu scopul de a acoperi unele cheltuieli; sumă strânsă în acest scop. – Din fr. cagnotte.
CANÍSĂ, canise, s. f. Crescătorie de câini. – Din fr. caniche.