Toate definitiile

CANÍSTRĂ, canistre, s. f. Vas, recipient de tablă, de material plastic etc., de formă paralelipipedică, cu închidere ermetică, servind la transportul benzinei, al laptelui etc. – Din germ. Kanister.

CANÍȘ s. m. Specie de câini cu părul creț. – Din fr. caniche.

CANÍȚIE s. f. Albire totală sau parțială a părului. – Din fr. canitie, lat. canities.

CANÓE, canoe, s. f. 1. Ambarcație ușoară, fără cârmă, construită simetric, cu prora și pupa ascuțite și înălțate, condusă cu ajutorul pagaielor din poziția în genunchi. ♦ Sport nautic care se practică cu canoe (1). 2. Ambarcație ușoară folosită în trecut de amerindienii din regiunea Marilor Lacuri. – Din fr. canoë.

CANOÍST, -Ă, canoiști, -ste, s. m. și f. Sportiv(ă) care practică sportul cu canoe. – Canoe + suf. -ist. Cf. fr. canoéiste.

CANÓN, canoane, s. n. 1. Regulă, dogmă bisericească; tipici. ♦ Normă, regulă de conduită. ♦ Listă de texte sacre care se bucură de autoritate deplină în cadrul unei religii. 2. Pedeapsă dată de biserică la călcarea unui canon (1). ♦ Fig. Suferință, chin. 3. Nume dat cărților Vechiului și Noului Testament. 4. Regulă care face parte dintr-un ansamblu de procedee artistice specifice unei epoci; p. ext. regulă rigidă, formalistă. 5. Compoziție muzicală în care două sau mai multe voci, intrând succesiv, execută împreună aceeași melodie. ♦ Cântare bisericească; p. ext. cântec; glas. 6. Literă de tipar, având corpul de 36 de puncte tipografice, cu care se tipăreau în trecut cărțile canonice. – Din sl. kanonŭ, fr. canon, germ. Kanon.

CANONÁDĂ, canonade, s. f. Tragere a unui mare număr de proiectile, cu mai multe guri de foc de artilerie. – Din fr. Canonnade.

CANONÁRH, canonarhi, s. m. Monah însărcinat cu orânduirea slujbei la strană în mănăstirile și catedralele ortodoxe. – Din ngr. kanonárhis.

CANONEÁLĂ, canoneli, s. f. (Pop.) Caznă, trudă, chin – Canoni + suf. -eală.

CANONÍ, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.

CANONIÁL, -Ă, canoniali, adj. (Rar) Canonic². [Pr.: -ni-al] – Din fr. canonial.

CANÓNIC¹, canonici, s. m. Preot catolic sau anglican care face parte din consiliul episcopal; superiorul unei catedrale. [Acc. și: canoníc] – Din lat. canonicus.

CANÓNIC², -Ă, canonici, -ce, adj. În conformitate cu canoanele, privitor la canoane; canonial. ◊ Drept canonic = drept bisericesc. ♦ Recunoscut de biserică. – Din fr. canonique, lat. canonicus.

CANONICÁT s. n. Demnitate de canonic¹. – Din fr. canonicat, germ. Kanonikat.

CANONICITÁTE s. f. Însușirea de a fi canonic². – Din fr. canonicité.

CANONIÉRĂ, canoniere, s. f. Navă mică de război, folosită la patrulare, escortare, servicii de pază etc. a coastelor și a fluviilor. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. canonnière.

CANONIZÁ, canonizez, vb. I. Tranz. A așeza, a pune, a trece o persoană decedată în rândul sfinților. – Din fr. canoniser, lat. canonizare.

CANONIZÁRE, canonizări, s. f. Faptul de a canoniza. – V. canoniza.

CANOTÁ, canotez, vb. I. Intranz. (Sport) A vâsli. – Din fr. canoter.

CANOTÁJ s. n. Nume dat sporturilor nautice care se practică în ambarcații puse în mișcare cu ajutorul vâslelor. ◊ Canotaj academic = ramură a sporturilor nautice care se practică pe schifuri și pe giguri¹. – Din fr. canotage.

CANOTIÉR, -Ă, canotieri, -e, s. m. și f. (Rar) Canotor. [Pr.: -ti-er] – Din fr. canotier.

CANOTIÉRĂ, canotiere, s. f. Pălărie tare de paie, cu fundul și borurile drepte. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. [chapeau] canotier.

CANOTÓR, -OÁRE, canotori, -oare, s. m. și f. Sportiv care practică sportul vâslitului; canotier. – Din fr. canoteur.

CANT, canturi, s. n. 1. Muchie, latură a unor obiecte. 2. Parte a copertei de carton care depășește dimensiunile filelor unei cărți legate, ale unui caiet sau ale unui registru. 3. Margine, muchie a suprafeței de alunecare a schiurilor. – Din germ. Kante.

CANTÁBIL, -Ă, cantabili, -e, adj. (Livr.) Care (se) poate cânta; melodios. – Din lat. cantabilis, it. cantabile.

CANTÁBILE adv., s. n. 1. Adv. (Indică modul de executare a unei bucăți muzicale) În mod clar, expresiv; melodios. 2. S. n. Parte dintr-o lucrare muzicală instrumentală executată în acest mod. – Cuv. it.

CANTABILITÁTE s. f. Însușire a unei piese muzicale sau a unei teme dintr-o compoziție vocală sau instrumentală de a avea o linie melodică expresivă. ♦ Calitate a versurilor de a fi muzicale; muzicalitate. – Cantabil + suf. -itate. Cf. it. cantabilita.

CANTÁBRI s. m. pl. Veche populație din Spania, supusă de romani după o îndelungată rezistență. – Din fr. Cantabres.

CANTALÚP, cantalupi, s. m. Varietate de pepene galben, cu fructul turtit și cu coaja groasă, brăzdată în felii, și cu miezul aromat. – Din fr. cantaloup.

CANTÁNDO adv. (Muz.) Cantabile. – Cuv. it.