Toate definitiile
CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Salariat la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı.
CANTARÍDĂ, cantaride, s. f. Insectă din ordinul coleopterelor, verde-aurie, cu miros caracteristic, care atacă frasinul și liliacul și care este folosită în industria farmaceutică: gândacul-frasinului, gândac-de-frasin, cățel-de-frasin, cățelul-frasinului (Lytta vesicatoria). – Din fr. cantharide, lat. cantharis, -idis.
CANTARIDÍNĂ, cantaridine, s. f. (Farm.) Substanță toxică extrasă din cantaridă. – Din fr. cantharidine.
CANTARIDÍSM s. n. (Med.) Intoxicație cu cantaridină. – Din engl. cantharidism.
CANTÁTĂ, cantate, s. f. Compoziție muzicală ocazională, cu caracter solemn sau liric, pentru voci, solo, cor și orchestră. ◊ (În compusul) Cantată-oratoriu = compoziție vocal-instrumentală pe un libret cu temă dramatică. – Din it. cantata.
CANTAUTÓR, -OÁRE, cantautori, -oare, s. m. și f. Cântăreț care își compune singur textele. [Pr.: -a-u-] – Din it. cantautore.
CANTILÉNĂ, cantilene, s. f. 1. Cântec liric sau epic. 2. Melodie gravă, sentimentală, care se execută tărăgănat. – Din it. cantilena, fr. cantilène.
CANTÍNĂ, cantine, s. f. Local unde se servește masa salariaților dintr-o întreprindere, studenților, elevilor etc. ♦ (Ieșit din uz) încăpere în interiorul unei unități militare, de unde se puteau cumpăra diferite alimente și obiecte. – Din fr. cantine.
CANTINIÉR, -Ă, cantinieri, -e, s. m. și f. Persoană care conduce o cantină. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantinier.
CANTITÁTE, cantități, s. f. 1. Câtime, număr, mărime. ◊ Expr. (Fam.) Cantitate neglijabilă = lucru (sau persoană) de mică importanță, de care nu trebuie să se țină seamă. 2. Proprietate care poate fi reprezentată printr-un număr obținut dintr-o măsurare sau dintr-o numărare. 3. Ansamblul determinărilor care exprimă gradul de dezvoltare al însușirilor unui obiect susceptibile de a fi măsurate și traduse numeric. ♦ Însușire a obiectelor a cărei schimbare nu produce la început modificări radicale în calitatea lor, ci numai pregătește aceste modificări. 4. Durata rostirii unui sunet sau a unei silabe. – Din fr. quantité, lat. quantitas, -atis.
CANTITATÍV, -Ă, cantitativi, -e, adj. Privitor la cantitate, de cantitate. – Din fr. quantitatif.
CÁNTO s. n. Muzică vocală; cânt, cântare. – Din it. canto.
CANTÓN, cantoane, s. n. 1. Clădire din imediata vecinătate a unei căi de comunicație, înzestrată cu aparatele necesare pentru supravegherea și întreținerea acesteia și care servește și ca locuință pentru cantonier. 2. Cea mai mică unitate în administrația pădurilor; locuința pădurarului. 3. Unitate teritorial-administrativă în unele țări. 4. Fiecare dintre statele care compun Confederația Elvețiană. – Din fr. canton.
CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. 1. A se instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.
CANTONÁL, -Ă, cantonali, -e, adj. Care aparține cantoanelor (3), privitor la cantoane. Alegeri cantonale. – Din fr. cantonal.
CANTONAMÉNT, cantonamente, s. n. 1. Staționare vremelnică (a unor unități militare) într-o localitate, în afara cazarmei; loc unde sunt instalați cei cantonați. 2. Loc de cazare special amenajat și perioada de timp în care o echipă sau un lot de sportivi se pregătesc în comun (în vederea participării la o competiție de amploare). – Din fr. cantonnement.
CANTONIÉR, -Ă, cantonieri, -e, s. m. și f. Persoană care are sarcina de a supraveghea și întreține o anumită porțiune de șosea sau de cale ferată. [Pr.: -ni-er] – Din fr. cantonnier.
CANTONIERÍȚĂ, cantonierițe, s. f. (Rar) Cantonieră; soția cantonierului. [Pr.: -ni-e-] – Cantonier + suf. -iță.
CÁNTOR, cantori, s. m. (Reg.) Cântăreț de biserică; psalt, dascăl (3). – Din lat. cantor, germ. Kantor.
CANTÓRĂ, cantore, s. f. (Înv. și reg.) Birou, cancelarie. – Din rus. kontora.
CANȚÓNĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesă instrumentală. – Din it. canzone.
CANȚONÉTĂ, canțonete, s. f. 1. Mic cântec popular italian; p. ext. cântec scurt. 2. Poezie lirică italiană, formată din versuri scurte. – Din it. canzonetta.
CANȚONIÉR, canțoniere, s. n. Culegere italiană de poezii lirice de dragoste. Canțonierul lui Petrarca. – Din it. canzoniere.
CANÚLĂ, canule, s. f. Tub de sticlă sau de ebonită, întrebuințat în medicină în diferite operații chirurgicale sau pentru spălături interne. – Din fr. canule, lat. cannula.
CÁNURĂ s. f. Nume dat firelor scurte de lână rămase în dinții pieptenului după dărăcit, folosite (ca bătătură) pentru țesături mai groase. – Lat. cannula.
CAOLÍN s. n. Rocă argiloasă de culoare albă sau ușor colorată de impurități, insolubilă în apă, alcătuită din caolinit, întrebuințată în industria ceramicii, a hârtiei, a sticlei, în medicină etc. ♦ (Med.) Pudră absorbantă, întrebuințată ca emolient. – Din fr. kaolin.
CAOLINÍT s. n. Silicat de aluminiu hidratat care intră în compoziția caolinului, de culoare albă, mată, uneori ușor colorat. – Din fr. kaolinite.
CAOLINIZÁRE, caoliniziări, s. f. Proces chimic de transformare a unor roci în caolin. – După fr., engl. kaolinisation.
CAOLINÓS, -OÁSĂ, caolinoși, -oase, adj. Cu (aspect de) caolin. – Caolin + suf. -os.
CÁOS, caosuri, s. n. (Înv.) V. haos.