Toate definitiile

MOTONAÚTICĂ s. f. Motocros nautic. [Pr.: -na-u-] – Din fr. motonautique.

MOTONÁVĂ, motonave, s. f. Navă pusă în mișcare de o elice, de roti cu zbaturi etc., antrenate de unul sau de mai multe motoare cu ardere internă. – Moto¹- + navă. Cf. it. motonave.

MOTOPLANÓR, motoplanoare, s. n. Planor cu motor auxiliar. – Din fr. motoplaneur.

MOTOPLÚG, motopluguri, s. n. Plug mecanic pus în mișcare de un tractor sau formând un ansamblu cu acesta. – Moto¹- + plug.

MOTOPÓMPĂ, motopompe, s. f. Agregat constituit dintr-o pompă și un motor (cu benzină sau electric), montate pe un șasiu comun, folosit în grădinărie, la stingerea incendiilor etc. – Din fr. motopompe, rus. motopompa.

MOTOPROPULSÓR, motopropulsoare, s. n. Agregat compus dintr-un motor cu ardere internă sau o turbină cu gaz, cuplat cu o elice propulsată sau portantă. – Din fr. motopropulseur.

MOTÓR, -OÁRE, motori, -oare, s. n., adj. I. S. n. Mașină de forță care transformă o formă de energie oarecare în energie mecanică (pentru acționarea altei mașini, a unui vehicul etc.). (În sintagmele) Motor cu plasmă = motor cu reacție în care agentul motor este constituit dintr-un gaz ionizat aflat în stare de plasmă. Motor fotonic = motor cu reacție la care agentul motor îl constituie fotonii. Motor ionic = motor cu reacție în care agentul motor este constituit din particule încărcate cu aceeași sarcină electrică (ioni pozitivi) accelerate prin mari diferențe de potențial. Motor nuclear = motor acționat cu ajutorul energiei nucleare obținute prin fisiune. (În compusul) Motor-rachetă = sistem de propulsie folosit în atmosfera rarefiată sau în spațiul cosmic, la care combustibilul este un amestec de carburant și comburant. Motor eolian. Motor electric. Motor hidraulic. Motor pneumatic. Motor cu ardere internă. II. Adj. 1. Care pune ceva în mișcare, care produce o mișcare, care comandă o mișcare; motoriu. 2. Fig. Care stimulează, declanșează o acțiune. ♦ (Substantivat, n.) Factor, agent care dă impuls unei acțiuni; stimul, imbold. – Din fr. moteur, lat. motor, germ. Motor.

MOTORÁȘ, motorașe, s. n. Diminutiv al lui motor (I); motor mic, de mică putere. – Motor + suf. -aș.

MOTOREACTÓR, motoreactoare, s. n. Agregat folosit pentru propulsia avioanelor, format dintr-un motor cu ardere internă și un compresor. [Pr.: -re-ac-] – Din fr. motoréacteur.

MOTORÉTĂ, motorete, s. f. Motocicletă ușoară, pusă în mișcare de un motor cu putere mică și prevăzută cu pedale pentru acționarea auxiliară cu picioarele. – Din fr. motorette.

MOTORETÍST, -Ă, motoretiști, -ste, s. m. și f. Conducător de motoretă. – Motoretă + suf. -ist.

MOTORÍNĂ, motorine, s. f. Lichid vâscos obținut prin distilarea petrolului, a gudroanelor cărbunilor de pământ sau a unor produse sintetice, folosit drept combustibil la anumite motoare sau ca materie primă în industria chimică. – Din germ. Motorin.

MOTORÍST, -Ă, motoriști, -ste, s. m. și f. (Rar) Specialist în mecanică; persoană care face, repară sau asigură întreținerea utilajelor, a mașinilor, a aparatelor; mecanic. – Din rus. motorist.

MOTÓRIU, -IE, motorii, adj. (Rar) Motor (II). – Din lat. motorius.

MOTORIZÁ, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. – Din fr. motoriser.

MOTORIZÁRE, motorizări, s. f. Acțiunea de a motoriza și rezultatul ei. – V. motoriza.

MOTORIZÁT, -Ă, motorizați, -te, adj. Care utilizează tracțiune mecanică; echipat cu motor. ♦ (Substantivat, n. pl.) Unitate militară care folosește mijloace mecanizate de luptă, în special tancuri. – V. motoriza.

MOTOSCÚTER, motoscutere, s. n. Scuter cu dubiță folosit în transportul comercial. – Din fr. motoscooter, engl. motor scooter.

MOTOTÓL, -OÁLĂ, mototoli, -oale, s. n., adj. 1. S. n. Obiect făcut cocoloș; ghem, ghemotoc. ◊ Expr. A face (pe cineva) mototol = a doborî (pe cineva) la pământ, a lăsa nemișcat, inert. A se face mototol = a se strânge, a se ghemui (de durere etc.). 2. Adj. (Adesea substantivat) Încet la lucru, bleg, moale; nătâng, prost. – Din mototoli (derivat regresiv).

MOTOTOLÍ, mototolesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) face mototol, a (se) strânge ghem, a (se) ghemui. ◊ A (se) șifona, a (se) cocoloși; a (se) boți. – Probabil formație onomatopeică.

MOTOTOLÍRE, mototoliri, s. f. Acțiunea de a (se) mototoli și rezultatul ei. – V. mototoli.

MOTOTOLÍT, -Ă, mototoliți, -te, adj. Făcut mototol (1), strâns ghem; ghemuit; înghesuit. ♦ Șifonat, boțit. – V. mototoli.

MOTOTRICICLÉTĂ, mototriciclete, s. f. Vehicul folosit mai ales pentru transportul mărfurilor, având roata din față directoare și cele două roți din spate motoare. – Moto¹- + tricicletă.

MOTRÍCE adj. invar. (În sintagma) Forță motrice = forță care produce o mișcare, forță care comandă o mișcare. [Acc. și: mótrice] – Din fr. motrice.

MOTRICITÁTE s. f. Capacitate a activității nervoase superioare de a trece rapid de la un proces de excitație la altul, de la un anumit stereotip dinamic la altul; p. ext. motilitate. – Din fr. motricité.

MOTROȘÍ, motroșesc, vb. IV. Tranz. și intranz. (Reg.) A căuta, a scotoci; a trebălui. – Et. nec. Cf. mătrăși.

MOTROȘÍRE, motroșiri, s. f. (Reg.) Acțiunea de a motroși. – V. motroși.

MOȚÁ, moțez, vb. I. Tranz. și refl. A(-și) aranja moțul¹ (1); p. ext. a (se) găti, a (se) împodobi; a se împopoțona. – Din moț¹.

MOȚÁRE, moțari, s. f. (Rar) Acțiunea de a (se) moța și rezultatul ei. – V. moța.

MOȚÁT, -Ă, moțați, -te, adj. 1. (Despre oameni și animale) Care poartă moț¹ (1), cu moț. ♦ Fig. Care caută să iasă în evidență, care se crede superior; îndrăzneț, cu gura mare. 2. Cu vârf ascuțit, țuguiat. – V. moța.