Toate definitiile
MOȘINÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘIOÁRĂ, moșioare, s. f. Diminutiv al lui moșie. [Pr.: -și-oa-] – Moșie + suf. -oară.
MOȘÍRE, moșiri, s. f. (Rar) Acțiunea de a moși (1); moșit. – V. moși.
MOȘIRÓI s. n. v. mușuroi1.
MOȘÍT, moșituri, s. n. Faptul de a moși; ocupația, îndeletnicirea de moașă. – V. moși.
MOȘMOÁNĂ1, moșmoane, s. f. Fructul comestibil al moșmonului, aproape sferic, moale, suculent și cu gust dulce-acrișor. – Din tc. mușmula.
MOȘMOÁNĂ2, moșmoane, s. f. 1. (La pl.; în superstiții) Vrăji, descântece, farmece; p. ext. obiecte folosite în astfel de practici. 2. Epitet pentru un om moale, nehotărât, molâu. – Din moșmoni (derivat regresiv).
MOȘMOLÍ vb. IV. v. moșmoni.
MOȘMÓN, moșmoni, s. m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).
MOȘMONDÍT, -Ă, moșmondiți, -te, adj. (Despre lucruri) Făcut la nimereală, fără îndemânare. ♦ (Adesea substantivat) Care lucrează încet, fără spor; neîndemânatic, mocăit, mocoșit. – V. moșmondi.
MOȘMONÍ, moșmonesc, vb. IV. I. Intranz. și refl. A face mișcări încete și greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic și fără spor; a se mocăi, a se mocoși. 2. Intranz. și tranz. A face ceva cu mișcări neprecise, a-și face de lucru; a moșcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moșmolí vb. IV] – Et. nec.
MOȘNEGĂRÍE, moșnegării, s. f. 1. (Cu sens colectiv) Mulțime de moșnegi. 2. Epitet batjocoritor pentru un moșneag (1). – Moșneag + suf. -ărie.
MOȘNEGÉL, moșnegei, s. m. Moșneguț. – Moșneag + suf. -el.
MOȘNEGÉSC, -EÁSCĂ, moșnegești, adj. De moșneag (1), specific moșnegilor. – Moșneag + suf. -esc.
MOȘNEGÉȘTE adv. În felul moșnegilor, ca moșnegii, bătrânește; p. ext. domol, încet. – Moșneag + suf. -ește.
MOȘNEGÚȚ, moșneguți, s. m. Diminutiv al lui moșneag (1); moșnegel. – Moșneag + suf. -uț.
MOȘNENÉSC, -EÁSCĂ, moșnenești, adj. (În orânduirea feudală, în Țară Românească) Care aparține moșnenilor (1), privitor la moșneni, de moșnean; răzeșesc, moștenesc. – Moșnean + suf. -esc.
MOȘOROÍ s. n. v. mușuroi1.
MOȘTEÁN, moșteni, s. m. (Înv. și reg.) Moșnean (1). – Cf. moșnean.
MOȘTENÉSC, -EÁSCĂ, moștenești, adj. (Înv. și reg.) De moștean; moșnenesc, răzeșesc. – Moștean + suf. -esc.
MOȘULÉȚ, moșuleți, s. m. Diminutiv al lui moș (I 1); moșic, moșulică. – Moș + suf. -uleț.
MOȘULÍCĂ, moșulici, s. m. (Fam.; folosit adesea ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ulică.
MOȘURÓI s. n. v. mușuroi1.
MOTÁN, motani, s. m. Masculul pisicii; cotoi, motoc, pisoi. ♦ Epitet dat unei persoane tăcute, ascunse, ipocrite, care nu-și exteriorizează gândurile sau sentimentele. – Et. nec.
MOTĂNÁȘ, motănași, s. m. Diminutiv al lui motan; motănel. – Motan + suf. -aș.
MOTĂNÉL, motănei, s. m. Motănaș. – Motan + suf. -el.
MOTĂNÍME s. f. (Cu sens colectiv) Mulțime de motani; neamul motanilor. – Motan + suf. -ime.
MOTÉL, moteluri, s. n. Hotel situat în afara orașelor, pe un (important) itinerar turistic, special amenajat pentru cazarea călătorilor și parcarea vehiculelor lor pentru o perioadă scurtă de timp. – Din fr., engl. motel.
MOTELIÉR, -Ă, motelieri, -e, adj. De motel, specific motelului. [Pr.: -li-er] – Motel + suf. -ier(după hotelier).
MOTÉT, motete, s. n. Compoziție muzicală polifonică, în care fiecare voce își are melodia sa, uneori și text propriu. – Din fr. motet.