Toate definitiile
MOȚĂIÁLĂ, moțăieli, s. f. Faptul de a moțăi; moțăit, moțăitură. – Moțăi + suf. -eală.
MOȚĂÍT, moțăituri, s. n. Moțăială. – V. moțăi.
MOȚĂITÚRĂ, moțăituri, s. f. Moțăială. [Pr.: -ță-i-] – Moțăi + suf. -tură.
MOȚÉSC, -EÁSCĂ, moțești, adj. Care aparține Țării Moților sau moților2, privitor la Tara Moților sau la moți2, caracteristic moților2. – Moț2 + suf. -esc.
MOȚIONÁL, -Ă, moționali, -e, adj. (Gram.; despre sufixe) Care servește la moțiune (2); (despre derivate) format cu un astfel de sufix. [Pr.: -ți-o-] – Moțiune + suf. -al.
MOȚIÚNE, moțiuni, s. f. 1. Hotărâre a unei adunări, aprobată prin vot, prin care aceasta își exprimă atitudinea, doleanțele sau revendicările în anumite probleme majore. 2. Procedeu de formare a substantivelor feminine de la cele masculine sau a celor masculine de la feminine prin adăugarea unui sufix, pentru a exprima deosebirea de sex la oameni și la animale. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. motion, lat. motio, -onis.
MOȚOGÁN, -Ă, moțogani, -e, s. m. și f. (Reg.) Moț2. – Din moț2.
MOȚOGÁNCĂ, moțogance, s. f. (Reg.) Româncă din Munții Apuseni; moață. – Moțogan + suf. -că.
MOȚPÁN, moțpani, s. m. (Reg.) 1. (Ir.) Domn; boier. 2. Bărbat ușuratic, berbant, ștrengar; om de nimic. – Din pol. miscipan, mospan.
MOȚPÁNCĂ, moțpance, s. f. (Reg.; ir.) Doamnă, boieroaică. – Moțpan + suf. -ca.
MOȚPĂNÓI, moțpănoi, s. m. (Reg.; ir.) Augmentativ al lui moțpan. – Moțpan + suf. -oi.
MOVÍLĂ, movile, s. f. 1. Ridicătură de pământ naturală, mai mică și mai rotunjită decât dealul, care se află de obicei în regiunile de câmpie sau de podișuri joase. 2. Mică ridicătură de pământ sau de pietre, făcută de om pentru a servi ca semn de hotar, de aducere aminte pentru un mort etc. 3. Grămadă de obiecte (de același fel); morman, maldăr. – Din sl. mogyla.
MOVILÍ, movilesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A așeza grămadă, în formă de movilă. – V. movilă.
MOVILÍRE, moviliri, s. f. Acțiunea de a movili și rezultatul ei. – V. movili.
MOVILÍȚĂ, movilițe, s. f. Diminutiv al lui movilă; moviluță. – Movilă + suf. -iță.
MOVILÓI, moviloaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui movilă. – Movilă + suf. -oi.
MOVILÚȚĂ, moviluțe, s. f. (Reg.) Moviliță. – Movilă + suf. -uță.
MOVIÓLĂ, moviole, s. f. Aparat de proiecție pentru montajul filmului sonor. [Pr.: -vi-o-] – Din fr. moviola.
MOVILÍT, -Ă, moviliți, -te, adj. (Reg.) Așezat, clădit în formă de movilă. – V. movili.
MOZAÍC1, mozaicuri, s. n. 1. Lucrare de tehnică decorativă, care constă în asamblarea artistică a unor bucăți mici de marmură, de ceramică, de sticlă, de smalț etc. de diferite culori, lipite între ele cu mortar sau cu mastic. 2. Fig. Amestec de elemente eterogene. 3. Viroză a plantelor, manifestată prin apariția unor pete decolorate pe frunze, care alternează cu porțiuni colorate normal, având aspectul de mozaic (1). – Din fr. mosaïque, it. mosaico.
MOZÁIC2, -Ă, mozaici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de mozaism, privitor la mozaism. 2. S. m. și f. Adept al mozaismului. [Pr.: -za-ic] – Din fr. mosaïque.
MOZAICÁ, mozaichez, vb. I. Tranz. (Rar) A împodobi cu mozaicuri1; a face să aibă aspect de mozaic1. [Pr.: -za-i-] – Din mozaic1.
MOZAICÁR, -Ă, mozaicari, -e, s. m. și f. Lucrător specializat în tehnica mozaicului1, care face lucrări de mozaic1; mozaist. [Pr.: -za-i-] – Mozaic1 + suf. -ar.
MOZAICÁRE, mozaicari, s. f. (Rar) Acțiunea de a mozaica. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.
MOZAICÁT, -Ă, mozaicați, -te, adj. Care a fost împodobit cu mozaicuri1; care are aspect de mozaic1. [Pr.: -za-i-] – V. mozaica.
MOZAÍST, -Ă, mozaiști, -ste, s. m. și f. Mozaicar. – Din fr. mosaïste.
MOZAMBICÁN, -Ă, mozambicani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Mozambicului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Mozambicului sau populației lui, care se referă la Mozambic sau la populația acestuia. – Mozambic (n. pr.) + suf. -an.
MOZARTIÁN, -Ă, mozartieni, -e, adj. De Mozart, al lui Mozart; în maniera lui Mozart. [Pr.: -țar-ti-an] – Din fr. mozartien.
MOZOLEÁLĂ, mozoleli, s. f. (Reg.) Faptul de a (se) mozoli. – Mozoli + suf. -eală.
MOZOLÍ, mozolesc, vb. IV. 1. Tranz. A frământa ceva în gură cu saliva, fără a mușca sau a sfărâma cu dinții; a molfăi, a morfoli. 2. Tranz. și refl. (Reg.) A (se) murdări, a (se) mânji. ♦ Tranz. A spăla prost, de mântuială, superficial. – Din magh. majszol.