Toate definitiile
MORUNÁȘ, morunași, s. m. Diminutiv al lui morun. ♦ Pește teleostean de ape dulci, asemănător cu crapul, de culoare cenusie-albăstrie, cu botul prelung (Vimba vimba). [Var.: moronáș s. m.] – Morun + suf. -aș.
MÓRVĂ, morve, s. f. Boală contagioasă la cai sau la alte animale, caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, pe piele și pe alte organe, și care se poate transmite și la om, fiind mortală; răpciugă. – Din fr. morve.
MORVÓS, -OÁSĂ, morvoși, -oase, adj. Bolnav de morvă; răpciugos. – Din fr. morveux.
MOSAFÍR, -Ă s. m. și f. v. musafir.
MOSC, (1) moști, s. m., (2) moscuri, s. n. 1. S. m. Mamifer rumegător de mărimea unei căprioare, lipsit de coarne, cu caninii superiori foarte lungi, originar din Asia (Moschus moschiferus). 2. S. n. Substanță cu miros pătrunzător și plăcut, secretată de masculul moscului (1), care se folosește în industria parfumurilor, în cosmetică și în medicină. ◊ Mosc sintetic = substanță chimică sintetică, al cărei miros imită pe cel al moscului natural. – Din ngr. móskos.
MOSCÁL s. m. v. muscal2.
MOSCÁT, -Ă, moscați, -te, adj. Cu miros de mosc; parfumat cu mosc. ◊ Bou moscat = mamifer răspândit în Groenlanda și în regiunile arctice ale Americii, intermediar între oi și vitele cornute, asemănător cu boul, cu corpul acoperit cu păr des și lung, a cărui carne miroase a mosc (2) (Ovibos moschatus). – Mosc + suf. -at.
MOSCĂLÉSC, -EÁSCĂ adj. v. muscălesc.
MOSCĂLÉȘTE adv. v. muscălește.
MOSCHÉE, moschei, s. f. Templu de cult mahomedan. [Pl. și: moschee] – Din fr. mosquée.
MOSCHICÉSC, -EÁSCĂ, moschicești, adj. (Înv.) Rusesc; moscovit. – Mosc (înv. „Moscova”) + suf. -icesc.
MOSCOVÍT, -Ă, moscoviți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moscovei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Moscovei sau moscoviților (1), privitor la Moscova sau la moscoviți; p. ext. rusesc. – Din fr. moscovite.
MOSLÍM, moslimi, s. m. (Înv.) Mahomedan. [Var.: muslím s. m.] – Din tc. müslim.
MOSÓR, mosoare, s. n. Piesă cilindrică de lemn, de metal sau de material plastic, cu capetele în formă de discuri, pe care se înfășoară ață, fire de mătase, sârmă etc.; p. ext. piesa împreuna cu firele înfășurate pe ea. – Din tc. masura, scr. mosur.
MOSORÁ, mosorez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A bobina. – Din mosor.
MOSORÁRE, mosorări, s. f. (Tehn.) Bobinare. – V. mosora.
MOSORÁT, -Ă, mosorați, -te, adj. (Tehn.) Bobinat. – V. mosora.
MOSORÉL, mosorele, s. n. Diminutiv al lui mosor. – Mosor + suf. -el.
MOȘ, moși, s. m. I. 1. Bărbat (mai) în vârstă; unchiaș, moșneag; p. restr. apelativ cu care cineva mai tânăr se adresează unui bărbat mai în vârstă. ◊ Moș Martin sau (rar) moș Ursilă = ursul. ◊ Expr. A-i veni moș Ene pe la gene = a i se face somn, a începe să moțăie. 2. (Înv. și reg.) Bunic; (mai ales la pl.) ascendent (mai îndepărtat), înaintaș, strămoș. ◊ Expr. De când cu moș Adam = din vremurile de demult. Din (sau de la) moși-strămoși = moștenit de la strămoși, păstrat din generație în generație; de demult, din vremuri străvechi. A spune (sau a înșira, a îndruga) moși pe groși (sau moși păroși) = a îndruga nimicuri, a spune vorbe fără temei, minciuni, a povesti lucruri fanteziste. La moșii cei verzi = niciodată, la paștile cailor. De când cu moșii verzi (sau roșii) = de foarte multă vreme. ♦ (Reg.) Unchi. 3. Personaj mascat, reprezentând un bătrân, care însoțește brezaia sau care apare în diferite creații dramatice populare; moșneag. 4. (Pop.; la pl.; de obicei art.) Ființe imaginare despre care se crede că ar alunga iarna; fiecare dintre cele nouă zile din luna martie care urmează după zilele babelor. 5. (La pl.; în tradițiile populare) Nume dat mai multor sărbători religioase în care se fac slujbe și pomeni pentru morți. ♦ Bâlci tradițional organizat în sâmbăta dinaintea Rusaliilor; p. ext. târg care se ține în diverse localități și unde, pe un anumit loc, sunt amenajate și organizate o serie de distracții publice. ◊ Expr. A se strânge (sau a se aduna) lumea ca la moși = a se aduna lume multă pentru a vedea ceva neobișnuit. II. Partea cu cârlig a unei copci. ♦ Disc al unei capse, care se îmbucă în celălalt disc. – Din moașă (derivat regresiv).
MOȘCONDÍ, moșcondesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A moșmoni (2). – Cf. moșcoti, moșmondi.
MOȘCOTÍ, moșcotesc, vb. IV. (Reg.) 1. Intranz. A dibui, a pipăi. 2. Refl. A se învârti de colo până colo, fără rost. – Cf. moșmoli.
MOȘÍ, moșesc, vb. IV. 1. Tranz. A da ajutorul necesar unei femei la naștere; a da nou-născutului primele îngrijiri, a-i tăia buricul. 2. Intranz. și refl. (Fam.) A lucra încet, a se trudi mult la un lucru, a se căzni (fără succes); a se mocăi, a se mocoși. – Din moașă.
MOȘÍC, moșici, s. m. (Fam.; folosit mai ales ca apelativ) Moșuleț. – Moș + suf. -ic.
MOȘÍCĂ, moșici, s. f. Diminutiv al lui moașă. ♦ Bunică; p. ext. femeie bătrână, băbuță. – Moașă + suf. -ică.
MOȘÍE, moșii, s. f. 1. Mare proprietate (funciară) dobândită de cineva (prin cumpărare, donație etc.); proprietate (mare) de pământ cultivabil. ♦ (Înv. și pop.) Avere moștenită; p. gener. orice bun moștenit. ♦ (Fam.) Lucru de care cineva poate dispune cum vrea. 2. (Înv.) Pământ strămoșesc; patrie. – Moș + suf. -ie.
MOȘIÉR, moșieri, s. m. Mare proprietar funciar; latifundiar. [Pr.: -și-er] – Moșie + suf. -er.
MOȘIEREÁSĂ, moșieresc, s. f. Mare proprietară funciară; soție de moșier; moșieriță. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -easă.
MOȘIERÉSC, -EÁSCĂ, moșierești, adj. Care aparține moșierului sau moșierimii, privitor la moșier sau la moșierime. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -esc.
MOȘIERÍME s. f. Categorie socială formată din marii proprietari funciari. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -ime.
MOȘIERÍȚĂ, moșierițe, s. f. Moșiereasă. [Pr.: -și-e-] – Moșier + suf. -iță.