Toate definitiile

MORGANÁTICĂ, morganatice, adj. (În sintagmele) Căsătorie morganatică = căsătorie între un bărbat dintr-o familie domnitoare și o femeie de rang social inferior. Soție morganatică = soție care a contractat o căsătorie morganatică și care nu beneficiază de toate drepturile acordate soțului. – Din fr. morganatique, lat. morganaticus.

MORGANÍSM s. n. (Biol.) Teorie potrivit căreia cromozomii constituie baza materială a eredității. – Din germ. Morganismus.

MORGANÍST, -Ă, morganiști, -ste. adj., s. m. și f. (Adept) al morganismului. – Din germ. Morganist.

MÓRGĂ¹, morgi, s. f. Clădire special amenajată în care se depun cadavrele neidentificate și unde se fac autopsii în cazul când este necesar să se constate cauza morții. ♦ Sală specială într-un spital unde se depun morții până la înmormântare. – Din fr. morgue.

MÓRGĂ², morgi, s. f. (Livr.) Atitudine afectată și disprețuitoare; aroganță, trufie, îngâmfare. – Din fr. morgue.

MÓRIA s. f. invar. Tulburare psihică manifestată printr-o stare de euforie, bună dispoziție exagerată și tendință de a face glume. [Pr.: -ri-a] – Din ngr. moría.

MORIÓN, (1) morioane, s. n. 1. Coif metalic cu marginea răsfrântă și cu o creastă înălțată pe calotă, utilizat în sec. XVI. 2. Varietate de cuarț de culoare neagră sau bruna, utilizată ca piatră semiprețioasă la confecționarea unor bijuterii. [Pr.: -ri-on] – Din fr. morion.

MORÍSCI s. m. pl. Populație maură din Peninsulă Iberică, convertită cu forța la catolicism la mijlocul sec. XVI, persecutată și după creștinare și expulzată din Spania. – Din sp. morisco, fr. morisque.

MORMÁN, mormane, s. n. Îngrămădire de obiecte de același fel; cantitate (mare) dintr-un material strâns la un loc; grămadă, maldăr. – Et. nec.

MORMĂÍ, mórmăi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre urși) A scoate sunete scurte și joase, caracteristice speciei; a mormorosi. ♦ P. ext. (Despre alte animale) A scoate sunete groase asemănătoare cu ale ursului. 2. Fig. (Despre oameni) A vorbi nedeslușit, pe un ton coborât sau nazal, de obicei cu intenția de a manifesta o nemulțumire; a bombăni, a mârâi. ◊ Loc. adv. Pe mormăite = mormăind (pentru a-și arăta nemulțumirea); cu nemulțumire, fără plăcere, cârtind. [Prez., ind. și: mormăiesc. = Var.: (reg.) mornăí vb. IV] – Mor + m[or] + suf. -ăi.

MORMĂIÁLĂ, mormăieli, s. f. Mormăit¹. [Pr.: -mă-ia-] – Mormăi + suf. -eală.

MORMĂÍRE, mormăiri, s. f. Acțiunea de a mormăi și rezultatul ei. – V. mormăi.

MORMĂÍT¹, mormăituri, s. n. Faptul de a mormăi; mormăială, mormăitură; sunete caracteristice pe care le scoate ursul sau, p. ext., alte animale. ♦ Rostire nedeslușită, pe ton coborât, a cuvintelor (arătând nemulțumire). – V. mormăi.

MORMĂÍT², -Ă, mormăiți, -te, adj. (Despre cuvinte, sunete) Rostit încet și nedeslușit; îngăimat. [Var.: mornăít, -ă adj.] – V. mormăi.

MORMĂITÚRĂ, mormăituri, s. f. (Rar) Mormăit¹. [Pr.: -mă-i-] – Mormăi + suf. -tură.

MORMÂNT, morminte, s. n. Groapă săpată în pământ pentru înhumarea celor decedați; loc special amenajat unde este înmormântat cineva. ◊ Expr. A duce (pe cineva) in mormânt sau a băga (pe cineva) în mormânt = a pricinui moartea cuiva; p. ext. a necăji, a chinui foarte mult (pe cineva). A intra în mormânt = a muri. ♦ Monument funerar; cavou. [Pl. și: mormânturi] – Lat. monumentum.

MORMÂNTÁ, mormântez, vb. I. Tranz. (Reg.) A înmormânta. – Din mormânt.

MORMÂNTÁL, -Ă, mormântali, -e, adj. (Livr.) 1. De mormânt. ◊ Tăcere (sau liniște) mormântală = tăcere (sau liniște) deplină, absolută. 2. De înmormântare, funebru. – Mormânt + suf. -al.

MORMÂNTÁRE, mormântări, s. f. (Reg.) Înmormântare. – V. mormânta.

MORMOLÓC, mormoloci, s. m. 1. Larvă cu coadă a batracienilor în prima fază de dezvoltare, având branhii în loc de plămâni. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, încet în mișcări. ♦ Epitet glumeț dat copiilor mici. – Din scr. mrmoljak.

MORMÓN, -Ă, mormoni, -e, s. m. și f. Membru al unei secte creștine din Statele Unite ale Americii, care inițial practica poligamia. – Din fr. mormon.

MORMONÍSM s. n. Doctrina religioasă a mormonilor. – Din fr. mormonisme.

MORMOROSÍ, mormorosesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A mormăi (1). – Probabil contaminare între mormăi și bolborosi.

MORNĂÍ vb. IV v. mormăi.

MORNĂÍT, -Ă adj. v. mormăit².

MOROÁICĂ, moroaice, s. f. (În superstiții) Strigoaică. – Moroi + suf. -oaică.

MOROCĂNEÁLĂ, morocăneli, s. f. (Reg.) Acțiunea de a morocăni; mustrare, cicăleală. – Morocăni + suf. -eală.

MOROCĂNÍ, morocănesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A certa pe cineva mereu; a mustra, a cicăli. – Cf. magh. morog.

MOROCĂNÓS, -OÁSĂ, morocănoși, -oase, adj. (Despre oameni) Ursuz, posomorât, tăcut, posac; (despre înfățișarea, manifestările oamenilor) care trădează, exprimă o proastă dispoziție sufletească. – Morocăni + suf. -os.

MORÓI, moroi, s. m. (În superstiții) Strigoi, vârcolac, pricolici. – Cf. sl. mora.