Toate definitiile
DETALIÉRE, detalieri, s. f. Acțiunea de a (se) detalia și rezultatul ei. [Pr.: -li-e-] – V. detalia.
DETÁLIU, detalii, s. n. Amănunt. ◊ Loc. adv. În detaliu = a) în fiecare amănunt luat aparte; b) cu de-amănuntul, în mod detaliat. ◊ Expr. (A vinde) în detaliu = (a vinde) în cantități mici, cu bucata, cu amănuntul. ♦ Circumstanță de amănunt în care se petrece ceva. ♦ Lucru mărunt, lipsit de importanță, secundar (în ansamblul celorlalte). – Din it. dettaglio, fr. détail.
DETARTRÁ, détartrez, vb. I. Tranz. A curăța de tartru. – Din fr. détartrer.
DETARTRÁJ, detartraje, s. n. (Franțuzism) Detartrare. – Din fr. détartrage.
DETARTRÁNT, -Ă, detartranți, -te, s. n., adj. (Substanță) care detartrează. – Din fr. détartrant.
DETARTRÁRE, detartrări, s. f. Acțiunea de a detartra. – V. detartra.
DETAȘÁ, detașez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) desprinde, a (se) desface, a (se) separa (dintr-un ansamblu unitar). ♦ Refl. (Sport) A se desprinde de ceilalți concurenți în timpul concursului, luând-o cu mult înainte. 2. Tranz. A deplasa un angajat în mod temporar și în interes de serviciu de la o unitate la alta sau dintr-o localitate în alta. 3. Refl. A ieși în evidență, a se evidenția. – Din fr. détacher.
DETAȘÁBIL, -Ă, detașabili, -e, adj. Care poate fi detașat. – Din fr. détachable.
DETAȘAMÉNT, detașamente, s. n. 1. Grup de subunități sau de unități militare reunite temporar sub o comandă unică pentru a îndeplini o misiune cu caracter independent. 2. Echipă, grup. – Din fr. détachement.
DETAȘÁRE, detașări, s. f. Acțiunea de a (se) detașa. – V. detașa.
DETAȘÁT, -Ă, detașați, -te, adj. Desprins, separat, izolat (de cineva sau de ceva). ♦ (Sport; adverbial) în mod evident, categoric. A câștigat detașat cursa. – V. detașa. Cf. fr. detaché.
DETECTÁBIL, -Ă, detectabili, -e, adj. Care poate fi detectat. – Din fr. détectable.
DETECTIVÍSM s. n. Aptitudine sau atitudine, manieră de detectiv. – Detectiv + suf. -ism.
DETECTIVÍST, -Ă, detectiviști, -ste, adj. Caracteristic detectivului, de detectiv; detectivistic. – Detectiv + suf. -ist.
DETECTIVÍSTIC, -Ă, detectivistici, -ce, adj. Detectivist. – Din germ. detektivistisch.
DETENSIONÁ, detensionez, vb. I. Tranz. A elimina sau a reduce tensiunea. [Pr.: -si-o-] – Des1- + tensiona.
DETENSIONÁRE, detensionări, s. f. Acțiunea de a detensiona și rezultatul ei. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
DETENSIONÁT, -Ă, detensionați, -te, adj. Căruia i s-a eliminat sau i s-a redus tensiunea. [Pr.: -si-o-] – V. detensiona.
DETENTĂ, detente, s. f. 1. (Fiz.) Expansiune. 2. Calitate a unui sportiv prin care reușește să se desprindă de la sol în înălțime sau în lungime (prin combinarea forței și a vitezei). – Din fr. détente
DETENTÓR, detentori, s. m. (Jur.) Deținător. – Din fr. détenteur.
DETÉNȚIE s. f. v. detențiune.
DETENȚIÚNE, detențiuni, s. f. (Jur.) 1. Reținere a cuiva în stare de arest, pentru cercetări. 2. Pedeapsă penală care privează pe cineva de libertate pentru o perioadă dată. 3. (Rar) Posedare, păstrare a unui bun, fără intenția de a deveni proprietarul lui. [Pr.: -ți-u-. – Var.: deténție s. f.] – Din fr. détention, lat. detentio, -onis.
DETERGÉNT, -Ă, detergenți, -te, s. m., adj. (Produs) care (dizolvat în apă) are proprietatea de a spăla, de a curăța, de a degresa. – Din fr. détergent.
DETERIORÁ, deteriorez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) uza, a (se) strica (prin întrebuințare îndelungată, în urma unui accident etc.). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. déteriorer, lat. deteriorare.
DETERIORÁRE, deteriorări, s. f. Acțiunea de a (se) deteriora și rezultatul ei; stricare, uzare. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
DETERIORÁT, -Ă, deteriorați, -te, adj.Uzat, stricat. [Pr.: -ri-o-] – V. deteriora.
DETERMINÁ, determin, vb. I. Tranz. 1. A condiționa în mod necesar, a servi drept cauză pentru apariția sau dezvoltarea unui fapt, a unui fenomen; a cauza, a pricinui. 2. A fixa (cu precizie); a stabili, a hotărî (o dată, un termen etc.). ♦ Spec. A preciza însușirile unui corp, ale unei plante, ale unui fenomen (în vederea repartizării acestora în categorii). ♦ Spec. A calcula, a deduce pe baza unor date. 3. A face ca cineva să ia o anumită hotărâre. 4. (Despre cuvinte sau propoziții) A preciza sensul altui cuvânt sau altei propoziții. Adverbele determină verbele pe care le însoțesc. – Din fr. déterminer, lat. determinare.
DETERMINÁNT, -Ă, determinanți, -te, adj., s. m. I. Adj. 1. Care determină sau este de natură să determine ceva; hotărâtor. 2. (Despre cuvinte sau propoziții; adesea substantivat) Care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonat acestora. II. S. m. Expresie matematică ale cărei elemente sunt așezate sub forma unui tabel și care servește la rezolvarea sistemelor de ecuații. – Din fr. déterminant.
DETERMINÁRE, determinări, s. f. Faptul de a determina. ♦ (Concr.) Cuvânt sau propoziție care precizează sensul altui cuvânt sau al altei propoziții cu care este în legătură, fiind subordonate acestora. – V. determina.
DETERMINÁT, -Ă, determinați, -te, adj. 1. Care a fost precizat, care a fost stabilit. 2. (Despre cuvinte sau propoziții) Al cărui sens este precizat de alt cuvânt sau de altă propoziție. – V. determina. Cf. fr. déterminé.