Toate definitiile

DEȘÉRTIC, -Ă, deșertici, -ce, adj. De deșert. – Deșert + suf. -ic (după fr. désertique).

DEȘERTIFICÁRE, deșertificări, s. f. Transformare a unei regiuni în deșert. – De la deșert (după fr. désertification).

DEȘÉU, deșeuri, s. n. Rest dintr-un material rezultat dintr-un proces tehnologic de realizare a unui anumit produs, care nu mai poate fi valorificat direct pentru realizarea produsului respectiv. – Din fr. déchet.

DEȘEUÁT, -Ă, deșeuați, -te, adj. (Despre animalele de călărie) Care nu are șa, căruia i s-a scos șaua. [Pr.: -șe-uat. – Var.: deșelat, -ă adj.] – V. deșeua.

DEȘIRÁ, deșir, vb. I. Refl. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață, în special despre mărgele) A ieși de pe ața pe care au fost înșirate (adesea căzând și împrăștiindu-se). ◊ Tranz. Deșiră mărgele. 2. (Despre ața înfășurată pe ghem sau despre gheme) A se desfășura într-un fir lung continuu. ◊ Tranz. Deșiră ață de pe ghem. 3. (Despre împletituri sau obiecte împletite) A se desface, a se destrăma. ◊ Tranz. A deșirat dantela. 4. Fig. (Despre oameni sau corpul omenesc) A se destinde (2) în toată lungimea lui. 5. Fig. (Rar; despre locuri și peisaje din natură) A se desfășura în față privitorului. – Lat. diserrare. Cf. șir.

DEȘIRÁBIL, -Ă, deșirabili, -e, adj. Care se poate deșira. – Deșira + suf. -bil.

DEȘIRÁRE, (rar) deșirări, s. f. Acțiunea de a (se) deșira și rezultatul ei. – V. deșira.

DEȘIRÁT, -Ă, deșirați, -te, adj. 1. (Despre obiecte înșirate pe ață) Care a ieșit de pe ața pe care au fost înșirate. 2. (Despre ață înfășurată pe ghem sau despre gheme) Care s-a desfășurat într-un fir lung continuu. 3. (Despre împletituri, țesături) Destrămat, desfăcut. 4. Fig. (Despre manifestări ale gândirii) Fără șir; dezordonat, dezlânat. 5. Fig. (Despre oameni; adesea substantivat) Excesiv de înalt și de slab. ♦ (Despre părți ale corpului omenesc) Prea lung și slab. – V. deșira.

DEȘOCÁ, deșochez, vb. I. Tranz. (Med.) A scoate pe cineva din starea de șoc (2). – Des ¹- + șoca.

DEȘOCÁNT, -Ă, deșocant;, -te, adj. (Rar) Care deșochează. – Deșoca + suf. -ant.

DEȘOCÁRE, deșocări, s. f. Acțiunea de a deșoca și rezultatul ei. – V. deșoca.

DEȘOCÁT, -Ă, deșocați, -te, adj. Care a fost scos din starea de șoc. – V. deșoca.

DEȘOSÁ, pers. 3 deșosează, vb. I. Tranz. și refl. 1. (Despre dinți) A(-și) dezveli partea inferioară prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) A(-și) dezveli rădăcina. – Din fr. déchausser.

DEȘOSÁRE, deșosări, s. f. Acțiunea de a (se) deșosa. – V. deșosa.

DEȘOSÁT, -Ă, deșosați, -te, adj. 1. (Despre dinți) Care are dezvelită partea inferioară, prin retragerea gingiei. 2. (Despre plante) Care are rădăcina ieșită din pământ. – V. deșosa.

DEȘT s. n. v. deget.

DEȘTÉPT, DEȘTEÁPTĂ, deștepți, deștepte, adj. 1. Care nu doarme; treaz. ♦ Trezit din letargie, dintr-o stare de amorțeală. 2. (Adesea substantivat) Care înțelege cu ușurință și exact ceea ce citește, aude, vede; ager la minte, inteligent. ♦ (Fam.) Șiret, viclean, șmecher. – Lat. de-excitus.

DEȘTEPTÁ, deștépt, vb. I. 1. Refl. și tranz. A (se) trezi din somn. ♦ A (se) trezi din letargie, dintr-o stare de amorțeală, de visare etc.; p. ext. a reveni sau a face să revină la viață. 2. Refl. (Despre sentimente, dorințe, idei etc.) A se ivi, a apărea; a se stârni, a se dezlănțui. 3. Refl. A deveni conștient, a ajunge să înțeleagă, să-și dea seama de realități. ♦ A deveni (mai) inteligent. – Probabil lat. de-excitare.

DEȘTEPTÁRE, deșteptări, s. f. Faptul de a (se) deștepta; deșteptat. ♦ Momentul când se trezește cineva din somn. ♦ Semnal care anunță scularea de dimineață în internate, cazărmi etc. – V. deștepta.

DEȘTEPTÁT s. n. Deșteptare. – V. deștepta.

DEȘTEPTĂTÓR, -OÁRE, deșteptători, -oare, adj. Care deșteaptă din somn. ♦ Ceas deșteptător (și substantivat, n.) = ceasornic care sună automat la o oră spre a deștepta pe cineva din somn. – Deștepta + suf. -ător.

DEȘTÉRNE, deștérn, vb. III. (Rar) 1. Tranz. A strânge așternutul de pe pat sau fața de pe masă (cu obiectele rânduite pe ea). 2. Refl. A se întinde, a se desfășura, a se succeda (pe dinaintea ochilor). [Var.: diștérne vb. III] – Des¹- + [a]șterne.

DEȘUCHEÁT, -Ă, deșucheați, -te, adj. (Pop. și fam.; despre oameni, despre sentimentele și acțiunile lor; adesea substantivat) 1. Nebun, smintit. 2. Dezmățat, destrăbălat, imoral. – Des¹- + șucheat (reg. „smintit” < magh.).

DEȘUCHETÚRĂ, deșucheturi, s. f. (Rar) Faptă deșucheată. – Deșucheat + suf. -ură.

DEȘURUBÁT, -Ă, deșurubați, -te, adj. (Despre șuruburi) Desfăcut (total sau parțial) prin învârtire din locul în care se afla înșurubat. ♦ (Despre obiecte prinse în șuruburi) Cu șuruburile (total sau parțial) scoase. – V. deșuruba.

DETAILÁ vb. I v. detalia.

DETAILÁT, -Ă adj. v. detaliat.

DETAILÍST, -Ă, detailiști, -ste, s. m. și f. Persoană care vinde în detaliu, cu amănuntul, cu bucata. ◊ (Adjectival) Negustor detailist. – Din fr. détailliste.

DETALIÁ, detaliez, vb. I. Tranz. A arăta, a expune, a analiza, a demonstra ceva în mod amănunțit. ♦ Refl. (Rar) A ieși în evidență, a se contura în toate amănuntele. [Pr.: -li-a. – Var.: detailá vb. I] – Din it. dettagliare, fr. détailler.

DETALIÁT, -Ă, detaliați, -te, adv., adj. (În mod) amănunțit. [Pr.: -li-at. – Var.: detailát, -ă adj.] – V. detalia.