Toate definitiile

DESPOTÁT, despotate, s. n. 1. Demnitatea de despot. 2. Teritoriu guvernat de un despot. – Din fr. despotat.

DESPOTCOVÍ, despotcovesc, vb. IV. Refl. (Despre cai) A-și pierde potcoavele. ♦ Tranz. A scoate unui animal potcoavele. – Des¹- + potcovi.

DESPOTCOVÍT, -Ă, despotcoviți, -te, adj. Căruia i-au căzut sau i-au fost scoase potcoavele; fără potcoave. – V. despotcovi.

DESPOTÍSM s. n. Regim politic caracterizat prin puterea nelimitată și guvernarea arbitrară, neîngrădită de nici o lege, a despotului; absolutism, tiranie, autocrație; despoție (1). ♦ Fig. Comportare sau atitudine arbitrară; samavolnicie. – Din fr. despotisme.

DESPOTMOLÍ, despotmolesc, vb. IV. Tranz. A scoate un vehicul, o navă etc. din nămol; a scoate pe cineva din împotmolire. ♦ A curăța un șanț, un bazin etc. de nămolul depus la fund. – Des¹- + [îm]potmoli.

DESPOTMOLÍRE, despotmoliri, s. f. Acțiunea de a despotmoli. – V. despotmoli.

DESPOȚÍE, despoții, s. f. 1. Formă de guvernământ autocratică; despotism. 2. Țară condusă de un despot. – Despot + suf. -ie.

DESPOVĂRÁ, despovărez, vb. I. Tranz. A lua sau a ușura cuiva povara. – Des¹- + [îm]povăra.

DESPRĂFUÍ, desprăfuiesc, vb. IV. Tranz. A executa operația de desprăfuire. – Des¹- + prăfui.

DESPRĂFUÍRE, desprăfuiri, s. f. Operație de separare și de eliminare a prafului dintr-un curent de aer sau de gaz în scopul curățirii acestora sau al recuperării particulelor solide valoroase. – V. desprăfui.

DESPRĂFUITÓR, desprăfuitoare, s. n. Aparat sau instalație folosite la desprăfuire. [Pr.: -fu-i-] – Desprăfui + suf. -tor.

DÉSPRE prep. 1. (Introduce un complement indirect, un complement circumstanțial de relație sau un atribut) În legătură cu..., privitor la..., referitor la..., de... Înțelegea că este vorba despre ei. ♦ (Înv.) Împotriva..., asupra... ♦ (Pop.) După, dinspre. Văr despre tată. 2. (Introduce un complement circumstanțial de loc) Din partea, din regiunea, de la. ♦ (Pop.) Spre, înspre, către. 3. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Aproape de..., către....înspre. Eră despre ziuă. 4. (Introduce un atribut) – Din partea de..., dinspre... Peretele despre curte. 5. (Înv.; introduce un complement de agent, indicând autorul unei acțiuni) De, de către, din partea. – De⁴ + spre.

DESPREJMUÍ, desprejmuiesc, vb. IV. Tranz. A scoate, a desființa împrejmuirea unei curți, a unui loc etc. – Des¹- + [îm]prejmui.

DESPREJMUÍRE, desprejmuiri, s. f. Acțiunea de a desprejmui și rezultatul ei. – V. desprejmui.

DESPRESURÁ, despresór, vb. I. Tranz. A elibera o unitate militară împresurată sau o cetate asediată, îndepărtând armata asediatoare. [Prez. ind. și: desprésur] – Des¹- + [îm]presura.

DESPRÉȚ s. n. v. dispreț.

DESPREȚUÍ vb. IV v. disprețui.

DESPREȚUÍRE s. f. v. disprețuire.

DESPREUNÁ, despreunez, vb. I. Tranz. (Pop.) A despărți ființe sau lucruri care sunt împreună sau unite. [Pr.: -pre-u-] – Des¹- + [îm]preună.

DESPREUNÁRE, despreunări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a despreuna și rezultatul ei. [Pr.: -pre-u-] – V. despreuna.

DESPRIMĂVĂRÁ, pers. 3 desprimăvărează, vb. I. Refl. 1. A veni primăvara, a se face primăvară. 2. (Rar; despre elemente din natură) A lua aspect de primăvară. – Des¹- + primăvară.

DESPRIMĂVĂRÁT, -Ă, desprimăvărați, -te, adj. (Rar; despre elemente din natură) Care are aspect de primăvară (timpurie). – V. desprimăvăra.

DESPRÍNDE, desprínd, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

DESPRÍNDERE, desprinderi, s. f. Acțiunea de a (se) desprinde și rezultatul ei; desfacere, dezlipire, detașare. – V. desprinde.

DESPRÍNS, -Ă, desprinși, -se, adj. 1. Care a fost desfăcut, separat, rupt, dezlipit de altceva. 2. (Despre nasturi, capse) Descheiat. – V. desprinde.

DESPRIPONÍ, despriponesc, vb. IV. Tranz. A dezlega un animal de la priponul de care fusese legat. – Des¹- + priponi.

DESPRIPONÍRE, despriponiri, s. f. Acțiunea de a despriponi și rezultatul ei. – V. despriponi.

DESPROPRIETĂRÍ, desproprietăresc, vb. IV. Tranz. A lua cuiva dreptul de proprietate. [Pr.: -pri-e-] – Des¹- + [îm]proprietări.

DESPROPRIETĂRÍRE, desproprietăriri, s. f. Acțiunea de a desproprietări și rezultatul ei. [Pr.: -pri-e-] – V. desproprietări.

DESPUIÁ, despói, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) dezbrăca în pielea goală. ♦ A (se) desfrunzi; a lăsa sau a rămâne fără verdeață. 2. Tranz. A-i lua cuiva tot ce are; a jefui, a prăda. 3. Tranz. A jupui de piele. ♦ (Rar) A curăța de coajă; a coji. 4. Tranz. A scoate dintr-o scriere, dintr-un dosar, dintr-o publicație etc. tot ce prezintă interes, dintr-un anumit punct de vedere; a excerpta. ◊ Expr. A despuia scrutinul = a scoate din urnă și a număra voturile obținute într-o alegere. [Pr.: -pu-ia. – Var.: despoiá vb. I] – Lat. dispoliare.