Toate definitiile

DESPUIÁT, -Ă, despuiați, -te, adj. 1. Dezbrăcat, în pielea goală; p. ext. îmbrăcat foarte sumar sau decoltat. ♦ (Despre copaci sau plante) Lipsit de frunze, de verdeață. 2. Jefuit, prădat. 3. (Despre o carte, un dosar, o publicație etc.) Din care s-a extras tot ce interesează dintr-un anumit punct de vedere, care a fost excerptat. [Pr.: -pu-iat. – Var.: despoiát, -ă adj.] – V. despuia.

DESPUIÉRE, despuieri, s. f. Acțiunea de a (se) despuia și rezultatul ei. ◊ Despuierea scrutinului = scoaterea din urnă a buletinelor de vot și numărarea lor. [Pr.: -pu-ie-. – Var.: despoiére s. f.] – V. despuia.

DESTABILIZÁ, destabilizez, vb. I. Tranz. și refl. A face să-și piardă sau a-și pierde stabilitatea. – Din engl. destabilize.

DESTABILIZÁRE, destabilizări, s. f. Acțiunea de a destabiliza și rezultatul ei. – V. destabiliza.

DESTABILIZÁT, -Ă, destabilizați, -te, adj. Care și-a pierdut stabilitatea. – V. destabiliza.

DESTABILIZATÓR, -OÁRE, destabilizatori, -oare, adj. Care destabilizează. – Destabiliza + suf. -tor.

DESTĂINUÍ, destăinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A spune cuiva, a da la iveală o taină, un gând ascuns; a mărturisi, a divulga. 2. Refl. A-și da pe față gândurile sau sentimentele. ♦ Fig. A se da pe față, a ieși la iveală; a se trăda. [Prez. ind. și: destắinui] – Des¹- + tăinui.

DESTĂINUÍRE, destăinuiri, s. f. Acțiunea de a (se) destăinui și rezultatul ei; divulgare, mărturisire. – V. destăinui.

DESTĂRNIȚÁ, destărnițez, vb. I. Tranz. (Reg.) A scoate tarnița de pe un animal de călărie; a deșeua. – Des¹- + [în]tărnița.

DESTÍN, destine, s. n. 1. Soartă, viitor. 2. Forță sau voință supranaturală despre care se crede că hotărăște în mod fatal și irevocabil tot ce se petrece în viața omului; fatalitate. – Din fr. destin.

DESTINÁ, destinez, vb. I. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a hărăzi. 2. A hotărî dinainte soarta unei ființe sau a unui lucru; a ursi, a meni, a sorti, a predestina. – Din fr. destiner, lat. destinare.

DESTINÁRE, destinări, s. f. Acțiunea de a destina și rezultatul ei. – V. destina.

DESTINATÁR, -Ă, destinatari, -e, s. m. și f. Persoană căreia i se încredințează sau i se trimite ceva; adresant. – Din fr. destinataire.

DESTRĂMÁT, -Ă, destrămați, -te, adj. 1. Cu fire desfăcute; rărit, zdrențuit. 2. Fig. Răsfirat, împrăștiat. 3. (Rar) Distrus, nimicit. 4. (Înv.) Dezordonat, dezmățat, destrăbălat. – V. destrăma.

DESTRĂMĂTÓR, destrămătoare, s. n. Mașină folosită pentru destrămarea zdrențelor, în filatură, în industria hârtiei și a celulozei. – Destrăma + suf. -ător.

DESTRĂMĂTÚRĂ s. f. Fire sau smocuri rupte, destrămate dintr-o țesătură; zdrențe. ♦ Ruptură, răritură. – Destrăma + suf. -atură.

DESTROIENÍT, -Ă, destroieniți, -te, adj. Deszăpezit. – V. destroieni.

DESTRUCTÍBIL, -Ă, destructibili, -e, adj. Care poate fi distrus. – Din fr. destructible.

DESTRUCTURÁ, destructurez, vb. I. Tranz. A desființa structura a ceva. – Des¹- + structura.

DESTRUCTURÁRE, destructurări, s. f. Acțiunea de a destructura și rezultatul ei. – V. destructura.

DESTRUCTURÁT, -Ă, destructurati, -te, adj. Care are structura desființată. – V. destructura.

DESTRUNÁ, destrunez, vb. I. Tranz. (Rar) A slăbi, a destinde o strună încordată (la arc. la un instrument muzical etc.) – Des¹- + [în]struna.

DESTRUNÁRE, destrunări, s. f. (Rar) Acțiunea de a destruna și rezultatul ei. – V. destruna.

DESTÚL, -Ă, destui, -le, adj., adv. 1. Adj., adv. (Care este) în cantitate suficientă, atât cât trebuie. 2. Adj., adv. (Care este) în cantitate sau în număr mare; mult. ◊ (Substantivat, n. pl.) A suferit destule. 3. Adj., adv. (Care este) mai mult decât trebuie, prea mult. ♦ (Cu valoare de interjecție) Ajunge! încetează!. 4. Adv. (Urmat de un adjectiv sau de un adverb de care se leagă prin prep. „de”) a) (Exprimă ideea de diminuare a calității pozitive indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește) Aproape..., suficient de..., relativ... S-au înțeles destul de bine. b) (Exprimă ideea de sporire a calității negative indicate de adjectivul sau adverbul pe care-l însoțește). Destul de puțin. Destul de rău. – De⁴ + sătul.

DESTUPÁ, destúp, vb. I. Tranz. 1. A scoate dopul unei sticle sau capacul unui vas înfundat. 2. A da la o parte, a înlătura ceea ce acoperă un obiect, o gaură, o deschizătură; a descoperi, a dezveli; a deschide. ◊ Expr. (Fam.) A-și destupa urechile = a asculta cu atenție, a încerca să înțeleagă exact ceea ce aude. – Des¹- + [a]stupa.

DESTUPÁRE, destupări, s. f. Acțiunea de a destupa și rezultatul ei. – V. destupa.

DESTUPĂTÓR, destupătoare, s. n. Deschizător (2). – Destupa + suf. -ător.

DESȚELENÍ, desțelenesc, vb. IV. 1. Tranz. A ara adânc un teren (multă vreme) necultivat sau cultivat cu plante perene, pentru a-l însămânța. 2. Refl. (Rar, despre copaci) A ieși din rădăcini (în urma unei lovituri, a unei furtuni etc.) – Des¹- + [în]țeleni.

DESȚELENÍRE, desțeleniri, s. f. Acțiunea de a (se) desțeleni și rezultatul ei. – V. desțeleni.

DESȚELENÍT, -Ă, desțeleniți, -te, adj. (Despre terenuri necultivate) Arat adânc în vederea însămânțării. – V. desțeleni.