Toate definitiile

DESUBLIMÁ, desublimez, vb. I. Intranz. și tranz. (Fiz.; despre substanțe) A trece sau a face să treacă direct din stare gazoasă în stare solidă. – Din fr. désublimer.

DESUBLIMÁRE, desublimări, s. f. Acțiunea de a desublima și rezultatul ei. – V. desublima.

DESUBLIMÁT, -Ă, desublimați, -te, adj. Care a trecut din stare gazoasă direct în stare solidă. – V. desublima.

DESUÉT, -Ă, desueți, -te, adj. Ieșit din uz, din modă, necorespunzător spiritului vremii; perimat. [Pr.: -su-et] – Din fr. désuet, lat. desuetus.

DESUETÚDINE s. f. (În expr.) A cădea în desuetudine = a ieși din uz, a nu se mai folosi, a nu mai fi obișnuit; a se perima. [Pr.: -su-e-] – Din fr. désuétude, lat. desutudo, -inis.

DESULFITÁ, desulfitez, vb. I. Tranz. A îndepărta hipobisulfitul de sulf din must sau din unele vinuri. – Din fr. desulfiter.

DESULFITÁRE, desulfitări, s. f. Acțiunea de a desulfita și rezultatul ei. – V. desulfita.

DESULFITÁT, -Ă, desulfitați, -te, adj. (Despre must, vin) Căruia i s-a îndepărtat hipobisulfitul de sulf. – V. desulfita.

DESULFURÁ, desulfurez, vb. I. Tranz. A elimina sulful sau compușii sulfului din unele substanțe. – Din fr. désulfurer.

DESULFURÁRE, desulfurări, s. f. Acțiunea de a desulfura și rezultatul ei. – V. desulfura.

DESULFURÁT, -Ă, desulfurați, -te, adj. Din care a fost eliminat sulful sau compușii lui. – V. desulfura.

DESZĂPEZÍ, deszăpezesc, vb. I – V. Tranz. A curăța de zăpadă (redând circulației) un drum, un loc etc.; a destroieni. – Des¹- + [în]zăpezi.

DESZĂPEZÍRE, deszăpeziri, s. f. Acțiunea de a deszăpezi; destroienire. – V. deszăpezi.

DESZĂPEZÍT, -Ă, deszăpeziți, -te, adj. Care a fost curățat de zăpadă (și redat circulației); destroienit. – V. deszăpezi.

DESZĂVORẤRE, deszăvorâri, s. f. Acțiunea de a deszăvorî. – V. deszăvorî.

DESZĂVORÎ, deszăvorăsc, vb. IV. Tranz. A da într-o parte zăvorul pentru a deschide o ușă, o poartă, o cameră etc. încuiată. – Des¹- + zăvorî.

DESZÍCE vb. III. v. dezice.

DESZÍCERE s. f. v. dezicere.

DEȘABLONIZÁ, deșablonizez, vb. I. Tranz. (Rar) A elibera de șabloane (2); a desființa șabloanele (2). – Des¹- + șabloniza.

DEȘĂNȚÁT, -Ă, deșănțați, -te, adj. 1. Dezmățat; care încalcă limitele bunei-cuviințe. 2. Dezordonat, neglijent. 3. (Reg.; despre lucruri) Ciudat, curios, straniu. – Et. nec.

DÉȘCĂ, dești, s. f. (Înv. și pop.) Termen familiar cu care un soldat se adresa altui soldat mai vechi în serviciu sau, p. gener., care denumea un ostaș în vârstă, cu experiență. [Pl. și: deșce] – Din scr. dečko „băiat”.

DEȘCHÍDE vb. III. v. deschide.

DEȘCHÍDERE s. f. v. deschidere.

DEȘCHÍS, -Ă adj. v. deschis.

DEȘELÁT¹ s. n. Faptul de a (se) deșela¹. – V. deșela¹.

DEȘELÁT², -Ă deselați, -te, adj. (Despre animale, p. ext. despre oameni) Care are spinarea îndoită, vătămată, frântă de poveri, de eforturi prea mari sau de lovituri; spetit; p. ext. foarte obosit. – V. deșela¹.

DEȘELAT³, -Ă adj. v. deșeuat.

DEȘÉRT, -ÁRTĂ, (1) deșerți, -arte, adj., (II) deșerturi, s. n. I. Adj. 1. Care nu conține nimic în interior; gol. 2. (Despre terenuri, țări, regiuni) Lipsit de vietăți și de vegetație; pustiu. ♦ Nelocuit, nepopulat. 3. Fig. Lipsit de temei; amăgitor. 4. Fig. Fără rezultat; nefolositor, zadarnic. II. S. n. 1. Spațiu gol; pustietate. ◊ Loc. adv. În deșert = a) (în legătură cu privirea) în gol, fără țintă; b) în van, zadarnic. 2. Regiune cu climă aridă, cu ploi extrem de puține, în care viața vegetală și animală este foarte redusă, iar populația foarte rară; pustiu; 3. (În limbajul bisericesc; în expr.) A lua în deșert = a batjocori; a nesocoti. 4. (Pop.) Partea scobită a corpului la animale cuprinsă între ultima coastă și osul șoldului. – Lat. (I) desertus, (II) din lat. desertum, fr. désert.

DEȘERTÁRE, deșertări, s. f. (Pop.) Acțiunea de a (se) deșerta; golire, deșertat¹. – V. deșerta.

DEȘERTĂCIÚNE, deșertăciuni, s. f. 1. Lipsă de valoare, de folos, de importanță; zădărnicie; p. ext. lucru lipsit de valoare. 2. Preocupare pentru lucruri nefolositoare; ușurință, vanitate. – Deșert + suf. -ăciune.