Toate definitiile

DESPĂTURÍ, despăturesc, vb. IV. Tranz. A desface ceva care fusese îndoit, strâns sau împăturit. [Var.: despăturá vb. I] – Des¹- + [îm]pături.

DESPĂTURÍRE, despăturiri, s. f. Acțiunea de a despături și rezultatul ei. [Var.: despăturáre s. f.] – V. despături.

DESPECETLUÍ, despecetluiesc, vb. IV. Tranz. A rupe, a scoate pecețile de pe o învelitoare, o scrisoare, un pachet (pentru a desface, a deschide); a desigila. – Des¹- + pecetlui.

DESPECETLUÍRE, despecetluiri, s. f. Acțiunea de a despecetlui și rezultatul ei; despecetluit. – V. despecetlui.

DESPECETLUÍT s. n. Despecetluire. – V. despecetlui.

DESPECIALIZÁRE, despecializări, s. f. Pierdere a specializării. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. déspécialisation.

DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde orice speranță, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-și piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. și: desperez. – Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.

DESPERÁNT, -Ă, desperanți, -te, adj. Care provoacă desperare; dezesperant. – Despera + suf. -ant.

DESPERÁRE, desperări, s. f. Faptul de a despera; desperație. ◊ Loc. adv. Cu desperare = (în mod) desperat, deznădăjduit; fig. (în legătură cu modul de a munci, de a se strădui etc. pentru ceva) din toate puterile, aprig. ◊ Expr. A duce (sau a împinge pe cineva) la desperare = a face (pe cineva) să-și piardă nădejdea; a exaspera. [Var.: disperáre s. f.] – V. despera.

DESPERÁT, -Ă, desperați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Ajuns la desperare; deznădăjduit. 2. (Despre manifestări sau atitudini) Care exprimă, care dovedesc desperare. 3. Care provoacă desperare; care prezintă puține posibilități de scăpare; periculos, grav. [Var.: disperát, -ă adj.] – V. despera.

DESPERÁȚIE, desperații, s. f. (Înv.) Desperare. – Din lat. desperatio.

DESPERECHEÁ, desperechez, vb. I. Tranz. 1. A despărți, a desface două elemente, lucruri, ființe etc. care formează o pereche. 2. A scoate o parte dintr-o serie de lucruri care alcătuiesc o totalitate; a descompleta. – Des¹- + [îm]perechea.

DESPERECHEÁT, -Ă, desperecheați, -te, adj. 1. Despărțit, separat (de perechea lui). 2. Care nu (mai) face parte dintr-un tot sau dintr-o serie; izolat, stingher. – V. desperechea.

DESPERSONALIZÁ vb. I v. depersonaliza.

DESPERSONALIZÁRE s. f. v. depersonalizare.

DESPICÁ, despíc, vb. I. 1. Tranz. A tăia, a sparge de-a lungul, desfăcând în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A despica părul (sau firul) în patru = a cerceta prea cu de-amănuntul, cu minuțiozitate exagerată. ♦ Tranz. și refl. Fig. A (se) frânge, a (se) sfâșia. 2. Tranz. și refl. A (se) crăpa, a (se) spinteca (pe o anumită porțiune). ♦ Refl. (Despre muguri) A plesni, a se deschide. ♦ Tranz. (Rar) A despărți, a separa. 3. Tranz. A străbate de-a curmezișul (văzduhul, o mulțime compactă etc.). 4. Tranz. Fig. A pătrunde cu perspicacitate un lucru complex; a analiza, a interpreta, a explica, a dezlega; p. ext. a expune amănunțit. – Lat. *despicare.

DESPICÁRE, despicări, s. f. Acțiunea de a (se) despica. – V. despica.

DESPICÁT, -Ă, despicați, -te, adj. Tăiat, desfăcut de-a lungul; crăpat. – V. despica.

DESPICĂTÚRĂ, despicături, s. f. 1. Tăietură, crăpătură făcută în lungime. 2. Bucată despicată, mai ales dintr-un lemn. – Despica + suf. -ătură.

DESPIEDECÁ vb. I v. despiedica.

DESPIEDICÁRE, despiedicări, s. f. Acțiunea de a despiedica și rezultatul ei. – V. despiedica.

DESPIEPTĂNÁT, -Ă, despieptănați, -te, adj. Cu pieptănătura desfăcută, cu părul deranjat. – Des¹- + pieptănat.

DESPINTECÁ, despíntec, vb. I. Tranz. (Rar) A spinteca. – Des¹- + spinteca.

DESPIRONÍ, despironesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Rar) A (se) desprinde din piroane. – Des¹- + pironi.

DESPLETÍRE, despletiri, s. f. Acțiunea de a (se) despleti și rezultatul ei. – V. despleti.

DESPLETÍT, -Ă, despletiți, -te, adj. 1. Desfăcut din împletitură, neîmpletit, deșirat. 2. (Despre femei) Cu părul neîmpletit sau desfăcut din împletitură; p. ext. nepieptănat, zbârlit, neîngrijit. – V. despleti.

DESPODOBÍ, despodobesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) scoate podoabele. – Des¹- + [îm]podobi.

DESPOIÁ vb. I v. despuia.

DESPOIÁT, -Ă adj. v. despuiat.

DESPOIÉRE s. f. v. despuiere.