Toate definitiile

DESLUȘÍRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a (se) desluși și rezultatul ei; lămurire, explicație. – V. desluși.

DESLUȘÍT, -Ă, deslușiți, -te, adj. (Adesea adverbial) 1. Care se aude limpede. 2. Care se vede precis. 3. Pe înțeles, lămurit, răspicat. – V. desluși.

DESLUȘITÓR, -OÁRE, deslușitori, -oare, adj. (Înv.) Care lămurește, care explică. – Desluși + suf. -tor.

DESMÁN, desmani, s. m. Mamifer insectivor acvatic, de circa 20 cm lungime, cu blană prețioasă; șobolan moscat (Desmana moschata). – Din fr. desman.

DESMÍN s. n. Alumosilicat hidratat de sodiu și de calciu, alb, gălbui sau roșiatic, sticlos, cu cristale grupate în formă de snopi, întâlnit la unele roci bazice și în filoane termale. – Din fr. desmine.

DESMODRÓM, -Ă, desmodromi, -e, adj. (Despre un mecanism) La care legăturile dintre elemente asigură o mișcare univocă și complet determinată a oricărui element condus. – Din fr. desmodrome.

DESOFISTICÁRE, desofisticări, s. f. Eliminare a sofisticării. – De⁴ + sofisticare.

DESOLIDARIZÁ, desolidarizez, vb. I. Refl. A se despărți de ideile, de acțiunile, de atitudinile unor persoane sau ale unui grup de persoane; a nu mai simți, a nu mai activa solidar cu cineva; a rupe legăturile de solidaritate cu cineva. – Din fr. désolidariser.

DESOLIDARIZÁRE, desolidarizări, s. f. Faptul de a se desolidariza. – V. desolidariza.

DESOLVATÁ, desolvatez, vb. I. Tranz. A elimina lichidul reținut de anumite substanțe prin îmbibare. – Din fr. désolvater.

DESOLVATÁRE, desolvatări, s. f. Acțiunea de a desolvata și rezultatul ei. – V. desolvata.

DESONORIZÁNT, -Ă, desonorizanți, -te, adj. Care atenuează sau înlătură zgomotul. – Desonoriza + suf. -ant.

DESÓRBȚIE, desorbții, s. f. Îndepărtare a unei substanțe adsorbite de pe suprafața unui adsorbant. – Din germ. Desorption, fr. désorption.

DESPACHETÁ, despachetez, vb. I. Tranz. A desface, a scoate un obiect din ambalajul în care se află împachetat. ♦ A deschide, a desface un pachet, o ladă etc. pentru a scoate obiectele din interior. – Des¹- + [îm]pacheta. Cf. fr. dépaqueter.

DESPACHETÁRE, despachetări, s. f. Acțiunea de a despacheta și rezultatul ei. – V. despacheta.

DESPĂDUCHEÁ, despăduchez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) curăța de păduchi. – Des¹- + păduche.

DESPĂDURÍRE, despăduriri, s. f. Acțiunea de a despăduri și rezultatul ei. ♦ Defrișare. – V. despăduri.

DESPĂDURÍT, -Ă, despăduriți, -te, adj. (Despre un teren, o regiune etc.) De pe care s-au tăiat pădurile. – V. despăduri.

DESPĂGUBÍ, despăgubesc, vb. IV. Tranz. și refl. A plăti cuiva sau a lua de undeva echivalentul unei pierderi (materiale, morale) suferite. – Des¹- + păgubi.

DESPĂGUBÍT, -Ă, despăgubiți, -te, adj. Care a primit despăgubire; dezdăunat. – V. despăgubi.

DESPĂIENJENÍ, despăienjenesc, vb. IV. Refl. (Despre ochi sau privire) A începe să zărească, să vadă bine; a se limpezi. [Pr.: -pă-ien-] – Des¹- + [îm]păienjeni.

DESPĂRȚĂMẤNT, despărțăminte, s. n. (Înv.) Despărțitură; secție. – Despărți + suf. -ământ (după fr. département).

DESPĂRȚÉNIE, despărțenii, s. f. (Înv.) Despărțire (2), divorț. – Despărți + suf. -enie.

DESPĂRȚÍ, despárt, vb. IV. l. Refl. A se îndepărta de cineva sau de ceva plecând în altă parte, a părăsi, vremelnic sau definitiv, pe cineva sau ceva; (despre mai multe persoane) a se separa, plecând în direcții diferite. ♦ Refl. Fig. A se înstrăina, a se detașa sufletește de cineva sau de ceva; a rupe legăturile cu cineva. ♦ Refl. A se lipsi de ceva de care e legat sufletește; a renunța la... 2. Refl. A divorța. 3. Tranz. (Despre bariere, obstacole etc.; adesea fig.) A separa, a izola, a pune între... ♦ Tranz. și refl. A (se) împărți (în două sau mai multe părți); a (se) separa, a (se) segmenta. – Lat. *dispartire.

DESPĂRȚÍRE, despărțiri, s. f. Faptul de a (se) despărți. 1. Separare; momentul când cineva se desparte de altcineva sau de ceva; timpul cât cineva stă despărțit; despărțit¹. 2. Divorț. 3. Diviziune, împărțire, segmentare. ♦ (Concr.) Despărțitură. ♦ (Înv.) Circumscripție (polițienească sau administrativă); p. ext. localul unde erau instalate birourile unei circumscripții. – V. despărți.

DESPĂRȚÍT¹ s. n. Despărțire (1). ◊ Despărțitul oilor = desfacerea tovărășiei de stână, toamna, când se împart proprietarilor oile și produsele lor. – V. despărți.

DESPĂRȚÍT², -Ă, despărțiți, -te, adj. 1. Separat (unul de altul). 2. Divorțat. 3. Fără legătură, izolat (de ceilalți). 4. (Înv.) Deosebit, diferit. – V. despărți.

DESPĂRȚITÚRĂ, despărțituri, s. f. 1. Parte despărțită dintr-un vas, dintr-o încăpere, dintr-o ladă etc.; încăpere mică despărțită din una mai mare; compartiment. 2. Construcție făcută cu scopul de a separa, de a delimita ceva. 3. (Înv.) Grup, ceată izolată. – Despărți + suf. -tură.

DESPĂTURÁ vb. I v. despături.

DESPĂTURÁRE s. f. v. despăturire.