Toate definitiile
REPARÁBIL, -Ă, reparabili, -e, adj. Care poate fi reparat, dres; fig. care poate fi îndreptat, corectat. – Din fr. réparable, lat. reparabilis.
REPARÁRE, reparări, s. f. Acțiunea de a repara și rezultatul ei; reparat. – V. repara.
REPARÁȚIE, reparații, s. f. 1. Ansamblu de operații efectuate asupra unui lucru stricat, uzat, defectat, pentru a-l menține sau a-l readuce în starea normală de funcționare. ◊ Reparații capitale = înlocuirea sau refacerea completă a unor elemente principale ale utilajelor, agregatelor, clădirilor etc., Fig. supunerea organismului unor analize și tratamente generale în vederea restabilirii sănătății. 2. (Jur.) Acoperire a unui prejudiciu de către persoana răspunzătoare de pricinuirea lui, despăgubire a unei pagube. ♦ Fig. Satisfacție pentru o ofensă. [Var.: reparațiúne s. f.] – Din fr. réparation, lat. reparatio, -onis, germ. Reparation.
REPARATÓRIU, -IE, reparatorii, adj. Reparator. – Din fr. réparatoire.
REPATRIÉRE, repatrieri, s. f. Acțiunea de a (se) repatria și rezultatul ei. [Pr.: -tri-e-] – V. repatria.
REPETÁRE, repetări, s. f. Acțiunea de a (se) repeta și rezultatul ei; repetiție. – V. repeta.
REPEZICIÚNE, repeziciuni, s. f. 1. Însușirea de a fi repede; grabă mare, iuțeală, viteză, rapiditate. 2. (Rar) Înclinare a unei pante. – Repede + suf. -iciune.
RÉPLICĂ, replici, s. f. 1. Răspuns prompt și energic care combate afirmațiile cuiva; ripostă. ◊ Loc. adj. Fără replică = definitiv. ◊ Expr. A fi tare în replici = a găsi prompt răspunsul cel mai potrivit într-o discuție. A avea replică = a răspunde prompt și răspicat. (Jur.) A vorbi în replică = a răspunde, în cursul unei dezbateri, combătând afirmațiile și atacurile părții adverse. 2. Porțiune din rolul unui actor, constituind un răspuns la cele spuse de partener. ♦ Parte finală a unui fragment de dialog, care solicită intervenția interlocutorului. 3. Copie a unei opere de artă executată de autorul operei originale sau sub supravegherea lui directă. 4. (Fiz.) Mulaj al suprafeței unui corp, realizat sub forma unei pelicule care pe o parte este plană, iar pe cealaltă reproduce structura superficială a corpului, utilizat în microscopia electronică pentru studiul corpurilor groase, netransparente pentru electroni. – Din fr. réplique.
REPÓRT, reporturi, s. n. Trecere a unei sume (reprezentând un total parțial) din josul unei coloane în fruntea coloanei următoare, pentru a fi adunată în continuare; p. ext. sumă, total reportate sau orice sumă rămasă dintr-un calcul anterior. – Din fr. report.
REPRESÁLII s. f. pl. Măsuri drastice luate de anumite organe de stat împotriva unor grupuri sociale, ca urmare a săvârșirii, de către acestea, a unor acte de răzvrătire. ♦ Măsuri de constrângere luate de un stat împotriva organelor sau cetățenilor altui stat, ca urmare a săvârșirii de către acel stat a unor acte ilicite față de el sau față de cetățenii lui și spre a-l determina să înceteze astfel de acte. – Din fr. représailles, lat. represalia.
REPRESIÚNE, represiuni, s. f. Reprimarea prin violență a unei acțiuni de opoziție, de revoltă; (la pl.), acțiuni drastice întreprinse în acest scop. ♦ Măsură de constrângere juridică cu caracter penal împotriva infractorilor, care constă în arestarea, trimiterea în judecată și condamnarea lor la pedepsele prevăzute de lege. [Pr.: -si-u-] – Din fr. répression.
REPTÍLĂ, reptile, s. f. (La pl.) Clasă de vertebrate ovipare, de obicei terestre, târâtoare, cu temperatura corpului variabilă, cu corpul acoperit de o piele groasă, solzoasă, fără picioare sau cu picioare scurte, dispuse lateral, și cu inima formată din două auricule și un ventricul (Reptilia); (și la sg.) animal care face parte din această clasă. – Din fr. reptile, germ. Reptile.
REPÚLSIE, repulsii, s. f. 1. Aversiune instinctivă; oroare, dezgust. 2. (Fiz.) Respingere (2). [Var.: repulsiúne s. f.] – Din fr. répulsion, lat. repulsio, -onis.
REPUTÁȚIE, reputații, s. f. Părere publică, favorabilă sau defavorabilă, despre cineva sau ceva; felul în care cineva este cunoscut sau apreciat. ♦ Renume, faimă. [Var.: (înv.) reputațiúne s. f.] – Din fr. réputation, lat. reputatio, -onis.
RESÚRSĂ, resurse, s. f. 1. Rezervă sau sursă de mijloace susceptibile de a fi valorificate într-o împrejurare dată. ◊ Resurse naturale = totalitatea zăcămintelor de minerale și de minereuri, a terenurilor cultivabile, a apelor și a pădurilor de care dispune o țară. Resurse de (forțe de) muncă = totalitatea persoanelor care au vârsta și sunt capabile de muncă, precum și a persoanelor în vârstă apte de muncă, care pot fi sau sunt ocupate într-o ramură a economiei. 2. Durată de timp în ore de zbor admisă pentru utilizarea normală a unui avion între două reparații generale sau între două revizii. – Din fr. ressource.
RETRÁGERE, retrageri, s. f. Acțiunea de a (se) retrage și rezultatul ei. ◊ Retragere cu torțe = paradă sau manifestație făcută seara, cu făclii aprinse. ♦ Formă de acțiune de luptă constând în cedarea unei fâșii de teren pentru a scoate trupele proprii dintr-o situație nefavorabilă și în plasarea lor mai înapoi, pe o poziție mai avantajoasă. ♦ Locul unde se izolează cineva; refugiu. – V. retrage.
RETROCEDÁ, retrocedez, vb. I. Tranz. A da cuiva înapoi un drept, un bun, un teritoriu etc. pe care acesta îl cedase mai înainte; a face o retrocesiune. – Din fr. rétrocéder.
RETUȘÁ, retușez, vb. I. Tranz. A face un retuș; p. gener. a îndrepta, a corecta, a perfecționa. – Din fr. retoucher.
REȚINÚT, -Ă, reținuți, -te, adj. (Despre oameni) Stăpânit, rezervat, potolit, cumpătat, sobru, moderat. – V. reține.
REUMÁTIC, -Ă, reumatici, -ce, adj. Provocat, cauzat de reumatism. ♦ (Adesea substantivat) Care suferă de reumatism; bolnav de reumatism. [Pr.: re-u-] – Din lat. rheumaticus, it. reumatico, germ. rheumatisch.
REUMATÍSM, (2) reumatisme, s. n. 1. Denumire generală pentru o serie de afecțiuni ale organelor aparatului locomotor, în special ale articulațiilor și ale țesuturilor înconjurătoare, manifestate prin dureri și tulburări diverse, influențate de factorii climatici; reumă. 2. (La. pl.) Durere reumatică. [Pr.: -re-u-] – Din lat. rheumatismus, it. reumatismo, germ. Rheumatismus.
REUNIÚNE, reuniuni, s. f. 1. Întâlnire a unui grup de persoane, întrunire, adunare. ♦ Reprezentație sportivă amicală sau oficială; întrecere, competiție. 2. (Înv.) Asociație, societate. [Pr.: re-u-ni-u-] – Din fr. réunion.
REVEDEÁ, revắd, vb. II. 1. Tranz. și refl. A (se) vedea din nou; a (se) întâlni iar, după oarecare vreme. ♦ Fig. A (se) vedea în amintire sau așa cum era odinioară, a(-și) evoca trecutul. 2. Tranz. A examina, a citi din nou un text scris; a revizui. – Re1- + vedea (după fr. revoir).
REVERÉNȚĂ, reverențe, s. f. 1. Salut ceremonios care se execută prin înclinarea bustului și îndoirea genunchilor; închinăciune; plecăciune în semn de respect; temenea. 2. Respect, venerație, considerație, stimă. ◊ Pronume de reverență (sau de politețe) = pronume personal de persoana a 2-a și a 3-a, întrebuințat în semn de respect față de persoana căreia ne adresăm sau despre care vorbim. – Din fr. révérence, lat. reverentia.
REVÓLTĂ, revolte, s. f. 1. Sentiment de mânie provocat de o nedreptate sau de o acțiune nedemnă; indignare. 2. Răscoală spontană, neorganizată; răzvrătire, rebeliune. – Din fr. révolte.
REVOLUȚIONÁR, -Ă, revoluționari, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de revoluție, care este în legătură cu revoluția, care aderă la revoluție sau propagă revoluția. ♦ Fig. Care produce o transformare radicală într-un anumit domeniu; înnoitor, transformator. 2. S. m. și f. Partizan, adept al revoluției; participant la o revoluție. [Pr.: -ți-o-] – Din fr. révolutionnaire.
REZONÁNȚĂ, rezonanțe, s. f. 1. Proprietate a unor corpuri sau a unor încăperi de a intensifica și a prelungi sunetele; răsunet. 2. Stare de vibrație în care se găsește un corp sau un sistem fizic când asupra lui se exercită o acțiune exterioară periodică, cu o frecvență egală ori apropiată cu frecvența proprie vibrației corpului sau a sistemului. ◊ Cutie de rezonanță = cavitate al cărei volum de aer este capabil să oscileze și să amplifice sunete. 3. (Med.) Tulburare de gândire la schizofrenici, caracterizată prin înlocuirea legăturilor de fond ale acțiunilor prin relații verbale, de obicei făcute după asonanță, rimă sau localizare în timp sau spațiu. – Din fr. résonance.
RICOȘÁ, pers. 3 ricoșează, vb. I. Intranz. (Despre un proiectil, p. gener. despre orice corp mobil, aruncat sau izbit cu putere) A sări înapoi sau a-și schimba direcția traiectoriei inițiale, în urma ciocnirii de un obstacol. – Din fr. ricocher.
RÍCȘĂ, ricșe, s. f. Trăsurică cu două roți, trasă de un om, folosită în unele țări din Orient. – Din engl. ricksha, germ. Rikscha.
RIDICÁT2, -Ă, ridicați, -te, adj. 1. (Despre învelitori, capace) Dat la o parte, înlăturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau într-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de îmbrăcăminte, mai ales despre mâneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) Sculat în picioare; Fig. însănătoșit, înzdrăvenit. 2. Care stă drept, în poziție verticală, îndreptat în sus. ♦ Înalt. 3. Fig. (Despre prețuri) Care depășește plafonul normal, obișnuit; mărit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton răstit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni și felul lor de viață) Cu un nivel înalt, superior; înaintat. [Var.: (înv.) aridicát, -ă adj.] – V. ridica.