Toate definitiile
RĂSTÍMP, răstimpuri, s. n. Durată (limitată) de timp; interval între două perioade sau între două momente diferite; timp. ◊ Loc. adv. În răstimpuri sau din răstimp în răstimp = din când în când, câteodată, uneori. Într-un răstimp = de la o vreme, la un moment dat. În răstimp = între timp. – Din sl. rastonpŭ (după timp).
RĂSTOCÍ, răstocesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A abate cursul unei ape sau a scădea nivelul unei ape (până la secare) pe o anumită porțiune pentru a prinde pești (cu mâna). – Din sl. rastociti.
RĂSTURNÁRE, răsturnări, s. f. Acțiunea de a (se) răsturna și rezultatul ei; doborâre. ♦ Fig. Înlăturare. – V. răsturna.
RĂSÚNET, răsunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanță. 2. Fig. Impresia puternică pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund și larg pe care îl deșteaptă un eveniment. – Răsuna + suf. -et.
RĂTĂCÍ, rătăcesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a greși direcția, a nu mai ști unde se află. ♦ A se pierde de cineva; a se răzleți. ♦ intranz. A umbla de ici-colo căutând drumul, încercând să iasă la liman, să se orienteze, să ajungă la țintă. 2. Intranz. A pribegi, a hoinări, a colinda. ♦ Refl. A se așeza într-un loc străin; a se aciua, a se pripăși. 3. Tranz. A nu mai ști unde a fost pus sau unde se găsește cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla într-un loc unde nu se aștepta nimeni să se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).
RĂȚÓI1, rățoi, s. m. Bărbătușul raței. ◊ Mustăți coada rățoiului = mustăți cu capetele răsucite în spirală. – Rață + suf. -oi.
RĂUTÁTE, (2, 3) răutăți, s. f. 1. Caracteristică a omului rău, înclinare spre a face rău altora. ◊ Loc. adv. Cu răutate = în mod răutăcios; cu ironie usturătoare, malițios. 2. (Pop.; mai ales la pl.) Slăbiciune, păcat, defect. 3. (Concr.) Faptă rea. 4. Om rău. [Pr.: -ră-u-] – Rău + suf. -ătate..
RĂUVOITÓR, -OÁRE, răuvoitori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care vrea răul cuiva, care manifestă rea-voință, plin de rea-voință. – Rău + voitor.
RĂVÁȘ, răvașe, s. n. (Pop.) Scrisoare, bilet. – Din magh. rovás „răboj”.
RĂZGÂNDÍRE, răzgândiri, s. f. Faptul de a se răzgândi. – V. răzgândi.
RĂȘCHIÁT2, -Ă, rășchiați, -te, adj. (Despre fire textile) Depănat pe rășchitor. ♦ Împrăștiat. [Pr.: -chi-at. – Var.: răschiát, -ă adj.] – V. rășchia.
RĂȘCHIRÁ, rășchirez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) întinde în lături. 2. Tranz. și refl. A (se) răsfira, a (se) împrăștia. 3. Tranz. A rășchia. [Var.: răschirá vb. I.] – Cf. răsfira.
RÂCÂÍ, rấcâi, vb. IV. Tranz. (Despre păsări sau animale) A scormoni, a scurma cu ghearele sau cu labele; p. ext. (despre oameni) a zgâria ceva cu unghiile sau cu ajutorul unui instrument. ◊ Expr. A(-l) râcâi (pe cineva) la inimă = a-l chinui pe cineva gândul că trebuie să facă un lucru și nu l-a făcut sau că știe un lucru care interesează pe altul și nu-l spune. ♦ A îndepărta prin zgâriere un înveliș, un strat. – Formație onomatopeică.
RÂMĂTÓR, râmători, s. m. (Pop.) Porc. – Râma + suf. -ător.
RÂNCEZÍ, pers. 3 râncezește, vb. IV. Intranz. și refl. (Despre materii grase) A deveni rânced prin descompunere parțială în contact cu aerul. – Din rânced.
RÂNDÁȘ, rândași, s. m. Om de serviciu folosit în trecut la muncile de rând într-o gospodărie; servitor, slugă. – Rândui + suf. -aș.
RÂNÍ, rânesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A curăța un loc de stratul de murdărie depus. – Din bg. rina.
RÂȘNÍ, râșnesc, vb. IV. Tranz. A măcina cafea, piper, scorțișoară etc. cu râșnița (2). ♦ Fig. A fărâma, a zdrobi. – Din râșniță (derivat regresiv).
RE2 s. m. invar. (Muz.) 1. Una dintre cele șapte sunete muzicale ale gamei; nota corespunzătoare acestui sunet. 2. A treia coardă a unei viori. – Din fr. ré, it. re.
REABILITÁ, reabilitez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A face să-și recapete sau a-și recăpăta buna dispoziție, a(-și) restabili prestigiul știrbit. 2. Tranz. (Jur.) A reintegra pe cineva în drepturile pierdute (în urma unei condamnări sau a unei bănuieli false). [Pr.: re-a-] – Din fr. réhabiliter.
REAFIRMÁ, reafírm, vb. I. Tranz. A afirma ceva din nou. [Pr.: re-a-] – Din fr. réafirmer.
REALINIÁ, realiniez, vb. I. Tranz. și refl. A (se) alinia din nou. [Pr.: -re-a-li-ni-a] – Re1- + alinia.
REALINIÉRE, realinieri, s. f. Acțiunea de a (se) realinia și rezultatul ei. [Pr.: re-a-li-ni-e-] – V. realinia.
REALIZATÓR, -OÁRE, realizatori, -oare, adj. (Adesea substantivat) Care realizează, care înfăptuiește ceva; înfăptuitor. [Pr.: re-a-] – Din fr. réalisateur.
REAMINTÍ, reamintesc, vb. IV. Tranz. și refl. A(-și) aminti din nou, a rechema în minte. [Pr.: re-a-] – Re1- + aminti.
REAPRÍNDE, reaprínd, vb. III. Tranz. A aprinde din nou. [Pr.: re-a-] – Re1- + aprinde.
REBÉL, -Ă, rebeli, -e, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care ia parte activă la o rebeliune, care îndeamnă la rebeliune; răzvrătit. ♦ Nesupus, recalcitrant. ♦ Care arată nesupunere, care exprimă revoltă. ♦ Fig. (Despre păr) Care nu se așază, nu stă pieptănat. ♦ Fig. (Despre boli) Care are aspect acut, care cedează greu la tratamentul medical, care se vindecă greu. – Din fr. rebelle, lat. rebellis, germ. Rebelle.
RÉBUS, rebusuri, s. n. Joc în care un cuvânt sau o frază sunt reprezentate printr-o combinație de figuri, litere sau semne pe baza cărora urmează să găsești cuvântul sau fraza dată. ♦ Fig. Enigmă, șaradă. – Din fr. rébus, germ. Rebus.
REBUTÁ, rebutez, vb. I. Tranz. A da, a trece (ceva) la rebut; a respinge un produs ca necorespunzător. – Din fr. rebuter.
REBÚT, rebuturi, s. n. Produs care nu corespunde condițiilor calitative stabilite prin standarde, norme interne, contracte etc. și care nu poate fi utilizat direct în scopul pentru care a fost realizat, reprezentând o pierdere economică. ◊ Rebut recuperabil = rebut care, printr-o remaniere, poate fi adus la calitatea stabilită. – Din fr. rebut.