Toate definitiile

RAȚIONÁRE¹, raționări, s. f. Acțiunea de a raționa¹ și rezultatul ei. [Pr.: -ți-o-] – V. raționa¹.

RAVÉNĂ, ravene, s. f. Vale strâmtă cu versanți abrupți, instabili. – Din fr. ravin.

RAZ, razuri, s. n. 1. Rangă. 2. Unealtă formată dintr-o bară rotundă și scurtă de oțel, cu tăiș lățit și ascuțit la un capăt, folosită de tâmplari, dulgheri etc. – Din scr. raz.

RAZÁNT, -Ă, razanți, -te, adj. Care trece cu repeziciune la mică distanță de o suprafață, aproape atingând-o. – Din fr. rasant.

RĂBÓJ, răbojuri, s. n. 1. Bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli (zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc.). ◊ Expr. A șterge de pe răboj = a da uitării; a ierta. (Reg.) A crede după răboj = a crede tot ce se spune. A(-și) ieși (sau a scoate pe cineva) din răboj (afară) = a (se) supăra. 2. (Pop.) Socoteală, calcul. Pierdusem răbojul timpului. ◊ Expr. A i se uita cuiva răbojul = a i se uita numărul anilor. 3. Crestătură făcută, ca semn distinctiv, la urechea unei vite. [Var.: răbúș s. n.] – Din bg., scr. raboš.

RĂBUFNÍRE, răbufniri, s. f. Faptul de a răbufni; (concr.) zgomot surd și puternic, răbufnitură. – V. răbufni.

RĂCÁN, răcani, s. m. (Depr.) Recrut (în armată). – Probabil contaminare între rec[r]ut și râtan.

RẮCNET, răcnete, s. n. 1. Zbieret, urlet de animal. 2. Strigăt puternic scos de om. – Răcni + suf. -et.

RĂCNÍ, răcnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre animale) A scoate strigăte puternice și prelungi; a rage, a mugi, a zbiera. 2. (Despre oameni) A scoate strigăte puternice; p. ext. a vorbi răstit și tare, a se răsti (la cineva). – Din sl. ryknonti.

RĂCORÍ, răcoresc, vb. IV. 1. Refl. A-și pierde din căldura inițială; a deveni răcoros, a se face mai rece. 2. Tranz. și refl. A(-și) potoli sau a(-și) astâmpăra căldura sau setea. 3. Tranz. și refl. Fig. A (se) liniști, a (se) calma, a (se) potoli. – Din răcoare.

RĂFUÍ, răfuiesc, vb. IV. Refl. recipr. A cere socoteală (cuiva), a limpezi cu cineva o situație, a lămuri o neînțelegere; a se mustra, a se certa; a se bate cu cineva. – Et. nec.

RĂFUIÁLĂ, răfuieli, s. f. Faptul de a se răfui. [Pr.: -fu-ia-] – Răfui + suf. -eală.

RẮGET, răgete, s. n. Strigăt, zbieret, urlet puternic scos de unele animale; p. ext. strigăt, țipăt puternic al omului. – Rage + suf. -et.

RĂGUȘÍ, răgușesc, vb. IV. Intranz. A i se îngroșa și a-i slăbi cuiva vocea din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale. – Et. nec. Cf. gușă.

RĂMẤNERE, rămâneri, s. f. Faptul de a rămâne; rămas. ◊ Rămânere în urmă = întârziere, lipsă de progres (în raport cu alții), stagnare. – V. rămâne.

RĂMĂȘÁG, rămășaguri, s. n. (Construit mai ales cu verbele „a pune”, „a face”, „a ține”) Convenție între persoane care susțin lucruri contrare și prin care cel ce va avea dreptate va primi o răsplată (în bani sau în obiecte) stabilită în momentul încheierii convenției; prinsoare, pariu, rămășeală, rămas. – Rămas + suf. -șag.

RĂPCIÚGĂ s. f. 1. Boală contagioasă (la cai), caracterizată prin ulcerații pe mucoasa nazală, respirație grea etc.; morvă. 2. Epitet dat unui animal slab, neîngrijit, bolnav, bătrân. – Et. nec.

RĂPOSÁT², -Ă, răposați, -te, adj. (Adesea substantivat) Mort, defunct, decedat. – V. răposa.

RĂPOSÁT¹ s. n. (Rar) Răposare. – V. răposa.

RĂSCROÍT, -Ă, răscroiți, -te, adj. Tăiat după forma corpului (în special la mâneci și la gât); p. gener. tăiat, croit. ♦ Fasonat², modelat. – V. răscroi.

RĂSCUMPĂRÁBIL, -Ă, răscumpărabili, -e, adj. (Rar) Care poate fi răscumpărat. – Răscumpăra + suf. -bil.

RĂSFIRÁRE, răsfirări, s. f. Acțiunea de a (se) răsfira și rezultatul ei. [Var.: resfiráre s. f.] – V. răsfira.

RĂSFOÍRE, răsfoiri, s. f. Acțiunea de a răsfoi și rezultatul ei; răsfoială, răsfoit, frunzăreală. – V. răsfoi.

RĂSFRẤNT, -Ă, răsfrânți, -te, adj. Îndoit, întors în afară. – V. răsfrânge.

RĂSPÂNDÍ, răspândesc, vb. IV. 1. Refl. (Despre lumină, căldură etc.) A se împrăștia în toate părțile sub formă de unde, emanații, vapori etc.; a se degaja. ♦ Tranz. A transmite, a propaga lumină, căldură etc. 2. Refl. (Despre știri, vești, publicații) A se difuza, a deveni cunoscut. ♦ (Despre lichide) A se întinde pe o suprafață mare. 3. Refl. și tranz. (Despre ființe) A porni sau a determina să pornească în direcții diferite; a (se) răzleți, a (se) împrăștia. – Din sl. rasponditi.

RĂSPÂNDÍT, -Ă, răspândiți, -te, adj. 1. Revărsat², împrăștiat, întins². 2. Cunoscut, frecvent, obișnuit. – V. răspândi.

RĂSPICÁT, -Ă, răspicați, -te, adj. (Și adverbial; despre vorbe; p. ext. despre voce) Lămurit, deslușit, limpede; p. ext. hotărât, energic. ♦ (Despre gesturi, atitudini) Bine determinat, precis. – V. răspica.

RĂSPÚNS, răspunsuri, s. n. 1. Ceea ce se spune, se scrie, se comunică celui care întrebă ceva; cuvinte spuse, scrise sau transmise printr-un intermediar unei persoane care a întrebat ceva sau s-a adresat cuiva. ◊ Loc. vb. (Pop.) A da (sau a face) răspuns = a răspunde. ♦ Expunere, dovedire a cunoștințelor în fața unui examinator. ♦ Ripostă, replică. ♦ Soluție, dezlegare. 2. Știre, veste, informație. – Din lat. responsum.

RĂSPUNZĂTÓR, -OÁRE, răspunzători, -oare, adj. 1. Care răspunde pentru faptele sale sau ale altora, care poartă răspunderea; care trebuie tras la răspundere; responsabil. 2. (Înv.) Corespunzător. – Răspunde + suf. -ător.

RĂSTĂLMĂCÍ, răstălmăcesc, vb. IV. Tranz. 1. A explica, a interpreta în mod eronat idei, cuvinte, texte; a explica greșit, a denatura (în mod voit) înțelesul. 2. (Rar) A transpune; a oglindi, a reflecta. – Răs - + tălmăci.