Toate definitiile
ROMANITÁTE s. f. 1. Totalitatea popoarelor romanice; lumea romană2. 2. Caracter roman2 sau romanic (al unul popor sau al unei culturi); origine, descendență romană2. – Din fr. romanité, it. romanità.
ROMÂNÍME s. f. Totalitatea românilor (I 1); număr mare de români. – Român + suf. -ime.
ROMÂNÍSM, (2) românisme, s. n. 1. Sentiment național al românilor (I 1); spirit românesc. 2. (Rar) Cuvânt sau expresie specifică limbii române. – Român + suf. -ism.
ROMÂNIZÁ, românizez, vb. I. Tranz. A da unui cuvânt sau unei expresii străine introduse în limba română o formă potrivită cu normele, cu structura acestei limbi. – Român + suf. -iza.
ROMBOIDÁL, -Ă, romboidali, -e, adj. Rombic. [Pr.: -bo-i-] – Din fr. rhomboïdal.
ROS, ROÁSĂ, roși, roase, adj. 1. Distrus (la suprafață) prin acțiunea lentă a unui agent exterior; uzat, deteriorat; subțiat, măcinat. ♦ Fig. Care a avut mult de-a face cu..., care e plictisit de..., care e consumat de... 2. Fig. Mâncat, măcinat, consumat, chinuit de... – V. roade.
ROSĂTÚRĂ, rosături, s. f. 1. Rană superficială provenită dintr-o frecătură, dintr-o roadere; eroziune. 2. Loc ros, tocit, găurit. [Var.: rozătúră s. f.] – Ros + suf. -ătură.
ROSTOPÁSCĂ s. f. Plantă erbacee cu flori galbene-aurii, a cărei tulpină conține un suc galben-portocaliu, acru, otrăvitor, folosit în medicină; negelariță (Chelidonium majus). – Din ucr. rostopast'.
ROTATÍV, -Ă, rotativi, e, adj., s. f. 1. Adj. (Despre mișcări) Circular. 2. Adj. (Despre sisteme tehnice sau despre elemente ale acestora) Care poate efectua o mișcare de rotație parțială; care are părți rotitoare. 3. S. f. Mașină pentru tipărirea ziarelor și a publicațiilor de mare tiraj, care are forma de imprimare și suprafața de presiune cilindrice. – Din fr. rotatif.
ROZÁRIU1, rozarii, s. n. (În Biserica catolică) 1. Culegere de rugăciuni pentru Fecioara Maria. 2. Șirag de mărgele din lemn, os, sticlă etc., aranjate într-o anumită ordine și având la unul dintre capete o cruciuliță, folosit de credincioși pentru a număra rugăciunile rostite. V. mătanie. – Din lat. rosarium, it. rosario, fr. rosaire.
ROZÁRIU2, rozarii, s. n. (Rar) Loc în care se plantează trandafiri. – Din fr. rosarium, it. rosario.
RÓZĂ, roze, s. f. 1. Trandafir. ◊ Expr. A sta pe roze = a se găsi într-o situație favorabilă. ♦ Roza fisurilor = reprezentare grafică pentru determinarea direcțiilor principale pe care le urmează fisurile de separație într-un masiv de roci. Roza vânturilor = a) reprezentare grafică a regimului vânturilor într-un anumit punct sau într-o anumită zonă de pe un teritoriu; b) reprezentare grafică, în formă de stea, a direcțiilor punctelor cardinale, folosită în cutia unei busole pentru a repera direcția către care se îndreaptă acul magnetic al busolei. 2. Șlefuire specială care se dă diamantului. 3. Fereastră circulară mare, cu vitralii, așezată pe fațada catedralelor gotice, deasupra porții de intrare. – Din fr. rose, it., lat. rosa, germ. Rose.
RUBINÍU, -ÍE, rubinii, adj. De culoarea rubinului; rușu-închis; rubinos. ♦ (Substantivat, n.) Vin roșu de culoarea rubinului. – Rubin + suf. -iu.
RUDIMÉNT, rudimente, s. n. 1. (La pl.) Noțiuni elementare ale unei științe, ale unei arte. 2. Organ care abia începe să se formeze sau care a rămas nedezvoltat; organ rudimentar. Rudiment de coadă. – Din fr. rudiment, lat. rudimentum.
RUGĂMÍNTE, rugăminți, s. f. Cerere (stăruitoare) adresată cuiva pentru a obține ceva; rugare, rugă (1). – Ruga + suf. -ământ.
RÚGĂ, rugi, s. f. 1. Rugăminte, implorare. 2. Rugăciune. 3. (Reg.) Cruce, troiță. – V. ruga.
RUGINÍ, ruginesc, vb. IV. 1. Intranz. A se acoperi cu rugină (I 1), a se umple de rugină, a prinde rugină. 2. Intranz. Fig. (Despre frunze, plante etc.) A căpăta o culoare galben-roșiatică asemănătoare cu a ruginii. 3. Refl. Fig. A deveni perimat, depășit, a se învechi, a nu mai fi actual. – Din rugină.
RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj. De culoarea ruginii. – Rugină + suf. -iu.
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierderea averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj pe buze. – Din ruj.
RULÁ, rulez, vb. I. Tranz. 1. A înfășura manual sau mecanizat un material textil pe un sul de lemn sau metalic, formând un rulou (1). 2. A proiecta un film pe ecran într-o sală de cinematograf. 3. A face să circule bunuri, bani, investindu-i în afaceri. 4. A deplasa un corp prin rostogolire sau prin alunecare pe o cale fixă. ♦ (Livr.; despre vehicule) A înainta prin intermediul unor roți sau role. 5. A netezi sau a întinde o suprafață prin apăsare cu un obiect în rostogolire. – Din fr. rouler.
RULÁDĂ, rulade, s. f. 1. Prăjitură făcută dintr-o foaie de aluat, înfășurată în formă de sul și umplută cu dulceață, cremă etc. 2. Fel de mâncare preparat din mușchi de vacă sau de porc umplut cu tocătură, ouă fierte etc. și rulat, sau din carne tocată amestecată cu ou, verdeață etc. căreia i se dă o formă de rulou și care se coace la cuptor. 3. (Rar) Ornament muzical de coloratură, bazat pe un șir de acorduri cântate pe o singură silabă. – Din fr. roulade.
RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.
RÚPERE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componente. (Mat.); Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.
RUPÉSTRU, -Ă, rupeștri, -stre, adj. 1. (Despre plante) Care crește pe stânci. 2. (Despre locuințe) Care este construit în stâncă. 3. (În sintagma) Artă rupestră = denumire dată manifestărilor artistice (desen, pictură, gravură sau sculptură) de pe pereții peșterilor sau de pe stânci. – Din fr. rupestre.
RÚPIE, rupii, s. f. Monedă de argint care constituie unitatea sistemului monetar din India, Nepal etc. ♦ Veche monedă turcească de aur. – Din fr. roupie.
RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare. – V. rupe.
RECÉNZIE, recenzii, s. f. Prezentare succintă (la apariție) a unei opere literare sau științifice, cu comentarii și aprecieri critice. – Din germ. Rezension, it. recensione.
REMIZÁ, remizez, vb. I. Intranz. A termina o partidă de șah la egalitate. – Din remiză.
REMÍZĂ, remize, s. f. I. 1. Situație în care doi șahiști angajați într-o partidă amicală sau oficială consimt reciproc asupra unui rezultat de egalitate; partidă de șah terminată la egalitate. 2. Formă de retribuire (în comerț) potrivit căreia lucrătorii primesc pentru munca prestată o sumă de bani calculată în funcție de volumul vânzărilor, cumpărărilor, contractărilor etc. pe care aceștia le efectuează; (concr.) sumă de bani acordată în acest fel. II. 1. Construcție prevăzută cu instalații de spălare și ventilare, precum și cu un mic atelier de reparații, folosită pentru adăpostirea vehiculelor auto, a uneltelor, a locomotivelor, a vagoanelor etc. 2. Mic petic de pădure sau de tufișuri plantat cu scopul de a servi ca adăpost pentru vânatul mic. – Din fr. remise.