Toate definitiile
RIDICÁT1 s. n. Ridicare. – V. ridica.
RIDÍCHE, ridichi, s. f. Plantă erbacee legumicolă din familia cruciferelor, cu frunze adânc crestate, cu rădăcina sferică sau conică, alungită, cărnoasă, umflată, comestibilă (Raphanus sativus); p. restr. rădăcina comestibilă a plantei. ◊ Ridiche sălbatică = buruiană anuală, dăunătoare plantelor de cultură, cu tulpina acoperită de peri, cu frunze ovale și cu flori albe, roșii, violete, rar gălbui (Raphanus raphanistrum). ◊ Expr. (Fam.) A freca (cuiva) ridichea = a) a bate tare (pe cineva); b) a critica, a certa aspru (pe cineva). – Din lat. radicula.
RIDICULIZÁ, ridiculizez, vb. I. Tranz. A scoate în evidență ridicolul, a face pe cineva sau ceva să apară ridicol, a-și bate joc de cineva sau de ceva. – Din fr. ridiculiser.
RID, riduri, s. n. Încrețitură a pielii obrazului; zbârcitură, cută, creț. – Din fr. ride.
RIFLUÍ, rifluiesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absol.) A executa rifluri pe suprafața activă a cilindrului de la valțurile de moară. Mașină de rifluit. – Riflu + suf. -ui.
RÍGLĂ, rigle, s. f. 1. Piesă plată, lungă și dreaptă, făcută din lemn, din metal, din material plastic, de obicei gradată, cu care se trag linii drepte, se verifică suprafețe plane etc., linie, lineal. ◊ Riglă de calcul = instrument folosit pentru calcule rapide, format dintr-o riglă fixă și una mobilă care alunecă pe cea fixă, ambele având diviziuni logaritmice. 2. Piesă de lemn groasă și lată, folosită în construcții. 3. Unealtă metalică sau de lemn, folosită în metalurgie pentru netezirea și îndepărtarea surplusului de amestec de formare din cutia de formare. – Din ngr. ríghla „regulă”.
RINDELUÍRE, rindeluiri, s. f. Acțiunea de a rindelui și rezultatul ei; rindeluit. – V. rindelui.
RINDELUÍ, rindeluiesc, vb. IV. Tranz. A netezi, a fățui, a fasona cu rindeaua; a efectua o rindeluire, a da la rindea, a rindela. ◊ Mașină de rindeluit = mașină care efectuează în mod mecanic operații cu rindeaua, la care cuțitele au o mișcare de rotație, prelucrarea asemănându-se cu frezarea. – Rindea + suf. -ălui.
RIPSÁT, -Ă, ripsați, -te, adj. (Despre țesături) Care are aspect de rips; ca ripsul. – Rips + suf. -at.
RISIPÍ, risipesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A arunca sau a cădea în toate părțile; a (se) împrăștia. 2. Tranz. A cheltui fără socoteală; a irosi bani, averi. 3. Refl. (Despre oameni) A se răspândi în toate părțile; a se răzleți, a se răsfira. ♦ Tranz. A face să plece din locul unde s-au adunat; a împrăștia. ♦ Tranz. și refl. A (se) răspândi, a (se) propaga o știre, un zvon etc. ♦ tranz. A pune pe fugă, a respinge, a înfrânge o armată, o ceată de vrăjmași etc. 4. Refl. (Despre nori, ceață, aburi etc.) A se destrăma, a dispărea, a pieri. 5. Refl. și tranz. A (se) destrăma, a (se) prăbuși, a (se) nărui, a (se) surpa. ♦ A (se) nimici, a (se) distruge; a (se) prăpădi. 6. Tranz. A face să dispară, a înlătura, a îndepărta o grijă, o durere, un gând. – Din bg. razsipja, scr. rasipati.
RITMÁ, ritmez, vb. I. Tranz. A pune accentul pe silabele unui vers, p. ext. ale unei fraze. – Din fr. rythmer.
RIT, rituri, s. n. 1. Ritual (2). ♦ P. gener. Rânduială, tipic1. 2. Confesiune religioasă; religie; spec. veche credință religioasă. – Din ngr. ríton, lat. ritus, fr. rite.
RIVÁL, -Ă, rivali, -e s. m. și f. Persoană care aspiră, în concurență directă cu alta, la aceeași situație, la același succes; concurent, potrivnic, adversar. ♦ Persoană care aspiră împreună cu alta la dragostea aceleiași persoane de sex opus. ♦ Persoană care are merite egale cu altă persoană sau este la fel de talentată; egal. ◊ Loc. adj., adv. Fără rival = cu care nu se poate măsura nimeni; fără pereche, fără asemănare, inegalabil. – Din fr. rival, lat. rivalis, germ. Rival.
RIVIÉRĂ, riviere, s. f. Obstacol format dintr-o groapă umplută cu apă, pe care trebuie să-l sară, la întreceri, un atlet sau un cal de curse. [Pr.: -vi-e-] – Din fr. rivière.
RIZÓM, rizomi, s. m. Tulpină subterană simplă sau ramificată, lipsită de clorofilă, a anumitor plante, cu aspect asemănător rădăcinii, de care se deosebește prin prezența mugurilor la subsuoara unor frunze rudimentare, în formă de solzi, și prin structura internă. – Din fr. rhizome.
RIZ, rizuri, s. n. Fisură foarte fină care se produce la suprafața unei piese metalice din cauza tensiunilor interne. ♦ Zgârietură făcută de un vârf ascuțit pe o piesă pentru a o însemna într-un anumit fel. – Din germ. Ritz.
ROBINÉT, robinete, s. n. Organ de mașină sau armătură, dispozitiv care se montează la capătul unei conducte, între două conducte sau la capătul tubului de scurgere al unui recipient, în scopul întreruperii sau al restabilirii circulației unui fluid în ambele sensuri ori pentru a regla sau a schimba debitul acestuia. – Din fr. robinet.
ROBOTIZÁRE, robotizări, s. f. Acțiunea de a robotiza. – V. robotiza.
ROBÓT1, roboți, s. m. Sistem automatizat care acționează pe baza unui program de lucru stabilit sau care reacționează la anumite influențe exterioare, dând impresia executării unor acțiuni omenești. ♦ Fig. Persoană care muncește din greu și fără să înțeleagă rostul muncii sale; muncitor de corvoadă. – Din fr. robot.
RÓBOT2 s. n. v. robotă.
ROB, ROÁBĂ, robi, roabe s. m. și f. 1. (În evul mediu, în țările române) Om aflat în dependență totală față de stăpânul feudal, fără ca acesta să aibă dreptul de a-l omorî. ♦ Om care muncește din greu. ♦ Persoană luată în captivitate (și folosită la munci grele); captiv. ♦ (Pop.) Deținut, întemnițat. ♦ Fig. Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. ♦ (În limbajul bisericesc) Persoană credincioasă; creștin. 2. Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire. 3. Fig. Persoană subjugată de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație. – Din sl. robŭ.
ROBUSTÉȚE s. f. Faptul de a fi robust; vigoare, putere, forță, rezistență fizică. – Din fr. robustesse.
ROBÚST, -Ă, robuști, -ste, adj. Care este înzestrat cu o constituție fizică puternică; rezistent la muncă, la oboseală, la boală; voinic, viguros, vânjos. – Din fr. robuste.
RODÁJ, rodaje, s. n. Punere în funcțiune a unui motor nou fără a-l forța, în scopul netezirii și ajustării suprafețelor de contact în mișcare ale pieselor componente; perioadă în care un motor funcționează în acest fel. – Din fr. rodage.
RÓDIE, rodii, s. f. Fructul rodiului1, comestibil, de mărimea unui măr, cu coaja groasă, roșiatică și cu numeroase semințe, înconjurate de un înveliș cărnos și roșiatic. – Din ngr. ródhi.
RÓDIU1, rodii, s. m. Arbust mediteranean ornamental, cu frunze lanceolate, cu flori roșii și fructe comestibile; rodier (Punica granatum). – Din rodie.
RÓDIU2 s. n. Element chimic, metal rar asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta și care se întrebuințează aliat cu ea la confecționarea unor instrumente de laborator. – Din fr. rhodium.
ROI2, roiuri, s. n. 1. Grup compact de albine, ieșite din stup împreună cu matca lor în căutarea unui adăpost nou. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de insecte sau de păsări mici care zboară în grupuri. ♦ Grup compact de oameni în mișcare. ♦ Mulțime de lucruri de același fel (văzute în mișcare). 3. Grup de corpuri cerești, relativ concentrate în spațiu, având caracteristici care sugerează o proveniență comună. – Din sl. roj.
ROL, roluri, s. n. I. 1. Partitură scenică ce revine unui actor într-o piesă de teatru, unui cântăreț într-o operă etc. pentru interpretarea unui personaj. ♦ Personaj interpretat de un actor într-o piesă, într-o operă etc. 2. Atribuție, sarcină care îi revine cuiva în cadrul unei acțiuni; misiune. II. 1. Listă care cuprinde toate procesele ce urmează să se judece într-o anumită zi de către un organ de jurisdicție. ◊ Repunere pe rol = fixare a unui termen de judecată privitor la un proces al cărui curs a fost suspendat. Scoatere de pe rol = măsură prin care un organ de jurisdicție dispune întreruperea îndeplinirii actelor de procedură referitoare la un proces. 2. Registru în care organele financiare țin evidența impozitelor pentru fiecare contribuabil în parte. Rol fiscal. 3. (Mar.) Listă nominală a echipajului unei nave, constituind unul dintre documentele principale fără de care nu se poate naviga legal. – Din fr. rôle.
ROM2, romi, s. m. Țigan. – Din țig. rom „om”.