Toate definitiile

RADIOTRANSMISIÚNE, radiotransmisiuni, s. f. 1. Transmitere la distanță prin unde electromagnetice a unor sunete, a unor semnale sau a unor imagini. 2. (Impr.) Transmisiune de radiodifuziune; program transmis printr-un sistem de radiodifuziune. [Pr.: -di-o-trans-mi-si-u-] – Din fr. radiotransmission.

RÁDIUS s. n. Os lung care, împreună cu cubitusul, formează scheletul antebrațului. [Pr.: -di-us] – Din fr., lat. radius.

RAFÁLĂ, rafale, s. f. 1. Dezlănțuire bruscă, violentă (și scurtă) de vânt, de ploaie sau de ninsoare. 2. Serie neîntreruptă de lovituri ale unei arme de foc automate sau ale unei baterii de tunuri. – Din fr. rafale.

RAFINAMÉNT, rafinamente, s. n. 1. Finețe, delicatețe, subtilitate a gustului sau a simțirii. 2. Viclenie, perfidie, șiretenie. – Din fr. raffinement.

RAFINĂRÍE, rafinării, s. f. Instalație sau întreprindere în care se face rafinarea unor produse; (p. spec.) unitate industrială în care se prelucrează țițeiul. – Din fr. raffinerie, germ. Raffinerie.

RAHIDIÁN, -Ă, rahidieni, -e, adj. Care aparține coloanei vertebrale sau măduvei spinării, privitor la coloana vertebrală sau la măduva spinării. ♦ Canal rahidian = canalul format din vertebre, care conține măduva spinării. Anestezie rahidiană = rahianestezie. [Pr.: -di-an] – Din fr. rachidien.

RAHÍTIC, -Ă, rahitici, -ce, adj. (Despre persoane, adesea substantivat) Care suferă de rahitism. – Din fr. rachitique.

RAI¹ s. n. Loc plin de încântare și de fericire unde, potrivit credințelor religioase, ar ajunge după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden, cer² (3). ♦ Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

RÁITĂ, raite s. f., interj. 1. S. f. (Fam.) Parcurgere a unui drum fără oprire (mari), trecere în grabă pe undeva, vizită scurtă. 2. Interj. (Înv.; în forma raita) Cuvânt de recunoaștere rostit de paznicii de noapte, când se apropiau unul de altul. – Din magh. rajta.

RALIÁ, raliez, vb. I. Refl. A se aduna, a se strânge în jurul cuiva sau a ceva în vederea realizării unei acțiuni comune. ♦ A adera la o părere, la o propunere etc.; a se alătura unei persoane sau unei idei. [Pr.: -li-a] – Din fr. rallier.

RALÍU, raliuri, s. n. Cursă automobilistică de regularitate pe distanțe mari, combinată adesea cu probe speciale (de viteză, îndemânare etc.). – Din fr. rallye.

RAM, ramuri, s. n. Ramură. – Din lat. ramus. Cf. ramură.

RAMBLEIÁ, rambleiez, vb. I. Tranz. 1. A umple cu rambleu golurile rămase într-o mină în urma exploatării. 2. A executa un rambleu la o șosea sau la o cale ferată. [Pr.: -ble-ia] – Din fr. remblayer.

RAMBLÉU, rambleuri, s. n. 1. Material solid care servește la umplerea golurilor rămase într-o mină, în urma exploatării. 2. Lucrare de terasament executată în scopul ridicării unui teren la nivelul necesar construcției unei căi ferate, unei șosele, unui dig etc. – Din fr. remblai.

RAMBURSÁRE, rambursări, s. f. Acțiunea de a rambursa și rezultatul ei. – V. rambursa.

RÁMPĂ, rampe, s. f. 1. Platformă (la nivelul pardoselii unor vehicule) care înlesnește încărcarea și descărcarea mărfurilor; loc înălțat (lângă linia ferată) destinat încărcării și descărcării mărfurilor. 2. Balustradă de lemn, de fier sau de piatră de-a lungul unei scări sau (rar) unui pod. ♦ Barieră. 3. Partea din față a unei scene de teatru unde sunt instalate luminile; rivaltă; p. gener. scenă. ◊ Expr. A chema la rampă = a cere, prin aplauze, ca artiștii să reapară pe scenă. A vedea lumina rampei = (despre piese de teatru) a intra în repertoriul unui teatru, a fi jucat în fața publicului. 4. Porțiune înclinată față de orizontală a unui drum sau a unei căi ferate, parcursă în sensul urcării. 5. Lucrare minieră prin care se face legătura între galeria de transport a unui orizont și un puț de mină sau un plan înclinat. 6. (În sintagma) Rampă de lansare = platformă prevăzută cu dispozitive de orientare și ghidare, folosite pentru lansarea avioanelor catapultate sau a rachetelor. – Din fr. rampe, germ. Rampe.

RANCHIUNÓS, -OÁSĂ, ranchiunoși, -oase, adj. Care poartă ranchiună, care ține dușmănie; răzbunător, dușmănos. – Din fr. rancuneux.

RÁNGĂ, răngi, s. f. Bară de fier, teșită la unul din capete, servind ca pârghie pentru ridicarea sau deplasarea unor obiecte grele sau la desfacerea unor pavaje. – Et. nec.

RAPÉL, rapeluri, s. n. 1. Readucere a unei piese sau a unui sistem tehnic în poziția inițială, sub acțiunea greutății proprii ori a unor forțe elastice. 2. (Med.) Revaccinare a unei persoane vaccinate în trecut, cu o cantitate mai mică de vaccin, pentru a-i întări și a-i prelungi imunitatea dată de vaccinarea inițială. 3. (În sintagma) Coborâre în rapel = coborâre, în alpinism, a unui perete abrupt printr-un sistem de coardă dublă. [Pl. și: rapele] – Din fr. rappel.

RÁPIȚĂ s. f. Numele a două plante din familia cruciferelor, cu tulpina lungă, subțire și ramificată și cu flori galbene, cultivate pentru semințele lor bogate în ulei (Brassica napus oleifera și Brassica rapa oleifera). – Din bg. rapița.

RAREFIÁ, rarefiez, vb. I. Refl. (Despre gaze) A-și micșora densitatea, a deveni mai rar. ♦ Tranz. A face ca un corp (gazos) să-și micșoreze densitatea. [Pr.: -fi-a] – Din fr. raréfier.

RÁRIȘTE, rariști, s. f. Pădure sau loc dintr-o pădure unde copacii sunt foarte rari; răriș. – Rar + suf. -iște.

RÁSĂ¹, rase, s. f. 1. Grup de indivizi aparținând aceleiași specii de microorganisme, plante, animale, cu caractere comune, constante, conservate ereditar, care se deosebesc de alte varietăți din aceeași specie prin anumite caractere specifice. ◊ De rasă = de soi, bun: select. 2. Fiecare dintre grupurile biologice de populații, caracterizate prin culoarea părului, a pielii și prin alte particularități exterioare. – Din fr. race, germ. Rasse.

RÁSĂ², rase, s. f. Haină de postav, largă și lungă până la călcâie, pe care o poartă preoții, călugării și călugărițele pe deasupra îmbrăcămintei. – Din sl. rasa.

RAS², -Ă, rași, -se, adj. 1. (Despre barbă, mustăți, păr) Tăiat de la rădăcină. ♦ (Despre persoane) Care nu poartă barbă (și mustăți); care este bărbierit; care are părul tăiat până la piele. ◊ Expr. (Fam.) C-o fi tunsă, c-o fi rasă = în sfârșit, după multă vorbă. 2. Curățat de stratul exterior prin frecare pe o răzătoare. 3. Întins, drept. ♦ (Adverbial) Foarte apropiat de o suprafață, atingând aproape o suprafață; tangențial. Zboară ras cu pământul. 4. Plin până la marginea de sus, foarte plin. – V. rade.

RAS¹, rasuri, s. n. Faptul de a (se) rade (1); bărbierit. – V. rade.

RASÓL, rasoluri, s. n. 1. Sortiment de carne de bovine sau de porcine care se obține din regiunea gambei. 2. Fel de mâncare preparat din rasol de vită sau din pește, prin fierbere în apă sărată (cu diferite ingrediente). ◊ Expr. (Fam.) A da rasol = a face un lucru în grabă, superficial, de mântuială. [Pl. și: (pop.) rasoale] – Din bg. raszol, scr. rasola, rus. rassol.

RASOLEÁLĂ, rasoleli, s. f. (Fam.) Faptul de a rasoli; treabă făcută superficial, de mântuială. – Rasoli + suf. -eală.

RATIFICÁ, ratífic, vb. I. Tranz. (Despre un stat) A-și manifesta printr-un act acordul de a fi parte la un tratat, la o convenție etc.; a face o ratificare. – Din lat., it. ratificare, fr. ratifier.

RATIFICÁRE, ratificări, s. f. Acțiunea de a ratifica și rezultatul ei; ratificație. – V. ratifica.