Toate definitiile
ROBITÓR, -OÁRE, robitori, -oare, adj. (Rar) Care cucerește, captivează, farmecă; fermecător. – Robi + suf. -tor.
RÓBOTĂ s. f. 1. (În evul mediu) Obligație în muncă a iobagilor și jelerilor din Transilvania către stăpânul feudal; (mai târziu) muncă pe care o prestau (de câteva ori pe săptămână) țăranii săraci din țările române în folosul boierilor; clacă, boieresc. 2. Muncă, activitate neîntreruptă (și grea). [Acc. și: robótă. – Var.: (înv.) róbot s. n.] – Din sl. robota.
ROBOTEÁLĂ, roboteli, s. f. Faptul de a roboti; spec. muncă măruntă, de alergătură, pe lângă gospodărie. – Roboti + suf. -eală.
ROBOTÉHNICĂ s. f. Domeniu al tehnicii consacrat construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților. – Robot1 + tehnică.
ROBOTÍ, robotesc, vb. IV. Intranz. 1. A munci din greu. 2. A face treburi mărunte pe lângă gospodărie, trecând de la una la alta; a trebălui. – Din robotă.
ROBÓTICĂ s. f. Domeniu pluridisciplinar al științei și tehnicii care studiază proiectarea și tehnica construirii sistemelor mecanice, informatice sau mixte și a roboților, în scopul înlocuirii parțiale sau totale a omului în acțiunea sa asupra mediului înconjurător; (rar) robotologie. – Din fr. robotique, engl. robotics.
ROBOTÍT s. n. Acțiunea de a roboti și rezultatul ei. – V. roboti.
ROBOTIZÁ, robotizez, vb. I. 1. Tranz. A dota cu sisteme mecanice, informatice sau mixte, cu roboți procesul de producție în scopul de a înlocui omul în operații repetabile sau vătămătoare. V. automatiza. 2. Refl. A acționa (prin comportare, gesturi etc.) ca un robot. – Din fr. robotiser.
ROBOTIZÁT, -Ă, robotizați, -te, adj. Care a fost dotat cu sisteme mecanice, informatice, cu roboți etc. – V. robotiza.
ROBOTOLOGÍE s. f. (Rar) Robotică. – Robot + [tehno]logie.
ROBURÍT, s. n. Substanță explozivă complexă, folosită în lucrările miniere. – Din fr. roburite.
ROC, rocuri, s. n. (Reg.) Un fel de palton scurt care se poartă mai ales la țară. – Din germ. Rock.
ROCÁDĂ, rocade, s. f. 1. Mișcare la jocul de șah care nu se poate face decât o singură dată în decursul unei partide și care constă în aducerea uneia dintre ture alături de rege și în trecerea regelui peste aceasta, păstrând culoarea câmpului de plecare. ♦ Inversare reciprocă a poziției ocupate de două elemente. 2. (Mil.) Cale de comunicație cu un traseu orientat în general paralel cu linia frontului, folosită pentru regruparea și manevrarea trupelor, precum și pentru asigurarea materială a acestora. ♦ Linie de rocadă = linie pe care se mișcă rezervele unei armate în spatele frontului. Arteră de rocadă = arteră rutieră destinată circulației de tranzit, amenajată în exteriorul unei localități. – Din fr. rocade, germ. Rochade.
ROCÁRNIȚĂ, rocarnițe, s. f. Cerc de oțel sau de parâmă care servește la ridicarea pânzelor unei nave de-a lungul catargului. – Et. nec. Cf. germ. Rackring.
RÓCĂ, roci, s. f. Agregat mineral natural, de compoziție aproape uniformă, care alcătuiește scoarța Pământului. – Din it. rocca Cf. fr. roc.
ROCĂRÍE, rocării, s. f. (Geol.) Teren plin de pietre, roci, stânci. – Rocă + suf. -ărie (după engl. rockery).
RÓCHE s. f. v. rochie.
RÓCHIE, rochii, s. f. Îmbrăcăminte femeiască la care bluza și fusta (din același material) formează o singură piesă. [Var.: (reg.) róche s. f.] – Din bg., scr. roklja.
ROCHIOÁRĂ, rochioare, s. f. (Rar.) Rochiță. [Pr.: -chi-oa-] – Rochie + suf. -oară.
ROCHÍȚĂ, rochițe, s. f. Diminutiv al lui rochie; rochioară. ◊ Compus: (Bot.) rochița rândunicii = volbură. – Rochie + suf. -iță.
ROCOȘÍ, rocoșesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se răzvrăti, a se răscula. – Din pol. rokoszyc'sie.
ROCOȚEÁ, rocoțele, s. f. Mică plantă erbacee, otrăvitoare, cu frunze opuse, liniare și cu flori albe (Stellaria graminea). – Et. nec. Cf. rocoină.
RODÁ, rodez, vb. I. Tranz. 1. A face operația de rodaj, a efectua o rodare. ♦ Refl. Fig. A acumula o oarecare experiență; a se obișnui, a se acomoda într-o muncă. 2. A netezi foarte fin suprafața unui obiect cu ajutorul unor pulberi sau al unor paste speciale abrazive. – Din fr. roder.
RUBÍN, rubine, s. n. (Adesea fig.) Varietate de corindon foarte dur, de culoare roșie, care se găsește în natură cristalizată sau se obține sintetic, folosită ca piatră prețioasă. [Pr. și: rubinuri] – Din it. rubino, lat. rubinus, germ. Rubin.
RÓȘU, -IE, roșii, adj., subst. I. Adj. 1. De culoarea sângelui. ◊ Ouă roșii = ouă vopsite (cu roșu sau, p. gener., cu altă culoare), tradiționale la creștini de Paști. Pământ roșu = pământ de culoare roșiatică (întâlnit mai ales în ținuturile mediteraneene). 2. Roșcat, roșcovan, arămiu. 3. De culoare rumenă aprinsă. ♦ Îmbujorat la față. ♦ (Despre ochi) Injectat, congestionat. 4. (Despre metale) Înroșit în foc; incandescent. ♦ ◊ Fier roșu = bucată de fier incandescent cu care se însemnează animalele (odinioară și sclavii, ocnașii etc.). II. Adj. Fig. Comunist. ◊ Gărzile roșii = detașamente de muncitori, organizate în Rusia în timpul Revoluției din 1917. III. S. n. 1. Una dintre culorile fundamentale ale spectrului luminii, situată în marginea acestuia dinspre lungimile de undă mari; culoarea sângelui. ♦ Loc. adv. Până la roșu = (despre metale) până la starea de incandescență. ◊ Expr. A vedea (sau a i se face cuiva) roșu (înaintea ochilor) = a se înfuria, a se enerva foarte tare. ♦ (Concr.) Vopsea roșie. ◊ (Chim.) Roșu de Congo = colorant organic de sinteză, care se prezintă ca o pulbere roșie (I 1), foarte ușor solubilă în apă, folosit în vopsitorie și ca indicator în chimia analitică. 2. Fard de culoare roșie (I 1) pentru obraz și buze; ruj. 3. Țesătură, panglică, broderie de culoare roșie (I 1). 4. Culoarea uneia dintre cărțile de joc, în formă de inimă roșie (I 1). IV. S. m. 1. Adept al comunismului. ♦ Poreclă dată de adversari membrilor aripii radicale a partidului liberal din România din a doua jumătate a secolului XIX. 2. (Înv.; la pl.) Corp de trupă de călăreți sau de pedestrași în vechea armată a Moldovei, compus din boierii de țară (cu uniformă de culoare roșie); (și la sg.) ostaș din acest corp de trupă. V. S. f. Pătlăgică roșie, v. pătlăgică. VI. S. f. (În sintagmele) Roșie daneză = rasă de taurine obținută în Danemarca și crescută pentru producția de lapte. Roșie de stepă = rasă de taurine bună producătoare de lapte, adaptată la condițiile de stepă. [Var.: (reg.) roș, -ă adj., s. n.] – Lat. roseus.
ROZ adj. invar. Roșu foarte deschis; trandafiriu. ♦ (Substantivat, n.) Culoare roz. ◊ Expr. A vedea (sau a privi ceva) în roz = a fi optimist. – Din fr. rose.
REÁZEM, reazeme, s. n. 1. Dispozitiv care asigură sprijinirea unui corp de un alt corp; obiect de care cineva sau ceva se poate sprijini; rezemătoare. ◊ (Mec.) Punct de reazem = punct fix în jurul căruia forța și rezistența tind să ajungă în echilibru. ♦ Parte a unui sistem tehnic prin care se face legătura între două corpuri și care impune anumite restricții deplasării relative a acestora. ♦ (Rar) Balustradă. 2. Fig. Sprijin, ajutor, ocrotire. 3. Fig. Cauza, motivarea unei acțiuni; motiv, temei. [Var.: rázăm, reázăm, réazim s. n.] – Din rezema (derivat regresiv).
REPERCUTÁT, -Ă, repercutați, -te, adj. Răsfrânt, întors, revenit. – V. repercuta.
REPERCUTÁRE, repercutări, s. f. Acțiunea de a se repercuta și rezultatul ei. – V. repercuta.
REPERCUTÁ, pers. 3 repercutează, vb. I. Refl. 1. (Despre unde sonore sau luminoase) A se răsfrânge, a se retransmite, a reveni, a se întoarce. 2. Fig. A avea urmări, consecințe, a-și manifesta indirect efectele. – Din fr. répercuter.