Toate definitiile
RÂZGÂIÉRE s. f. v. răzgâiere.
REBARBATÍV, -Ă, rebarbativi, -e, adj. Cu aspect respingător, aspru, urât. ♦ Cuvânt rebarbativ = cuvânt neintegrabil într-o limbă. ♦ Care se împotrivește la ceva; refractar. – Din fr. rébarbatif.
RECELÁ, recelez, vb. I. Tranz. (Franțuzism) A păstra și a ascunde un obiect furat de altul. ♦ A sustrage de la cercetările justiției pe cineva. ♦ Refl. A se ascunde, a se refugia. – Din fr. receler.
RECLAMÁȚIE, reclamații, s. f. Faptul de a reclama; (concr.) petiție, plângere, jalbă prin care se cere ceva sau se aduc anumite învinuiri cuiva. [Var.: (înv.) reclamațiúne, (pop.) lăcrămáție s. f.] – Din fr. réclamation.
REDINGÓTĂ, redingote, s. f. Haină bărbătească de ceremonie (de culoare neagră), cu poalele lungi până la genunchi, încheiată cu două rânduri de nasturi. – Din fr. redingote.
REDUNDÁNT, -Ă, redundanți, -te, adj. Care se referă la redundanță, care prezintă redundanță. [Var.: redondánt, -a adj.] – Din engl. redundant, fr. redondant.
REDUNDÁNȚĂ, redundanțe, s. f. Surplus de informație transmis față de strictul necesar și care asigură exactitatea transmiterii informației în telecomunicații. ♦ Abundență inutilă de expresii, de cuvinte sau de imagini în formularea unei idei. [Var.: redondánță s. f.] – Din engl. redundance, fr. redondance.
REFERÉNDUM, referendumuri, s. n. Consultare directă a cetățenilor, chemați să se pronunțe, prin vot, asupra unui proiect de lege de o deosebită importanță pentru stat sau asupra unor probleme de interes general. – Din lat. [ad] referendum, fr. référendum.
RELÍGIE, religii, s. f. 1. Sistem de credințe (dogme) și de practici (rituri) privind sentimentul divinității și care îi unește, în aceeași comunitate spirituală și morală, pe toți cei care aderă la acest sistem; totalitatea instituțiilor și organizațiilor corespunzătoare; confesiune, credință. ♦ Fig. Crez, cult. 2. Disciplină predată în școală, având ca scop educarea și instruirea elevilor în spiritul religiei (1) date. – Din fr. religion, lat. religio, -onis, germ. Religion.
REMÁRCĂ, remarce, s. f. Observație, constatare; notă, însemnare. – Din fr. remarque.
REMF, s. m. Plantă cu flori galbene, dispuse în fascicule la subsuoara frunzelor, cu fructul o capsulă în formă de pară (Aristolochia clematitis). – Din săs. rämp, remp.
REPERCUSIÚNE, repercusiuni, s. f. Urmare, consecință. [Pr.: -si-u-] – Din fr. répercussion.
RÍJĂ, s. f. v. rujă.
RODÁN, rodane, s. n. (Reg.) Unealtă casnică cu care se deapănă firele textile de pe scul pe țevi sau pe mosoare; sucală. – Din ngr. rodháni.
ROIB, ROÁIBĂ, roibi, roaibe, adj. (Despre cai) Cu părul roșcat sau brun. ♦ (Substantivat) Cal cu părul roșcat sau brun. – Lat. robeus.
RÓIBĂ, roibe, s. f. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albe-gălbui, a cărei rădăcină conține o materie colorată roșie cu care se vopsesc fibrele textile (Rubia tinctorum) – Lat. robia.
ROIBULÉȚ, -EÁȚĂ, roibuleți, -e, adj. (Adesea substantivat, m.) Diminutiv al lui roib. – Roib + suf. -uleț.
RONDÓ, rondouri, s. n. Piesă muzicală instrumentală cu caracter vioi, a cărei temă principală revine periodic în cursul piesei, alternând cu diferite alte teme (episoade sau cuplete). – Din it. rondo.
ROTACÍSM, (2) rotacisme, s. n. 1. Fenomen fonetic care constă în transformarea unei consoane intervocalice în „r”. 2. Transformarea, în limba română, a lui „n” intervocalic în „r”, la cuvintele moștenite din limba latină. – Din. fr. rhotacisme.
ROTACIZÁ, rotacizez, vb. I. 1. Intranz. A vorbi cu rotacism. 2. Refl. (Despre consoane) A prezenta fenomenul de rotacism. – Din fr. rhotaciser.
RUÁJ, ruaje, s. n. Totalitatea roților unei mașini. [Pr.: ru-aj] – Din fr. rouage.
RÚJĂ1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală în obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galben-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.
RUPTURÍ, rupturesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A pronunța (cu greu), întrerupând vorbele. – Din ruptură.
RURÁL, -Ă, rurali, -e, adj. De (la) sat; sătesc. ◊ (În vechea organizare administrativă) Comună rurală = cea mai mică unitate administrativă, condusă de un primar. – Din fr. rural.
RUSÁLCĂ, rusalce, s. f. Duh al râurilor, lacurilor, pădurilor și câmpiilor, închipuit în mitologia slavă ca o fată tânără îmbrăcată în alb, care atrage pe tineri în fundul apelor, înecându-i. – Din sl. rusalka.
RUSÁLIE, rusalii, s. f. 1. (La pl.) Sărbătoare religioasă creștină, cu străvechi origini mitologice, provenind din ritualuri de pomenire a morților, care cade la 50 de zile după Paști. 2. (În mitologia populară) Ființă fantastică, asemănătoare cu ielele, reprezentată ca o zână rea, care dezlănțuie furtuni, schilodește pe oameni sau le ia mințile. 3. (Entom.) Larvă acvatică a insectei Ephemeride Polingenia, care se găsește mai ales în Dunăre, constituind hrana principală a cegii; p. ext. efemeră. – Din sl. rusalija.
RUSÉȘTE adv. În felul rușilor, ca rușii; în limba rusă. – Rus + suf. -ește.
RUSÍSM, rusisme, s. n. Cuvânt sau expresie împrumutată din limba rusă (și neasimilată) – Rus + suf. -ism.
RÚSTIC, -Ă, rustici, -ce, adj. De la țară, ca la țară, imitând anumite aspecte ale vieții de țară; câmpenesc. ♦ Cu suprafață brută, nefinisată. ♦ Fig. Necioplit, grosolan, neșlefuit. – Din fr. rustique, lat. rusticus.
RUSTICÁN, -Ă, rusticani, -e, adj. (Italienism rar) Rustic. – Din it. rusticano.