Toate definitiile
NEDÉMN, -Ă, nedemni, -e, adj. Care nu este demn, nu este la înălțimea așteptată; nevrednic. – Ne- + demn (după fr. indigne).
NEDEMONSTRÁBIL, -Ă, nedemonstrabili, -e, adj. Care nu poate fi demonstrat, dovedit; (rar) indemonstrabil. – Ne- + demonstrabil.
NEDEMONTÁBIL, -Ă, nedemontabili, -e, adj. Care nu poate fi demontat; care nu este făcut pentru a fi demontat. – Ne- + demontabil.
NEDEPĂNUȘÁT, -Ă, nedepănușați, -te, adj. (Despre știuleți de porumb) Care nu este desfăcut de pănuși. – Ne- + depănușat.
NÉDER, nederi, s. m. (Reg.) Om nătâng; om zăpăcit, nebun. – Et. nec.
NEDESĂVÂRȘÍRE, nedesăvârșiri, s. f. (Rar) Imperfecțiune, scădere, lipsă, cusur. – Ne- + desăvârșire.
NEDESCIFRÁBIL, -Ă, nedescifrabili, -e, adj. (Despre un text sau despre scrisul cuiva) Care nu se poate descifra; de neînțeles, indescifrabil, neciteț, ilizibil. – Ne- + descifrabil.
NEDESPĂRȚÍT, -Ă, nedespărțiți, -te, adj. Care nu este despărțit sau fragmentat, care nu poate fi despărțit, indivizibil; care sau de care nu se desparte, nu se îndepărtează niciodată, inseparabil. – Ne- + despărțit.
NEDEȘIRÁBIL, -Ă, nedeșirabili, -e, adj. (Despre țesături, tricotaje etc.) Care nu se poate deșira (ușor); indeșirabil (1). – Ne- + deșirabil.
NEDETERMINÁBIL, -Ă, nedeterminabili, -e, adj. Care nu poate fi determinat; indeterminabil. – Ne- + determinabil.
NEDETERMINÁT, -Ă, nedeterminați, -ic, adj. Care nu este precizat, stabilit; care nu este definit sau cunoscut cu precizie. – Ne- + determinat.
NEDEZINFECTÁT, -Ă, nedezinfectați, -te, adj. Care nu a fost dezinfectat. – Ne- + dezinfectat.
NEDEZLEGÁT, -Ă, nedezlegați, -te, adj. 1. Care nu a fost desfăcut din legături. 2. Fig. A cărui rezolvare, explicație nu este găsită. – Ne- + dezlegat.
NEDEZLIPÍT, -Ă, nedezlipiți, -te, adj. Care nu este sau nu poate fi dezlipit sau despărțit; care este nelipsit (de undeva). – Ne- + dezlipit.
NEDEZMINȚÍT, -Ă, nedezmințiți, -te, adj. Care nu se dezminte (niciodată); consecvent. – Ne- + dezmințit.
NEDISCIPLINÁT, -Ă, nedisciplinați, -te, adj. Care nu se supune ordinii și disciplinei, care manifestă spirit de indisciplină; indisciplinat, nesupus. – Ne- + disciplinat.
NEDISEMINÁRE, nediseminări, s. f. Nerăspândire, nepropagare. – Ne- + diseminare.
NEDISIMULÁT, -Ă, nedisimulați, -te, adj. Care nu este disimulat; lipsit de ipocrizie. – Ne- + disimulat.
NEDISPÚS, -Ă, nedispuși, -se, adj. Care nu este bine dispus, care este supărat, mâhnit. – Ne- + dispus.
NEDISTRIBUÍT, -Ă, nedistribuiți, -te, adj. Care nu este distribuit. [Pr.: -bu-it] – Ne- + distribuit.
NEOGÉN, -Ă, neogeni, -e, s. n., adj. 1. S. n. A doua perioadă a erei neozoice, caracterizată prin existența unor specii de plante și de animale din paleogen, precum și a altora care trăiesc și astăzi. 2. Adj. Care aparține neogenului (1), care se referă la neogen. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néogène.
NEOGOÍT, -Ă, neogoiți, -te, adj. (Pop.) Nemângâiat.[Pr.: ne-o-] – Ne- + ogoit.
NEOGÓTIC, -Ă, neogotici, -ce, adj., s. n. (Stil în arhitectura și artă) care reevaluează goticul și prelucrează formal elementele lui decorative. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-gothique.
NEOGRAMÁTIC, -Ă, neogramatici, -ce, adj., s. m. și f. 1. Adj. (În sintagmele) Școala neogramatică sau curentul neogramatic = curent lingvistic care susține principiul regularității schimbărilor fonetice (considerând analogia drept factor principal în apariția formelor noi) și promovează studiul limbilor moderne. 2. S. m. și f. Adept al curentului neogramatic (1). [Pr.: ne-o-] – Neo- + gramatic (după germ. Junggrammatiker, fr. néo-grammairien, it. neogrammatici).
NEOGRÉC, -EÁCĂ, neogreci, -ce, adj. 1. (În sintagma) Limba neogreacă (și substantivat, f.) = limba greacă din perioada modernă, începând din sec. XVI până în zilele noastre; greaca modernă. 2. Care se referă la limba neogreacă (1), care ține de limba neogreacă, propriu limbii neogrecești sau, p. ext., poporului grec modern sau Greciei moderne; neogrecesc. Influența neogreacă. [Pr.: ne-o-] – Din fr. néo-grec.
NEOGRECÉSC, -EÁSCĂ, neogrecești, adj. Neogrec (2). [Pr.: ne-o-] – Neo- + grecesc.
NEOHEGELIÁN, -Ă, neohegelieni, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neohegelianismului. 2. Adj. Care ține de neohegelianism, propriu, caracteristic neohegelianismului. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-an] – Din fr. néo-hégélien.
NEOHEGELIANÍSM s. n. Curent fiiozofic contemporan apărut în Anglia în a doua jumătate a sec. XIX, care dezvoltă studiul filozofiei lui Hegel. Sau: care preia anumite elemente ale filozofiei lui Hegel. [Pr.: ne-o-he-ghe-li-a-] – Din fr. néo-hégélianisme.
NEOIMPRESIONÍSM s. n. Direcție modernistă în pictură care recurge la culorile complementare, aplicând procedeul contrastului simultan în vederea obținerii unei forme distincte. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. néo-impressionnisme.
NEOIMPRESIONÍST, -Ă, neoimpresioniști, -ste, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al neoimpresionismului. 2. Adj. Care ține de neoimpresionism, propriu, caracteristic neoimpresionismului. [Pr.: ne-o-im-pre-si-o-] – Din fr. néo-impressionniste.