Toate definitiile
EMASCULÁȚIE, emasculații, s. f. (Rar) Castrare. ♦ Impotență. – Din fr. émasculation.
EMBARGÓ, embargouri, s. n. 1. Interzicere de către un stat a exportului sau importului de mărfuri într-o sau dintr-o țară, ca sancțiune pentru încălcarea unor reguli sau principii de drept internațional sau ca mijloc de presiune politică. 2. Reținere de către un stat a navelor comerciale sau de mărfuri altui stat aflate pe teritoriul sau (în condițiile în care a survenit un conflict între statele respective). – Din fr. embargo.
EMBATÍC, embaticuri, s. n. Formă de arendare a unei proprietăți pe termen foarte lung, în intervalul căruia arendașul beneficia de toate drepturile de proprietate. – Din ngr. embatíkion.
EMBATICÁR, -Ă, embaticari, -e, s. m. și f. (În trecut) Persoană care arenda o proprietate cu embatic; titularul dreptului de embatic. – Embatic + suf. -ar.
EMBLEMÁTIC, -Ă, emblematici, -ce, adj. De emblemă, care ține de emblemă. – Din fr. emblématique.
EMBLÉMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles, care simbolizează o anumită idee. ♦ Simbol; figură alegorică. – Din fr. emblème, lat. emblema.
EMBOLÍE, embolii, s. f. Astupare bruscă a unui vas sangvin sau limfatic. – Din fr. embolie.
EMBOLÍT s. n. Minereu bogat în argint. – Din germ. Embolit.
EMBÓLUS s. n. Cheag de sânge, celulă grasă sau corp străin care astupă un vas sangvin, provocând o embolie. – Din fr. embolus.
EMBRIOCARDÍE, embriocardii, s. f. Ritm cardiac patologic apărut în miocarditele grave, caracterizat prin accelerarea bătăilor inimii și prin egalizarea pauzelor și a tonalităților celor două zgomote ale ei; ritm fetal. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryocardie.
EMBRIOGENÉZĂ s. f. Proces de transformare succesivă a oului și a embrionului până la ecloziune sau naștere; dezvoltare embrionară. [Pr.: -bri-o-] – Din fr. embryogenèse.
EXTERNÁRE, externări, s. f. Acțiunea de a externa. – V. externa.
ELODIÓN, elodioane, s. n. Instrument muzical asemănător cu armoniul. [Pr.: -di-on] – Din fr. élodion.
ELÉCTRIC, -Ă, electrici, -ce, adj. Care aparține electricității, privitor la electricitate, care produce sau are energie legată de prezența electricității. ◊ (Adverbial) Aparat care funcționează electric. ◊ Energie electrică = energie proprie câmpurilor electrice, cantitate de electricitate; (impr.) electricitate (1). Lumină electrică (și substantivat, f.) = sistem de iluminație în care sursele de lumină sunt alimentate cu energie electrică. – Din fr. électrique.
ELECTRICIÁN, -Ă, electricieni, -e, s. m. și f. (Adesea adjectival) Persoană calificată care lucrează sau repară instalații, mașini, aparate etc. electrice. [Pr.: -ci-an] – Din fr. électricien.
ELECTRICITÁTE s. f. 1. Una dintre proprietățile fizice fundamentale ale materiei, care se manifestă prin ansamblul fenomenelor legate de apariția, de mișcarea și de interacțiunea corpurilor purtătoare de sarcină electrică. ♦ Totalitatea fenomenelor electrice. ♦ Electricitate atmosferică = ansamblul fenomenelor electrice din atmosferă (fulgere, trăsnete etc.) Electricitate animală = energie electrică produsă de țesuturile vii. ♦ Lumină electrică. 2. Ramură a fizicii care se ocupă cu studiul fenomenelor electrice. – Din fr. électricité.
ELECTRIFICÁ, electrífic, vb. I. Tranz. A introduce folosirea energiei electrice, lumina electrică; a efectua lucrări de electrificare. – Din fr. électrifier.
ELECTRIFICÁRE, electrificări, s. f. Acțiunea de a electrifica și rezultatul ei; ansamblu de lucrări efectuate pentru introducerea și extinderea folosirii energiei electrice în diferite scopuri în toate ramurile economiei naționale, în activitatea social-culturală și în consumul casnic, pe calea sporirii producției de energie electrică. – V. electrifica. Cf. fr. électrification.
ELECTRIFICÁT, -Ă, electrificați, -te, adj. Care a fost dotat cu energie electrică, în care s-a făcut electrificarea. – V. electrifica. Cf. fr. électrifié.
ELECTRIZÁBIL, -Ă, electrizabili, -e, adj. Care poate fi electrizat. – Din fr. électrisable.
ELECTRIZÁNT, -Ă, electrizanți, -te, adj. Care electrizează. – Din fr. électrisant.
ELECTRIZÁRE, electrizări, s. f. Acțiunea de a electriza și rezultatul ei; înflăcărare, animare. – V. electriza.
ELECTRIZÁT, -Ă, electrizați, -te, adj. 1. (Despre unele corpuri) Care a fost supus electrizării. 2. Fig. Asupra căruia a fost produsă o impresie puternică și bruscă. – V. electriza.
ELECTRO- Element de compunere însemnând „electric”, „bazat pe electricitate” și servind la formarea unor substantive sau adjective. – Din fr. électr(o)-, germ. elektr(o)- etc.
ELECTROACUPUNCTÚRĂ s. f. Metodă de acupunctură în care acul primește impulsuri electrice; electropunctură. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + acupunctură.
ELECTROACÚSTIC, -Ă, electroacustici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a acusticii care studiază transformarea oscilațiilor acustice în oscilații electromagnetice și invers, precum și metodele de măsurare corespunzătoare și aplicațiile tehnice ale acestei transformări. 2. Adj. Referitor la electroacustică (1), de electroacustică. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-acoustique, germ. Elektroakustik.
ELECTROANESTEZÍE, electroanestezii, s. f. Anestezie bazată pe folosirea curenților electrici. [Pr.: -tro-a-] – Din fr. électro-anesthésie.
ELECTROAPRÍNDERE, electroaprinderi, s. f. Aprindere (2) printr-o scânteie electrică. [Pr.: -tro-a-] – Electro- + aprindere.
ELECTROBIOLÓGIC, -Ă, electrobiologici, -ce, adj. Referitor la electrobiologie, de electrobiologie. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologique.
ELECTROBIOLOGÍE s. f. Studiu al apariției și al efectelor fenomenelor electrice în organismele vii, în special asupra sistemului nervos și a contracțiilor musculare. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. électrobiologie.