Toate definitiile
ELECTROBÚZ, electrobuze, s. n. Autovehicul de transport în comun, acționat de un motor electric alimentat de la un acumulator propriu (mecanic sau electric) de energie. – Din germ. Elektrobus, fr. électrobus.
ELECTROCALÓRIC, -Ă, electrocalorici, -ce, adj. Referitor la căldura dezvoltată sau absorbită în conductoare prin trecerea curentului electric, care aparține acestei călduri. – Din germ. Elektrokalorik.
ELECTROCAPILARITÁTE s. f. Modificare a tensiunii dintre două fluide prin aplicarea unei diferențe de potențial între acestea. – Din fr. électrocapillarité.
ELECTROCÁR, electrocare, s. n. Cărucior autopropulsat, acționat de un motor electric alimentat de la o baterie de acumulatoare proprie, folosit pentru transportul de materiale pe distanțe scurte în ateliere, depozite, gări etc. – Electro- + car. Cf. engl. electrocar, germ. Elektrokarren.
ELECTROCARDIOGRÁF, electrocardiografe, s. n. Aparat cu ajutorul căruia se execută electrocardiogramele, înregistrându-le pe hârtie fotografică sau pe film. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiographe, germ. Elektrokardiograph.
ELECTROCARDIOGRÁMĂ, electrocardiograme, s. f. Înregistrare grafică a tensiunii și a curenților electrici care însoțesc activitatea musculară a inimii. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardiogramme, germ. Elektrokardiogramm.
ELECTROCARDIOSCÓP, electrocardioscoape, s. n. (Med.) Aparat care permite proiectarea electrocardiogramei pe un ecran. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscope.
ELECTROCARDIOSCOPÍE, electrocardioscopii, s. f. (Med.) Examinare cu electrocardioscopul. [Pr.: -di-o-] – Din fr. électrocardioscopie.
ELECTROCARÍST, electrocariști, s. m. Lucrător pe electrocar. – Electrocar + suf. -ist.
ELECTROCAÚSTICĂ s. f. Metodă de tratament prin cauterizare electrică. – Din germ. Elektrokaustik, fr. électrocaustique.
ELECTROCAUTÉR, electrocautere, s. n. Cauter alcătuit dintr-o tijă metalică prevăzută la extremitate cu un fir de platină, adus la incandescență cu ajutorul curentului electric. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautère.
ELECTROCAUTERIZÁ, electrocauterizez, vb. I. Tranz. A cauteriza cu ajutorul electrocauterului. [Pr.: -ca-u-] – Din fr. électrocautériser.
ELECTROCAUTERIZÁRE, electrocauterizări, s. f. Acțiunea de a electrocauteriza și rezultatul ei. [Pr.: -ca-u-] – V. electrocauteriza.
ELECTROCĂLDÚRĂ s. f. Electrotermie. – Electro- + căldură.
ELECTROCERÁMICĂ s. f. Ramură a ceramicii care se ocupă cu fabricarea, utilizarea și cercetarea proprietăților materialelor ceramice folosite în electrotehnică. – Din fr. électrocéramique.
ELECTROCHÍMIC, -Ă, electrochimici, -ce, adj. Care aparține electrochimiei, privitor la electrochimie. ◊ Analiză electrochimică = electroanaliză. – Din fr. électrochimique.
ELECTROCHIMÍE s. f. Ramură a chimiei fizice care studiază fenomenele de transformare a energiei chimice în energie electrică și invers, precum și legile acestor fenomene. – Din fr. électrochimie.
ELECTROCHIMOGRÁF, electrochimografe, s. n. (Med.) Aparat pentru înregistrarea curenților electrici emiși de contracția organelor, vaselor de sânge etc. – Din engl. electrokymograph.
ELECTROCHIMOGRÁMĂ, electrochimograme, s. f. (Med.) înregistrare grafică a conturului unui organ în activitate (inimă, vase mari etc.) [Scris și: electrokimogramă] – Din engl. electrokymogram.
ELECTROCHIRURGÍE s. f. Chirurgie bazată pe folosirea curenților electrici. – Din fr. électrochirurgie.
ELECTROCINÉTIC, -Ă, electrocinetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramură a electromagnetismului care studiază stările și fenomenele staționare din conductoarele electrice parcurse de curenți electrici de conducție. 2. Adj. Care se referă la electrocinetică (1), care aparține electrocineticii. – Din fr. électrocinétique.
ELECTROCOAGULÁ, electrocoagulez, vb. I. Tranz. (Med.) A distruge prin coagulare cu ajutorul curentului electric alternativ de înaltă frecvență țesuturile patologice. [Pr.: -co-a-] – Din fr. électrocoaguler.
ELECTROCOAGULÁRE, electrocoagulări, s. f. Acțiunea de a electrocoagula și rezultatul ei. [Pr.: -co-a-] – V. electrocoagula.
ELECTROCOMUNICÁȚIE, electrocomunicații, s. f. Procedeu de comunicare la distanță prin mijloace electromagnetice. – Din fr. électrocommunication.
ELECTROCONCENTRÁRE, electroconcentrări, s. f. (Fiz.) Concentrare a unei soluții coloidale prin deplasarea particulelor în suspensie către anod sau catod, sub acțiunea curentului continuu. – După fr. électroconcentration.
ELECTROCONDUCTÓR, -OÁRE, electroconductori, -oare, adj. (Despre corpuri sau materiale) Care prezintă conductibilitate electrică. – Electro- + conductor.
ELECTROCORTICOGRAFÍE s. f. Tehnică de studiere a activității electrice a scoarței cerebrale, care constă în aplicarea unor electrozi pe suprafața creierului. – Din fr. électrocorticographie.
ELECTROCULTÚRĂ s. f. Utilizare a curentului electric pentru dezvoltarea vegetalelor. – Din fr. électroculture.
ELECTROCUTÁ, electrocutez, vb. I. Tranz. și refl. A omorî sau a muri prin electrocutare. – Din fr. électrocuter.
ELECTROCUTÁRE, electrocutări, s. f. Faptul de a (se) electrocuta; străbatere a unui organism viu de către un curent electric de intensitate capabilă să-i provoace o vătămare sau chiar moartea. – V. electrocuta.