Toate definitiile
ELOXÁT, -Ă, eloxați, -te, adj. (Despre aluminiu, piese din aluminiu) Tratat contra oxidării. – Din fr. éloxé.
ELUÁNT, eluanți, s. m. Solvent care servește la eluare; developant. [Pr.: e-lu-ant] – Din fr. éluant.
ELUÁRE, eluări, s. f. Proces de dizolvare și de separare a substanțelor dintr-o coloană cromatografică fixate pe un mediu absorbant, prin spălarea ei cu eluanți; eluțiune. [Pr.: -lu-a-] – Cf. fr. éluer.
ELUCIDÁ, elucidez, vb. I. Tranz. A clarifica, a desluși, a limpezi, a lămuri o problemă până atunci confuză. – Din fr. élucider, lat. elucidare.
ELUCIDÁRE, elucidări, s. f. Acțiunea de a elucida și rezultatul ei; lămurire, deslușire, explicare. – V. elucida.
ELUCUBRAȚIÚNE s. f. v. elucubrație.
ELUDÁRE, eludări, s. f. Acțiunea de a eluda și rezultatul ei. – V. eluda.
ELUȚIÚNE, eluțiuni, s. f. Eluare. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. élution.
ELUVIÁL, -Ă, eluviali, -e, adj. (Despre soluri) Care s-a diferențiat prin eluvionare. [Pr.: -vi-al] – Din fr. éluvial.
ELUVIONÁRE, eluvionări, s. f. 1. Acțiunea de formare e eluviilor. 2. Spălare spre adâncime a unor elemente componente din straturile superioare ale solului sub acțiunea apei de precipitații infiltrate în sol. [Pr.: -vi-o] – După fr. éluvionnement.
ELÚVIU, eluvii, s. n. Produse ale alterării exogene a rocilor, acumulate pe loc și caracterizate prin lipsa stratificației și prin nesortarea materialului. – Din fr. éluvium.
ELUVIÚNE, eluviuni, s. f. Proces de formare a eluviilor; produse ale acestui proces. [Pr.: -vi-u-] – Din fr. éluvion.
ELVÉTIC, -Ă, elvetici, -ce, adj. (Rar) Elvețian. – Din fr. helvétique.
ELVEȚIÁNCĂ, elvețience, s. f. Femeie care face parte din populația de bază a Elveției sau este originară de acolo. [Pr.: -ți-an-] – Elvețian + suf. -că.
EMACIÁȚIE, emaciații, s. f. Emaciere. [Pr.: -ci-a-] – Din fr. émaciation.
EMACIÉRE, emacieri, s. f. Slăbire pronunțată care apare spre sfârșitul bolilor de lungă durată; cașexie, emaciație. [Pr.: -ci-e-] – Cf. fr. émacier.
EMÁIL, emailuri, s. n. 1. Masă sticloasă obținută prin topire sau prin sinterizare, constituită în special din siliciu și din bariu, care se aplică pe suprafața unor obiecte metalice sau ceramice, pentru a le proteja împotriva coroziunii, a le îmbunătăți rezistența mecanică, a realiza izolarea lor electrică, în scop decorativ etc.; smalț, glazură. 2. Obiect emailat. 3. Peliculă obținută pe bază de rășini, care au în conținutul lor pigmenți. – Din fr. émail.
EMAILÁJ s. n. Emailare. – Din fr. émaillage.
EMAILÁRE, emailări, s. f. Acțiunea de a emaila și rezultatul ei; smălțuire. – V. emaila.
EMAILÁT, -Ă, emailați, -te, adj. Acoperit cu email (1); smălțuit. – V. emaila.
EMANÁ, emán, vb. I. 1. Tranz. A emite, a degaja, a împrăștia un gaz, vapori, un miros etc.; a exala. 2. Intranz. A proveni, a veni de la...; a izvorî, a-și avea originea. – Din fr. émaner, lat. emanare.
EMANÁRE, emanări, s. f. Acțiunea de a emana și rezultatul ei. – V. emana.
EMANATÍSM s. n. Doctrină religioasă-filozofică de tendință panteistă, potrivit căreia lumea nu este rezultatul unui act de creație, ci s-a născut din substanța divinității printr-un proces continuu de emanație; emanaționism. – Din germ. Emanatism, fr. émanatisme.
EMANAȚIONÍSM s. n. Emanatism. [Pr.: -ți-o-] – Din emanație.
EMANAȚIÚNE s. f. v. emanație.
EMANCIPÁ, emancipez, vb. I. 1. Refl. și tranz. A(-și) câștiga sau a face să-și câștige independența; a (se) elibera (1). ♦ Refl. (Despre copii și adolescenți) A-și lua unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui, a avea purtări libertine. 2. Tranz. (În trecut) A scoate un minor de sub tutela părintească sau a tutorelui și a-i acorda, înainte de a ajunge la majorat, o parte din drepturile unui major. – Din fr. émanciper, lat. emancipare.
EMANCIPÁT, -Ă, emancipați, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii și adolescenți) Care și-a luat unele libertăți nepotrivite cu vârsta lui; cu purtări libertine. 2. (În unele state) Scos înainte de majorat de sub autoritatea părintească sau a tutorelui. – V. emancipa.
EMANCIPÁȚIE, emancipații, s. f. (Înv.) Emancipare. – Din fr. émancipation, lat. emancipatio.
EMARGINÁT, -Ă, emarginați, -te, adj. (Despre frunze, petale etc.) Care este puțin crestat la vârf. – Din fr. émarginé.
EMASCULÁ, emasculez, vb. I. Tranz. (Rar) A castra. ♦ Tranz. și refl. A face sau a deveni impotent. – Din fr. émasculer.