Toate definitiile
FULARDÁRE, fulardări, s. f. Acțiunea de a fularda și rezultatul ei. – V. fularda.
FULÁRE, fulări, s. f. Acțiunea de a fula; mișcare pendulară față de un plan perpendicular pe axa de rotație a unui corp rotitor; bătaie frontală. – V. fula.
FULÉU, fulee, s. n. 1. Alergare în pas mare, mâinile mișcându-se în ritmul picioarelor. 2. Distanța parcursă de un cal din momentul când se desprinde de pământ și până îl atinge din nou, marcată de două urme succesive ale aceluiași picior. – Din fr. foulée.
FULGARÍN, fulgarine, s. n. Manta, pardesiu de ploaie, confecționat dintr-un material impermeabil; impermeabil. – Denumire comercială.
FÚLGER, fulgere, s. n. Fenomen atmosferic care constă într-o descărcare electrică luminoasă produsă între doi nori sau în interiorul unui nor. ◊ Ședință (sau miting) fulger = ședință (sau miting) care se convoacă pe loc cu ocazia unui eveniment important. Telegramă fulger = telegramă transmisă (în schimbul unei suprataxe) mai repede decât telegramele obișnuite. ◊ Loc. adj. și adv. Ca fulgerul (sau ca un fulger) = cu iuțeala fulgerului, iute, scurt; subit. ◊ Fulger globular = fulger cu aspectul unui glob de foc de culoare alb-albăstruie sau roșiatică, care se deplasează relativ încet sub influența curenților de aer, dispărând brusc, cu sau fără explozie. ◊ Fulger electronic = bliț. – Lat. fulger (=fulgur, -is).
FULGERÁ, fúlger, vb. I. 1. Intranz. (La pers. 3) A se produce fulgere în atmosferă. ◊ Expr. A tuna și a fulgera = (despre oameni; și la pers. 1) a face scandal; a trânti și a bufni. 2. Intranz. Fig. A scânteia, a luci, a sclipi (ca un fulger). ♦ A se ivi sau a trece repede (ca fulgerul). 3. Tranz. Fig. A izbi pe cineva doborându-l cu o lovitură rapidă și puternică. ♦ A arunca asupra cuiva o privire iute și tăioasă; a țintui, a străpunge cu privirea. – Lat. pop. fulgerare (=fulgurare).
FULGERÁRE, fulgerări, s. f. 1. Acțiunea de a fulgera și rezultatul ei; lumină ca de fulger; scânteiere, lucire, fulgerătură. 2. Fig. Senzație, durere scurtă și violentă. 3. Fig. Durată scurtă; clipă, moment. – V. fulgera.
FULGERÁT, -Ă, fulgerați, -te, adj. Lovit, atins de fulger. – V. fulgera.
FULGERĂTÓR, -OÁRE, fulgerători, -oare, adj. 1. Iute (ca fulgerul), rapid. 2. Fig. (Despre privire) Rapid; pătrunzător. – Fulgera + suf. -ător.
FULGERĂTÚRĂ, fulgerături, s. f. (Rar) Faptul de a fulgera; fulger, fulgerare. – Fulgera + suf. -ătură.
FULGERÉȘTE adv. (Rar) Iute ca fulgerul. – Fulger + suf. -ește.
FULGUÍ, pers. 3 fulguiește, vb. IV. Intranz. A ninge cu fulgi rari. – Fulg + suf. -ui.
FULGUIÁLĂ, fulguieli, s. f. Ninsoare cu fulgi rari; fulguire, fulguit. [Pr.: -gu-ia-] – Fulgui + suf. -eală.
FULGUÍRE, fulguiri, s. f. Acțiunea de a fulgui și rezultatul ei; fulguială, fulguit. – V. fulgui.
FULGUÍT s. n. Faptul de a fulgui; fulguială, fulguire. – V. fulgui.
FULGULÉȚ, fulguleți, s. m. Diminutiv al lui fulg. – Fulg + suf. -uleț.
FULGURÁNT, -Ă, fulguranți, -te, adj. Înconjurat de fulgere. ♦ (Adesea fig.) Care împrăștie o lumină vie și de scurtă durată. – Din fr. fulgurant, lat. fulgurans, -ntis.
FULGURÁȚIE, fulgurații, s. f. 1. Iluminație bruscă a cerului neînsoțită de tunet, produsă de o descărcare electrică în regiunile înalte ale atmosferei. 2. (Med.; în sintagma) Fulgurație electrică = metodă de tratare a rănilor prin aplicare de scântei electrice de înaltă frecvență. [Var.: fulgurațiúne s. f.] – Din fr. fulguration, lat. fulguratio, -onis.
FULGURAȚIÚNE s. f. v. fulgurație.
FULGURÍT, fulgurite, s. n. Formație tubulară care ia naștere prin topirea rocilor sub acțiunea trăsnetelor. – Din fr. fulgurite.
FÚLIE, fulii, s. f. (Bot.) Narcisă. ♦ Podoabă de pietre prețioase în forma acestei flori. – Din tc. fulya.
FULMICOTÓN s. n. Exploziv puternic, obținut prin acțiunea acidului azotic asupra celulozei. – Din fr. fulmicoton.
FULMINÁNT, -Ă, fulminanți, -te, adj. Care produce explozie; exploziv. ♦ Fig. Amenințător; violent; ațâțător, provocator. – Din fr. fulminant.
FULMINÁT, fulminați, s. m. Sare a acidului fulminic. ♦ Fulminat de mercur = sare de mercur a acidului fulminic, exploziv detonat, foarte otrăvitor, care se prezintă sub forma unui praf cenușiu, cu gust metalic. – Din fr. fulminate.
FULMINÁȚIE, fulminații, s. f. Descompunere cu detonație a unei substanțe explozive; explozie. – Din fr. fulmination.
FULMÍNIC adj.m. (În sintagma) Acid fulminic = izomer al acidului cianic care, împreună cu metalele, formează săruri explozive. – Din fr. fulminique.
FULTUIÁLĂ s. f. v. fuituială.
FULTUITÓR s. n. v. fuituitor.
FUM fumuri, s. n. I.1. Suspensie de particule solide într-un mediu gazos, produsă în cursul arderii incomplete a materialelor combustibile (sau, artificial și intenționat, cu ajutorul unor substanțe chimice). ♦ Fig. Încețoșare, tulbureală, amețeală (provocată de alcool). 2. Cantitate de fum (I 1) pe care fumătorul o trage dintr-o dată din țigară sau din pipă. 3. (Înv.) Gospodărie, considerată ca o grupare în jurul vetrei; familie, casă. 4. Fig. (La pl.) Îngâmfare; pretenții nejustificate, gărgăuni. II. Canal cotit, în interiorul unei sobe, prin care circulă gazele calde înainte de a ieși pe coș. – Lat. fumus.
FUMAGÍNĂ, fumagine, s. f. Boală a unor arbori de pădure, a viței de vie și a unor pomi fructiferi provocată de o ciupercă din clasa ascomicetelor și manifestată ca un înveliș negru, prăfos, asemănător cu funinginea, care apare pe părțile atacate. – Din fr. fumagine.