Toate definitiile

MONOGAMÍE, monogamii, s. f. Formă de căsătorie în care un bărbat are o singură soție, iar femeia un singur bărbat. ♦ Stare a unei plante monogame. – Din germ. Monogamie, fr. monogamie.

MONOGENÉZĂ, monogeneze, s. f. (Biol.) Reproducere directă (prin ouă sau prin ovule) cu faze de dezvoltare identice. ♦ P. ext. Punct de plecare unic al unui lucru, al unui fenomen. – Din fr. monogenèse.

MONOGRÁF, monografi, s. m. Autor al unei monografii. – Din fr. monographe.

MONOGRÁMĂ, monograme, s. f. Semn scris, gravat sau cusut, format prin alăturarea sau împletirea inițialelor numelui și prenumelui unei persoane. [Var.: monográm s. n.] – Din fr. monogramme.

MONOLÍNGV, -Ă, monolingvi, -e, adj. (Despre dicționare, ediții etc.) Într-o singură limbă; unilingv. – Din fr. monolingue.

MONOPOLIZÁRE, monopolizări, s. f. Acțiunea de a monopoliza și rezultatul ei. – V. monopoliza.

MONOTEÍSM s. n. Sistem religios care recunoaște o singură divinitate. – Din fr. monothéisme.

MONOTEÍST, -Ă, monoteiști, -ste, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care ține de monoteism, privitor la monoteism. 2. S. m. și f. Adept al monoteismului. – Din fr. monothéiste.

MONOVALÉNT, -Ă, monovalenți, -te, adj. (Despre elemente chimice sau radicali chimici) Care are valența unu. – Din fr. monovalent.

MONOVÉRB, monoverbe, s. n. Joc distractiv care constă în a reprezenta un cuvânt prin litere combinate între ele sau prin figuri, sensul acestuia reieșind din poziția elementelor componente. – Din it. monoverbo.

MONOXÍL, -Ă, monoxili, -e, adj., s. n. (Barcă primitivă) făcută dintr-un trunchi de copac scobit. – Din fr. monoxyle.

MONSENIÓR, monseniori, s. m. Titlu care se dădea în Occident principilor din familiile dominatoare, cardinalilor și altor prelați; persoană care are unul dintre aceste titluri. – Din fr. monseigneur.

MÓNSTRU, monștri, s. m. 1. Ființă mitologică cu corpul format din părți ale unor animale diferite sau din unele părți de om și altele de animal. 2. Ființă care se naște cu mari anomalii fizice; pocitanie; fig. om cu mari defecte morale, om josnic, crud, denaturat. 3. Namilă, matahală. ♦ (Fig.) (Adjectival) De proporții mari, extraordinar, neobișnuit. – Din lat. monstrum, fr. monstre.

MOȘMONDÍ, moșmondesc, vb. IV. Intranz. A lucra încet, neîndemânatic, a migăli la ceva. – Cf. moșmon.

MOȘNEÁG, moșnegi, s. m. 1. Bărbat în vârstă; moș. 2. Unul dintre personajele jocului popular numit capra, brezaia sau turca, reprezentând un bărbat bătrân; moș. – Cf. moș.

MOȘNEÁN, moșneni, s. m. 1. (În evul mediu, în Țara Românească), Țăran liber, posesor în devălmășie al unei proprietăți de pământ moștenite de la un străbun comun; moștean, răzeș. 2. (Înv.) Moștenitor, succesor. 3. (Înv. și reg.) Băștinaș. – Cf. moștean.

MOȘTENITÓR, -OÁRE, moștenitori, -oare s. m. și f. 1. Persoană care moștenește bunuri materiale sau care devine, prin succesiune, beneficiarul unui drept; persoană care urmează pe cineva într-un post, într-o demnitate; succesor, urmaș. ◊ (Și adjectival) Prinț moștenitor sau moștenitorul tronului = prinț care urmează să se urce pe tron după moartea suveranului. 2. Fiu, copil (în raport cu părinții săi). – Moșteni + suf. -tor.

MÓSTRĂ, mostre, s. f. 1. Obiect dintr-o serie de obiecte identice sau cantitate mică dintr-o marfă, dintr-un material etc., după care se pot aprecia anumite însușiri ale acestora; probă, eșantion. ♦ Model. ◊ Târg de mostre = târg la care un stat sau diverse întreprinderi își expun mostre (1) pentru reclamă și pentru informarea cumpărătorilor. 2. Fig. Exemplu, pildă. [Var.: (reg.) mústră s. f.] – Din ngr. móstra.

MOTOCICLÉTĂ, motociclete, s. f. Vehicul cu două roți în linie sau cu trei roți în triunghi isoscel, montate pe un cadru, cu motor cu ardere internă, construit pentru una sau două persoane. – Din fr. motocyclette.

MOȚ¹, moțuri, s. n. 1. Șuviță de păr (mai lung și mai des) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale). ◊ Expr. (Fam.) (A fi) cu moț (în frunte) sau mai cu moț = (a se socoti) cu vază, mai deosebit, mai iscusit, mai grozav. A spune lucrurile cu moț = a exagera, a înflori ceva. Moț și el = se spune când cineva intervine (nechemat) într-o discuție. A lua (pe cineva) de moț = a trage de păr. ♦ Șuviță de păr legată cu o panglică; p. ext. panglica cu care se leagă această șuviță. ♦ (Mai ales la pl., în forma moațe) Șuviță de păr răsucită pe un șiret, o hârtie, o cârpă etc. pentru a se încreți; p. ext. șiret, cârpă, hârtie etc. folosită în acest scop; bigudiu. 2. Smoc de pene de pe capul unor păsări. 3. Panaș, ciucure confecționat din diferite materiale, care se atârnă la fes, scufie, căciuliță etc. 4. Pielea roșie-albăstruie de pe capul curcanului, care atârnă în jos; creastă. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare cu flori roșii, roz sau albe în formă de spice care atârnă în jos (Polygonum orientale); b) plantă erbacee cu flori roșii, mici, așezate în spice lungi, care atârnă ca o coadă (Amaranthus caudatus). 5. Nume dat unor inflorescențe. 6. (Reg.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 7. Partea superioară, ascuțită, prelungită sau bulbucată, a unor lucruri; vârf. [Pl. și: moațe.] – Et. nec.

MOȚĂÍ, móțăi, vb. IV. Intranz. 1. A ațipi șezând; a adormi ușor și intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (în semn de afirmație, de salut, de mustrare). [Prez. ind. și: moțăiesc] – Moț¹ + suf. -ăi.

MUCALÍT, -Ă, mucaliți, -te, adj. (Despre oameni; adesea substantivat) Care știe să stârnească râsul, păstrând un aer serios; poznaș. – Din tc. mukallit.

MUCAVÁ, mucavale, s. f. Carton gros întrebuințat la legatul cărților, la confecționarea cutiilor, ambalajelor etc. – Din tc. mukavva.

MUCEGÁI, mucegaiuri, s. n. Nume dat ciupercilor saprofite sau parazite care se dezvoltă pe suprafața substanțelor organice, pe ziduri, pe pietre etc. sub forma unui strat ca pâsla, cenușiu sau verzui, și care provoacă degradarea mediului pe care se dezvoltă; p. ext. igrasie; mucezeală. [Var.: mucigái s. n.] – Din muced.

MÚGURE s. m. v. mugur.

MUIERÁTIC, -Ă, muieratici, -ce, adj. 1. Afemeiat. 2. Muieresc, femeiesc. [Var.: muierátec, -ă adj.] – Muiere¹ + suf. -atic.

MUIERÉSC, -EÁSCĂ, muierești, adj. (Înv. și pop.) De muiere¹, femeiesc; caracteristic unei femei. – Muiere¹ + suf. -esc.

MULÁJ, mulaje, s. n. Reproducere în ipsos, în ceară etc. a unui obiect, obținută prin mulare. ♦ Model executat din pânză sau din hârtie, după care se croiește un obiect de îmbrăcăminte. – Din fr. moulage.

MULÁTRU, -Ă, mulatri, -e s. m. și f. Persoană născută dintr-un bărbat alb și o negresă sau dintr-o femeie albă și un negru. – Din fr. mulâtre.

MULTIMILENÁR, -Ă, multimilenari, -e, adj. Care datează de mai multe milenii, care a dăinuit timp de mai multe milenii. ♦ P. ext. Extrem de vechi. – suf. -Multi- + milenar.