Toate definitiile
METALÚRGIC, -Ă, metalurgici, -ce, adj. Care aparține metalurgiei, privitor la metalurgie, folosit în metalurgie. – Din fr. métallurgique.
METALURGÍE s. f. 1. Știință care se ocupă cu studiul proprietăților fizice și chimice ale metalelor (și aliajelor lor), precum și cu studiul proceselor fizice și chimice care se produc la obținerea și la prepararea lor. 2. Tehnica extragerii și prelucrării în semifabricate a metalelor (industriale). ♦ Întreprindere sau secție într-o întreprindere în care se elaborează și se prelucrează metale. – Din fr. métallurgie.
METAMORFÍSM s. n. Totalitatea transformărilor mineralogice, structurale și chimice suferite de roci în stare solidă sub influența căldurii pământului, a presiunii și a reacțiilor chimice. – Din fr. métamorphisme.
METÁNIE s. f. vezi mătanie.
METEÓRIC, -Ă, meteorici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține meteorilor (1), referitor la meteori. ◊ Apă meteorică = apă care provine din precipitațiile atmosferice. 2. Adj. Care ține de meteori (2), privitor la meteori. ♦ Fig. Care se ivește pe neașteptate, produce o puternică impresie și trece repede; trecător; efemer. 3. S. f. Capitol al astronomiei care se ocupă cu studiul meteoriților. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorique.
METEORÍT, meteoriți, s. m. Bucată desprinsă dintr-un corp cosmic (care străbate atmosfera și cade la suprafața Pământului). [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorite.
METEOROLÓGIC, -Ă, meteorologici, -ce, adj. Care ține de meteorologie sau de meteori, privitor la meteorologie sau la meteori. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologigue.
METEOROLOGÍE s. f. Ramură a geofizicii care se ocupă cu studiul proprietăților atmosferei și cu fenomenele care au loc în aceasta. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologie.
METEOROLÓG, -Ă, meteorologi, -ge s. m. și f. Specialist în meteorologie. [Pr.: -te-o-] – Din fr. météorologue.
METICULOZITÁTE s. f. Însușirea de a fi meticulos; minuțiozitate, scrupulozitate; pedanterie. – Din fr. méticulosité.
METÓDĂ, metode, s. f. 1. Mod (sistematic) de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective. ◊ Loc. adv. Cu metodă = metodic, sistematic. 2. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop; metodologie (4). ♦ Manieră de a proceda. 3. Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii. [Var.: (înv.) metód s. n.] – Din fr. méthode, lat. methodus, germ. Methode.
METROLOGÍE s. f. Parte a fizicii care se ocupă cu măsurările precise, cu stabilirea unităților și cu procedeele de măsură etc. ♦ Totalitatea activităților (legale și administrative) privitoare la măsurări, la etaloane, la aparate și instrumente de măsură, precum și la supravegherea folosirii lor economice. – Din fr. métrologie.
MEZENTÉR, mezentere, s. n. Foiță a peritoneului care învelește și leagă intestinul de peretele posterior al abdomenului și în care se găsesc vase sangvine și limfatice, nervi și ganglioni limfatici; prapur. – Din lat. mesentherium, fr. mésentère.
MICÍME, micimi, s. f. Faptul de a fi mic; fig. josnicie, meschinărie; micșorime. – Mic + suf. -ime.
MICROBIOLOGÍE s. f. Ramură a biologiei care se ocupă cu studiul morfologiei și fiziologiei microorganismelor, precum și cu metodele de combatere a microorganismelor patologice pentru animale și plante și de folosire a celor utile. [Pr.: -bi-o-] – Din fr. microbiologie.
MI s. m. invar. A treia notă muzicală din gama do major; semn care reprezintă această notă. – Din it., fr. mi.
MICÚȚ, -Ă, micuți, -e, adj., s. m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; mititel, micșor. 2. S. n. (Reg.) Vagonet în formă de căldare, în care se descarcă și se transportă zgura de la furnal. – Mic + suf. -uț.
MIEL, miei, s. m. Puiul (mascul al) oii, în primele luni de la naștere. ◊ Zăpada (sau omătul) mieilor zăpada care cade uneori primăvara târziu. ♦ Blana prelucrată a puiului oii; carnea acestui animal. – Din lat. agnellus.
MIEZ, miezuri, s. n. 1. Parte interioară (moale) a unui fruct, a pâinii etc., inimă (IV 3). ♦ Partea cea mai dinăuntru, centrală a unui lucru, a unui spațiu etc. interior; spec. partea din interior, comestibilă, a unei nuci. ♦ Expr. A hrăni (sau a crește pe cineva) cu miez de nucă = a ține pe cineva în huzur; a răsfăța. ♦ (Tehn.) Parte a unei forme de turnătorie, așezată în interiorul acesteia, cu ajutorul căreia se obțin goluri sau scobituri într-o piesă turnată. ♦ Piesă de fier masiv, de oțel sau formată din lame de oțel decupate, care se introduce în interiorul unor aparate electrice. 2. Fig., Partea esențială, fondul unei probleme; semnificație, tâlc. ◊ Loc. adj. Cu miez = cu tâlc, substanțial. 3. (În sintagmele) Miezul nopții sau miez de noapte = a) ora 12 noaptea; b) perioadă din jurul orei 24; toiul nopții. Miezul zilei = a) ora 12 ziua, amiază; b) perioadă din jurul orei 12 ziua, toiul zilei. Miezul verii (sau iernii) = perioada de mijloc a verii (sau a iernii). – Din lat. medius.
MIGDÁLĂ, migdale, s. f. Fruct al migdalului, de formă alungită, al cărui sâmbure, cu gust dulce sau amar, este comestibil; p. restr. sâmburele acestui fruct. – Migdal + suf. -ă.
MIGDALÁT, -Ă, migdalați, -te, adj. (Despre ochi) Ca migdala, de forma migdalei; alungit, codat. – Migdală + suf. -at.
MILANÉZ, -Ă, milanezi, -e s. 1. S. m., s. f. Persoană care locuiește în orașul Milano sau este originară de acolo. 2. S. f. Tricot de mătase folosit pentru confecționarea obiectelor de lenjerie. ◊ (Adjectival) Cămașă milaneză – Milano + suf. -ez.
MILIONÁR, -Ă, milionari, -e s. m. și f. (Și adjectival) Persoană care posedă o avere evaluată în milioane (de lei, de dolari etc.). [Pr.: -li-o-] – Din fr. millionaire, germ. Millionär.
MILIONÍME, milionimi, s. f. Număr egal cu a milioana parte dintr-un întreg; a milioana parte dintr-un întreg. [Pr.: -li-o-] – Milion + suf. -ime.
MILOGÍ, milogesc, vb. IV. Refl. A cere de pomană; a cerși. ♦ A se ruga de cineva cu stăruință, înjositor, pentru a obține ceva. – Din milog.
MIMÁ, mimez, vb. I. Tranz. A interpreta un rol, o piesă etc. sau a exprima ceva prin mimică, prin gesturi, ca un mim (2). ♦ A imita gesturile, apucăturile cuiva. – Din fr. mimer.
MIMETÍSM s. n. Însușire dobândită de unele animale în cursul selecției naturale, de a avea ori de a lua culoarea sau forma unor obiecte din mediul înconjurător (pentru a se confunda cu acestea și a nu fi recunoscute de dușmani). – Din fr. mimétisme.
MINÁ, minez, vb. I. Tranz. 1. A așeza, a pune explozibile, mine1 (2) pe uscat sau în apă; a depune o încărcătură de exploziv într-o clădire, la un pod etc. în scopul aruncării lor în aer. 2. (Despre ape) A săpa, a roade un teren. ♦ (Fig.) A slăbi, a distruge (cu încetul); a măcina. – Din fr. miner.
MINCINÓS, -OÁSĂ, mincinoși, -oase, adj. 1. (Adesea substantivat), Care este înclinat să spună minciuni; care spune minciuni, care minte; care nu se ține de cuvânt. 2. Fals, neadevărat, neîntemeiat. ♦ (Fig.) Amăgitor, înșelător; himeric. – Minciună + suf. -os.
MINERALIÉR, mineraliere, s. n. Cargobot folosit la transportul minereurilor. [Pr.: -li-er] – Din fr. minéralier.