Toate definitiile
MAROCHINÉR s. m. v. marochinier.
MAROCHINERÍE s. f. v. marochinărie.
MAROCHINIÉR, marochinieri, s. m. Lucrător specializat în confecționarea obiectelor din marochin. [Pr.: -ni-er. – Var.: marochinér s. m.] – Din fr. maroquinier.
MARÓN adj. v. maro.
MARONÍU, -ÍE, maronii, adj., s. n. 1. Adj. (Despre culori) Care bate în maro. 2. Culoare maronie (1). – Maron + suf. -iu.
MARÓTĂ, marote, s. f. Preocupare excesivă (uneori obsedantă) pentru un anumit lucru, idee fixă; p. ext. obiect al unei astfel de preocupări. – Din fr. marotte.
MARSUÍN, marsuini, s. m., s. n. 1. S. m. Specie de mamifer cetaceu, asemănător cu delfinul, cu spatele negru, părțile laterale gri și abdomenul alb (Phocaena phocaena). 2. S. n. (Mar.) Împletitură din parâmă, fixată la prora și la pupa remorcherelor, folosită ca apărătoare. – Din fr. marsouin.
MOÁȘTE s. f. pl. (În religia creștină) Rămășițele mumificate din corpul unei persoane considerată sfântă; p. ext. veșmânt, parte de veșmânt sau orice alt obiect care a aparținut unei astfel de persoane (și căreia i se atribuie puteri supranaturale). ♦ P. gener. Corp mumificat; mumie. ♦ (Fig.) Rămășițele scumpe ale trecutului. – Din sl. mošti.
MOCNÍ, mocnesc, vb. IV. Intranz. 1. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă; a fi pe punctul de a se stinge. 2. Fig. A-și trece vremea fără folos, a sta inactiv; a lâncezi, a zăcea, a vegeta. 3. A sta în așteptare, gata să izbucnească; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc., a fierbe; a sta posomorât și tăcut. – Din sl. moknonti „a uda, a muia”.
MODALITÁTE, modalități, s. f. 1. Procedeu, mijloc, metodă folosită în vederea realizării unui scop; mod (1), manieră. 2. (Log.) Determinare a caracterului necesar, contingent, posibil sau imposibil al unei judecăți. – Din fr. modalité.
MODELÁ, modelez, vb. I. Tranz. A executa ceva după un anumit model (1); a da o anumită formă unui material plastic sau adus în stare plastică; a da materialului forma dorită; a fasona. ♦ A studia un obiect sau un fenomen inaccesibil cercetării directe, cu ajutorul unui model (1). ♦ (Fig.) A modifica după voie, a influența. – Din fr. modeler, it. modellare.
MODÉL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.
MODÉRN, -Ă, moderni, -e, adj. Care aparține timpurilor apropiate de vorbitor; recent, actual; care este în pas cu progresul actual; care aparține unei epoci posterioare antichității. ◊ Istoria modernă = a) (în trecut) epoca de la sfârșitul evului mediu, cuprinsă între 1453 (căderea Constantinopolului) și Revoluția Franceză din 1789; b) (curent) epocă cuprinsă între Revoluția Franceză din 1789 și Unirea din 1918. Limbă modernă = limbă vie, vorbită efectiv de o populație actuală. ♦ (Despre învățământ) Care acordă importanță, preferință disciplinelor umaniste. ♦ Conform cu moda zilei. – Din fr. moderne, it. moderno.
MODESTÍE s. f. Însușirea de a fi modest (1); lipsă de îngâmfare. – Din lat. modestia, fr. modestie, it. modestia.
MODÉST, -Ă, modești, -ste, adj. 1. Care este lipsit de îngâmfare; p. ext. moderat, cumpătat în purtare, în pretenții. 2. De proporții mici; de valoare sau de importanță redusă; lipsit de strălucire. – Din lat. modestus, fr. modeste, it. modesto.
MÓDIC, -Ă, modici, -ce, adj. (Livr.) De puțină valoare; neînsemnat. ♦ (Despre prețuri) Moderat, convenabil. – Din lat. modicus, fr. modique.
MODIFICÁRE, modificări, s. f. Acțiunea de a (se) modifica și rezultatul ei; prefacere, transformare, modificație. – V. modifica.
MODÚL, module, s. n. 1. Unitate de lungime convențională, folosită în arhitectura clasică pentru determinarea proporțiilor elementelor componente ale unei construcții, ale unui ordin arhitectonic. 2. (Mat.) Valoare absolută a unui număr real (fără a se ține seamă de semnul algebric). ♦ Număr pozitiv egal cu rădăcina pătrată a sumei pătratelor elementelor unui număr complex. 3. Fiecare dintre părțile principale (și detașabile) ale unei nave cosmice. ◊ Modul lunar = parte a vehiculului de explorare lunară. 4. Parte componentă a unui ansamblu (cu funcționalitate proprie). – Din fr. module.
MOHORẤT, -Ă, mohorâți, -te, adj. 1. Care are culoarea de la roșu-cărămiziu la roșu-vinețiu; p. gener. de culoare închisă; întunecat, sumbru. ♦ Lipsit de lumină, întunecos, sumbru. 2. Fig. (Despre oameni) Mâhnit, trist, posomorât. – V. mohorî.
MOLÁTEC, -Ă adj. v. molatic.
MOLÁTIC, -Ă, molatici, -ce, adj., s. m. I. Adj. 1. (Cam) moale. 2. Cu pantă lină. 3. Lent, lin, domol; care se mișcă domol; cu mișcări leneșe. 4. Lipsit de energie, molâu. 5. Unduios. ♦ Galeș. 6. De intensitate scăzută. 7. Moleșitor; duios. II. S. m. (Iht.) Grindel. [Var.: molátec, -ă, adj.] – Moale + suf. -atic.
MOLDOVEÁN, -Ă, moldoveni, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Moldovei sau este originară de acolo; moldav. 2. Adj. Care aparține Moldovei sau moldovenilor (1), privitor la Moldova sau la moldoveni, originar din Moldova; moldovenesc, moldav. – Moldova (n. pr.) + suf. -ean.
MOLECULÁR, -Ă, moleculari, -e, adj. Care aparține moleculei, privitor la moleculă; de natura moleculei. ◊ Greutate moleculară = număr egal cu suma greutăților atomice ale atomilor care compun o moleculă. – Din fr. moléculaire.
MOLEȘEÁLĂ, moleșeli, s. f. Senzație de diminuare a puterii, a energiei, adesea însoțită de somnolență; moliciune; sfârșeală; toropeală. – Moleși + suf. -eală.
MOMÉNT, momente, s. n. 1. Interval scurt de timp; clipă, secundă. ◊ Loc. adj. De moment = de scurtă durată; efemer; vremelnic. ◊ Loc. adv. Pentru moment = provizoriu, deocamdată, pentru scurt timp. Pe moment = în prima clipă, în acea clipă. În tot momentul = în permanență, tot timpul. La moment = imediat, pe loc; p. ext. la timp. Din moment în moment sau dintr-un moment în altul = imediat, chiar acum; curând, îndată. (Nici) un moment deloc, niciodată. ◊ Loc. conj. Din moment ce... = de vreme ce..., deoarece... ♦ Perioadă scurtă în desfășurarea unui proces; fază, etapă. ◊ Ultimele momente (ale unui om) = clipele dinainte de moarte. ◊ Loc. adv. În momentul de față = actualmente, în prezent. Din primul moment = chiar de la început. În ultimul moment = chiar înainte de expirarea ultimului termen, când nu mai este nici o clipă de pierdut. La un moment dat = într-un anumit timp (nedeterminat); deodată. Un moment, se spune pentru a solicita cuiva o clipă de răgaz, o întrerupere. ♦ Episod din acțiunea unei scrieri literare; (p. ext.) specie a genului epic în care este surprins un instantaneu semnificativ din viața cotidiană. ♦ Dată, termen. ♦ Mărime fizică egală cu produsul dintre valoarea unei mărimi date și una sau mai multe distanțe în raport cu un punct, cu o axă sau cu un plan. 2. Ocazie favorabilă; prilej. – Din lat. momentum, fr. moment, it. momento, germ. Moment.
MONAHÍSM s. n. 1. Stare, viață, calitate de monah; călugărie, monahie1. 2. Instituția călugăriei. – Monah + suf. -ism.
MONÁRHIC, -Ă, monarhici, -ce, adj. 1. Care aparține monarhului sau monarhiei, privitor la monarh sau la monarhie. 2. (Despre idei, grupări) Care acceptă și susține monarhia. – Din fr. monarchique, germ. monarchisch.
MONARHÍE, monarhii, s. f. 1. Formă de guvernământ în care puterea supremă aparține unei singure persoane (rege, împărat, țar, șah etc.) și se transmite de obicei ereditar. ◊ Monarhie absolută = formă de conducere a statului bazată pe puterea nelimitată a monarhului. Monarhie constituțională = formă de conducere a statului monarhic în care prerogativele monarhului sunt limitate prin constituție. 2. Stat care are ca formă de guvernământ monarhia. (1) – Din ngr. monarhía, lat. monarchia, germ. Monarchie, fr. monarchie.
MONGÓL, -Ă, mongoli, -e s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Mongoliei sau este originară de acolo; p. ext. persoană care face parte din una din populațiile care locuiesc în Asia centrală. 2. Adj. Care aparține Mongoliei sau mongolilor (1), privitor la Mongolia sau la mongoli; mongolic. – Din fr. mongol.
MONOGÁMIC, -Ă, monogamici, -ce, adj. Monogam. – Din fr. monogamique.