Toate definitiile

MARINĂRÍE s. f. Meseria marinarului. ♦ Știința și tehnica navigației; matelotaj. – Marinar + suf. -ie.

MARINĂRÍȚĂ, marinărițe, s. f. Femeie din echipajul unei nave. – Marinar + suf. -iță.

MARINÍSM s. n. Stil bombastic în barocul italian din sec. XVII; prețiozitate a stilului, afectare. – Din it. marinismo, fr. marinisme.

MARINÍST, -Ă, mariniști, -ste, adj., s. m. și f. (Adept) al marinismului. – Din it. marinista, fr. mariniste.

MARIONÉTĂ, marionete, s. f. Păpușă sau figurină acționată de o persoană (cu ajutorul unor sfori) spre a interpreta diferite roluri în teatrul de păpuși; fantoșă. ♦ Fig. Persoană care execută orbește ceea ce i se cere. ◊ (Adjectival) Guvernul-marionetă. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionette.

MARIONETÍST, -Ă, marionetiști, -ste, s. m. și f. (Rar) păpușar (2). [Pr.: -ri-o-] – Din fr. marionettiste.

MARITÁL, -Ă, maritali, -e, adj. (Jur.) Care se referă la drepturile soțului; care este specific relațiilor dintre soți, conjugal. – Din fr. marital, lat. maritalis.

MARÍTIM, -Ă, maritimi, -e, adj. 1. Care se află la țărmul sau în apropierea mării². 2. Care este în legătură cu navigația pe mare². ◊ Putere maritimă = stat care posedă o flotă puternică. [Acc. și: maritím] – Din fr. maritime.

MÁRJĂ, marje, s. f. (Livr.) Rezervă de care se poate dispune în anumite limite. – Din fr. marge.

MÁRKETING s. n. Disciplină și activitate comercială care pornește de la cunoașterea curentă și în perspectivă a nevoilor cumpărătorilor, spre a satisface operativ aceste nevoi. – Din engl. marketing.

MARMATÍT s. n. (Min.) Varietate de blendă feruginoasă. – Din fr. marmatite.

MARMELÁDĂ, marmelade, s. f. Produs alimentar cu aspect de pastă, obținut prin fierberea cu zahăr a fructelor proaspete zdrobite sau trecute prin sită. – Din fr. marmelade, germ. Marmelade.

MARMÍTĂ, marmite, s. f. 1. Vas mare (de metal) cu două toarte și cu capac, în care se transportă mâncarea caldă. 2. Scobitură formată prin eroziune în albia unui râu. – Din fr. marmite.

MÁRMOR s. n. v. marmură.

MARMORÁ, marmorez, vb. I. Tranz. A da aspect de marmură hârtiei, lemnului etc. prin anumite procedee tehnice. – Din marmoră (după fr. marbre).

MARMORÁJ, marmoraje, s. n. Desen colorat care imită marmura, imprimat pe hârtie. – Marmoră + suf. -aj.

MARMORÁT, -Ă, marmorați, -te, adj. Cu aspect de marmură. – V. marmora.

MÁRMORĂ s. f. v. marmură.

MARMOREÁN, -Ă, marmoreeni, -e, adj. Ca de marmură, asemănător cu marmura; marmoreu, marmoriu. [Pr.: -re-an] – Din fr. marmoréen.

MARMORÉU, -ÉE, marmorei, -ee, adj. (Rar) Marmorean. – Din lat. marmoreus, it. marmoreo.

MARMORÍU, -ÍE, marmorii, adj. (Rar) Marmorean. – Marmoră + suf. -iu.

MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

MÁRMURĂ, (2, rar) marmuri, s. f. 1. Rocă calcaroasă cristalină, de diverse culori, care se poate ciopli și lustrui, întrebuințată la lucrări de sculptură și arhitectură. ◊ Expr. A fi marmură sau a fi rece ca o marmură (sau ca marmura) = a fi insensibil, a rămâne indiferent față de orice. 2. Bloc sau bucată de marmură (1) cioplită și lustruită; sculptură, statuie de marmură. [Var.: mármoră s. f., (înv.) mármor s. n.] – Lat. marmor, -oris.

MÁRNĂ, marne, s. f. Rocă sedimentară compusă din carbonat de calciu și argilă, în proporții variabile, de obicei de culoare cenușie, întrebuințată la fabricarea cimentului. – Din fr. marne, it. marna.

MARNÓS, -OÁSĂ, marnoși, -oase, adj. Care conține multă marnă, cu marnă. – Marnă + suf. -os.

MAROÁNĂ, maroane, s. f. Castană comestibilă coaptă sau preparată cu sirop de zahăr. – Din fr. marron, it. marrone, germ. Marone.

MAROCÁN, -Ă, marocani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Marocului sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Marocului sau marocanilor (1), care este originar din Maroc, privitor la Maroc sau la marocani. – Din fr. marocain.

MAROCHÍN s. n. Piele de capră sau, rar, de oaie sau de vițel, tăbăcită vegetal pentru a căpăta lustru și finețe; cordovan. [Var.: marochínă s. f.] – Din fr. maroquin, it. marochino.

MAROCHÍNĂ s. f. v. marochin.

MAROCHINĂRÍE, marochinării, s. f. 1. Meseria marochinierului. 2. Atelier sau magazin unde se lucrează sau se vând obiecte din marochin. 3. Obiecte făcute din marochin (sau, p. gener., din orice fel de piele). [Var.: marochineríe s. f.] – Din fr. maroquinerie.